Marea evadare

Dat fiind că reclama din gură în gură e cea mai bună, mă simt dator să laud un joc foarte mișto: Escape Experience. L-au creat Irina și alții și e genul de joc unde o echipă de 2-5 oameni sunt încuiați într-o cameră și au o oră la dispoziție să găsească cheia rezolvând un șir de problemuțe de logică. După o oră, dacă nu găsesc cheia, se deschide o mică trapă prin care ies șerpii. Glumesc. Poate.

Eu l-am încercat când era în testele finale înainte de lansare și am depășit un pic ora alocată, deși ne-au dat destul de multe îndrumări. Noi am ales să dăm vina pe joc, că vezi, Doamne, nu erau încă rezolvate toate chichițele. 🙂

Nu este singurul, mai sunt două în București. Pe ăsta l-am încercat personal și îl recomand cu căldură!

 

Confidențialitatea e-mailului

Dezvăluirile despre supravegherea în masă făcute de Snowden de acum un an au avut efecte amestecate. Sunt mulți cei cărora nu le pasă că toate comunicațiile lor sunt captate și stocate pe termen nelimitat, la îndemâna guvernelor existente și a celor ce vor urma, de orice fel ar fi ele. Dar existăm și cei cărora dezvăluirile ne-au arătat că trebuie să ne ocupăm activ de confidențialitatea comunicărilor noastre digitale, că nu putem să ne încredem pentru aceasta în companii private sau în guverne.

Pentru mine, primul pe listă este e-mailul (poșta electronică). Urmează, mult în spate, rețelele sociale, SMS-urile și convorbirile pe mobil. Dar cine are acces la e-mailul meu poate citi toată viața mea ca într-o carte deschisă.

Securizarea e-mailului este o problemă ușoară din punct de vedere tehnic. Fundația pentru Software Liber a publicat un ghid intitulat Autoapărarea pe e-mail în care arată, pas cu pas, cum poate fi folosit Thunderbird pentru a avea corespondență criptată. Există și o traducere în limba română, la care am fost onorat să particip. Ghiduri similare există și pentru alte programe și site-uri de e-mail.

Securitatea poștei electronice are două fațete:

  1. Semnăturile electronice, prin care eu pot dovedi că sunt (sau nu) autorul unor mesaje transmise în numele meu.
  2. Criptarea mesajelor, care garantează că doar persoana căreia îi adresez un mesaj îl poate citi.

Primul pas este ușor de implementat și eu l-am adoptat din iunie 2014. Mesajele pe care le trimit vin cu o semnătură electronică atașată și oricine (dacă își instalează un pachet de criptografie) poate da click pe acea semnătură ca să se convingă că mesajul este autentic și nu vine de la cineva care se dă drept mine.

Dar confidențialitatea corespondenței există cu adevărat numai când implementez și pasul al doilea, criptarea. Iar aceasta nu este o activitate pe care o pot face eu de unul singur. Trebuie ca persoana căreia mă adresez să aibă pachetul de criptografie instalat, să își genereze o cheie de criptare și să o publice; cu alte cuvinte, destinatarul trebuie să fie și el un utilizator activ al criptării. De aceea, criptarea e-mailurilor presupune o masă critică de utilizatori.

Vă încurajez pe toți să adoptați acest sistem. După o instalare care durează 15-30 de minute, sistemul este complet transparent. Mesajele vor arăta exact ca de obicei, dar nimeni de pe lanțul de calculatoare dintre voi și corespondenții voștri nu le vor putea descifra.

Este important să ajungem cât mai repede la acea masă critică de oameni care adoptă criptarea. Dacă doar oamenii care au ceva secret de spus folosesc criptarea, ei vor deveni ținte evidente pentru guvernele care ne spionează. Aceste guverne au la dispoziție suficientă putere de calcul pentru a sparge criptarea unei chei, a unei persoane. Dacă, însă, cu toții ne vom face un obicei din criptarea mesajelor, guvernele care ne spionează (da, inclusiv cel român) nu vor ști cu cine să înceapă.

Trăim într-o lume care încearcă să prevină ca dezvăluiri revoltătoare ca ale lui Julian Assange sau Edward Snowden să mai vadă vreodată lumina zilei. Depinde de noi ca, prin numărul nostru, să protejăm secretul corespondenței între acești oameni și aliații lor din jurnalism, ca și dintre oricare alți locuitori ai planetei.