Mâine, 14˚C. Sau poate 28˚C. Pe-acolo pe undeva!

Când deschid calculatorul de dimineaţă caut şi „weather Bucharest” pe Google şi îmi dă o casetă cu prognoza pe azi şi încă trei zile. Uneori dau click şi pe primele rezultate ca să văd prognoza detaliată. Şi să vedeţi ce păţesc.

Miercuri mi-a spus, „de vineri v-a spart, 14˚C”. Joi mi-a spus „vineri e bine şi frumos, 28˚C, dar sâmbătă crăpaţi de frig, 14˚C”. Azi (vineri) mi-a spus „sâmbătă e încă bine, 28˚C, dar duminică sigur, sigur se face frig, 15˚C”.

Măi să fie, chiar nu putem da prognoza pe două zile fără să ratăm cu 10-15˚C? Iniţial am crezut că e o limitare de sistem, că poate nu există date decât pe o zi în avans şi atunci pune din burtă valori pentru peste două zile sau mai mult. Dar ulterior am văzut că datele alea par să varieze, ca şi cum cineva chiar încearcă să le prognozeze.

Şi sunt convins că datele astea vin de la INMH, că nu cred că weather.com sau alte siteuri au sisteme de colectare proprii pe teritoriul României. Cum naiba pot americanii să prezică vremea pe 10 zile (din care pe primele 48 de ore au precizie la nivel de oră, ştiu exact când se înnorează şi când începe să plouă), iar în România nu reuşim să prognozăm nici măcar două zile fără o abatere grosolană?

Un sistem mai bun decât ăsta pot şi eu să fac: anunţ pentru mâine şi poimâine aceleaşi valori termice ca pentru azi, şi sistemul ăsta e destul de precis, chiar şi pentru oraşe unde clima fluctuează destul de haotic, cum ar fi în Boston (deşi sigur că sistemul ăsta nu „prezice” propriu-zis ceva, în sensul ştiinţific). Dar decât să mă fac de râs cu 10-15˚C, mai bine numai cu 2-3…

3 thoughts on “Mâine, 14˚C. Sau poate 28˚C. Pe-acolo pe undeva!

  1. Salut!
    Nu stiu eu prea multe despre cum se prognozeaza vremea, imi dau si eu putin cu parerea:
    Acele date nu sunt (complet) de la INMH. Consulta mai multe siteuri si o sa vezi ca unele o sa zica anumite lucruri putin diferit.
    Astfel de prognoze care variaza cu 10-15 grade se bazeaza pe evolutia maselor de aer si se iau in calcul si masuratorile de pe intreaga Europa. (da, si Romania contribuie)
    Deci si Europenii sunt la fel de debusolati ca noi 🙂
    Ca o analogie, uite-te la americani, ca la ei azi vine uraganu, maine se calmeaza, poimaine ii ia pe nepregatite.
    (Poate o sa zici ca nu e acelasi lucru, dar tot mase de aer sunt)

  2. Mda, o fi cum zici tu. 🙂 S-ar putea ca în San Francisco să fie clima mai stabilă ceva (adevărul e că acolo nu variază temperaturile cu 15˚C nici într-un an, necum într-o zi).

  3. Stimate Cătălin,
    Permite-mi să adaug câteva observaţii:
    – istoricul de date meteo este pus la dispoziţie de staţiile meteo locale şi apoi retransmis în toată lumea pe diferite căi. Anumite surse aproximează istoricul sau prognoza meteo oferind o sursă apropiată geografic de cea solicitată.
    – prognoza meteo este furnizată de Weather Underground. Probabil sunt americani?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.