ianuarie 2007

M-am apucat şi eu să gătesc. Vorba lui Ovidiu, secretul e să urmezi reţeta întocmai, să nu încerci să inventezi. Mi-a luat Daria cadou o carte de Sanda Marin, dar mie-mi plac mult mai mult reţetele din Radu Anton Roman. Care, Dumnezeu să-l ierte, a murit la 57 de ani de stop cardiac, dar asta nu mă-mpiedică să torn ulei şi condimente cu ghiotura şi să rumenesc totul până prinde o crustă corespunzătoare. Eu unul sunt chiar destul de mândru de rezultat, în sensul că nu mă credeam în stare să produc altceva decât omlete şi cartofi prăjiţi. Poze mai jos sau, pentru rezoluţie mai mare, pe site; dacă vreţi să şi gustaţi, trebuie să veniţi în vizită 🙂

Acum vreo trei seri eram la ceainărie la Cărtureşti, beam şi eu un ceai cu Daria (un semn clar că a fost ceva divin la mijloc, eu nu beau niciodată ceai, că n-are alcool). Şi deodată cine intră pe uşă? Regele Mihai! Şi principesa Margareta! Erau însoţiţi de vreo 3-4 alte persoane şi s-au aşezat fără fast la o masă, la un ceai. În retrospectivă, cred că s-ar fi cuvenit să ne ridicăm în picioare sau ceva de genul ăsta, dar pe moment am rămas mască. Îmi amintesc doar că i-am zis Dariei, „băi, a intrat Regele Mihai!”. E remarcabil cât m-a putut marca o persoană care, în definitiv, nu înseamnă mare lucru pentru generaţia noastră. E o dovadă clară a prestanţei pe care o are.

Faza nostimă e că la o altă masă era o realizatoare de emisiuni de la TVR Cultural (zice Daria, eu n-am de unde şti). Stătea de vorbă cu alte trei femei şi un cameraman le filma. Aş da orice să văd emisiunea aia când iese pe post! Or să fie patru femei stând de vorbă şi, în fundal, Regele Mihai bând ceai. 🙂

Cum se explică miile de farmacii din Bucureşti? Oriunde există o farmacie, e garantat că mai găseşti una la maxim 100 de metri. Şi toate par s-o ducă bine! Suntem un oraş de ipohondri, sau chiar unul de bolnavi?

Pe cât e de bună oferta la cărţi, pe atât de slabă e cea la CD-uri. Toate sunt scumpe ($10 cele româneşti, iar cele străine ajung pe la $25-$30). În condiţiile în care DC++ e în floare, e nebunie curată să ceri atât pe un CD. Selecţia e foarte slabă, nu există un magazin cât de cât mare (iar la Muzica e de-a dreptul deplorabil, mai sunt vreo 10 buticuri, toate cu aceeaşi selecţie limitată). Şi puţinele CD-uri pe care le au sunt puse alandala, n-am găsit nici un stand ordonat alfabetic. Ce-i de presupus, să mă uit prin toate? Am făcut asta o dată şi am cumpărat nişte CD-uri care nu-mi trebuiau, pe cel pe care-l voiam nu l-am găsit 🙂

Azi am făcut… o cerere! Din aia cu „Domnule director”! Nici nu mai ştiam cum trebuie începută, ştiam doar că trebuie să las margine lată în stânga, să o poată îndosaria 🙂 Cred că s-a crucit funcţionara. Ne-am dus la societatea de salubrizare să încheiem contract cu ei, şi se pare că asta nu implică şi desfacerea contractului lor cu fostul proprietar al casei. Deci a trebuit să facem o cerere, din aia scrisă cu pixul (şi eu scriu îngrozitor, că nu mai am exerciţiul).

Am ajuns de vreo două săptămâni în Bucureşti şi, printre sarmale şi şorici, am apucat să mă uit un pic şi prin oraş. Acum, dacă mi-am dovedit patriotismul cu munca la DEX online, n-o să se supere nimeni dacă o să-mi bălăcăresc oraşul natal şi locuitorii lui 🙂

Lumea mi se pare mult mai cizelată, chiar şi comparând cu anul trecut. Am fost trataţi bine pe oriunde am fost. În taxiuri n-am mai auzit nici o manea şi singurul taximetrist care a fumat cu mine în maşină mi-a cerut voie (şi n-am avut inima să-l refuz). La restaurante şi baruri am fost serviţi foarte bine, iar toţi cei cu care am fost au lăsat bacşiş (probabil cele două se condiţionează una pe alta). Până şi la un notariat la întâmplare la care am fost a trebuit să aşteptăm doar vreun sfert de oră şi ne-au rezolvat problema foarte rapid.

Câinii vagabonzi au dispărut din toate zonele pe unde am umblat eu, în schimb, în mod misterios, urmele lor continuă să existe pe toate străzile şi trotuarele. Îmi închipui că oamenii din curţi le dau drumul pe stradă să-şi facă nevoile, doar n-o să le murdărească lor curtea. În aceeaşi categorie, a nesimţirii omului, lumea fumează ţigară de la ţigară în toate locurile permise şi nepermise (în Chocolat, prietenii patronului fumau de zor chiar în zona de nefumători, şi ospătarii au refuzat să facă ceva). Aerisirea în asemenea localuri este inexistentă sau nu o pornesc, iar despre localuri pentru nefumători, ce să mai vorbim. Înţeleg fumatul în baruri, dar nu în cafenele.

Preţurile sunt în continuare aberante la multe produse (convorbiri pe celular, electronice, haine, CD-uri, brazi de Crăciun, maşini). E drept că în România cumpărăturile pe internet sunt inexistente, ca şi obiceiul de a căuta pe internet cele mai bune preţuri. Dar cred că este şi o urmă de îngâmfare (mai ales la celulare şi haine de marcă, pentru care bucureşteanul ar plăti oricât).

Timpul n-are valoare pentru majoritatea oamenilor. De exemplu, avem de plătit lunar un impozit egal cu vreo $2, care însă nu poate fi plătit în avans pe un an-doi, nici nu poate fi plătit pe internet. Cumva, birocraţia română nu vede o problemă în a-mi cere mie să bat Bucureştiul în fiecare lună ca să plătesc $2. Probabil ce o să facem e să ne ducem o dată pe an să plătim cu majorări (care vor fi încă $1, probabil).

Traficul este tot infect, deşi noul cod rutier (de fapt, aplicarea lui) începe să-şi arate roadele. Dar nimeni (absolut nimeni, din nici una din multele maşini şi taxiuri cu care am mers) nu-şi ţine banda. Toată lumea frânează mult prea brusc, taie feţe, blochează intersecţii şi mulţi şoferi trec pe roşu sau pleacă de la stop înainte să se facă verde. Şi, ce mă enervează cel mai tare, toată lumea parchează pe trotuar. Singura circumstanţă atenuantă e că, în toate cartierele, Ceauşescu a prevăzut mult prea puţine locuri de parcare şi lumea trebuie să parcheze undeva. Dar în centrul Capitalei, asta nu mai e o scuză: n-ai unde parca, nu vii cu maşina. E revoltător că în centru s-au construit multe clădiri noi fără parcare (de exemplu BRD-ul din Piaţa Victoriei). N-ar fi bună o lege ca oricine vrea să construiască o clădire să fie obligat să construiască locuri de parcare acoperitoare pentru afluenţa normală a clădirii? De exemplu, un sediu de bancă să aibă locuri de parcare pentru angajaţi şi pentru numărul mediu de clienţi.

Televiziunile sunt copleşite de subcultură. Toată lumea vrea să fie manelist, fotomodel sau Gigi Becali, şi asta e ce primesc de la televizor. În schimb, librăriile au o ofertă extraordinar de bogată (deşi cam scumpă). Îmi închipui că multe din ele merg în profit şi îmi creşte inima că avem aşa un popor citit 🙂

Taxiurile sunt de departe cel mai bun serviciu al oraşului. Cu excepţia nopţii de Revelion, când într-un fel e de înţeles că n-au mai făcut faţă, taxiurile sunt peste tot, ajung repede de colo-colo şi sunt relativ ieftine. E drept că până acum Bucureştiul a fost şi în vacanţă. De luni începe serviciul şi atunci probabil se vor schimba lucrurile, mai ales că se aglomerează străzile.

Una peste alta, Bucureştiul este în fierbere, în ton cu economia românească care a crescut bubuitor în 2006. Rele există şi or să existe întotdeauna, dar lucrurile în general merg extrem de bine. Mă enervează în continuare multe metehne ale concitadinilor şi nepăsarea faţă de cel de lângă ei. Mă uimeşte prostia instituţiilor care refuză să-şi rezolve problemele, chiar când ar avea enorm de câştigat. (De exemplu, Primăria ar putea ridica toate hârburile care ocupă locuri de parcare în Bucureşti ca să le vândă la fier vechi, iar Poliţia ar putea face sute de mii de lei din simpla amendare a tuturor celor care trec pe roşu sau taie feţe). Dar comparativ cu anii trecuţi, Bucureştiul este mult, mult mai normal.