Azi noapte am spart 2.500€ la un bar…

… și nici n-am știut! Noroc că m-a atenționat Valentin Lazea, economistul șef al BNR, într-un interviu acordat HotNews.ro (întrebarea nr. 4):

Impozitarea averilor ce depășesc 500.000 de euro ar afecta maximum 20 de mii de familii cu sume mai degrabă modice. De exemplu, o familie având averea de un milion de euro și la care impozitul de 0,5% se aplică numai la ultimii 500.000 de euro, ar avea de plătit anual numai 2.500 de euro. O sumă pe care „o sparge” într-o noapte la un bar. Altceva este că bogații României nu au dat dovada până acum nici de un miligram de solidaritate socială și că fie și un leu luat lor sub formă de impozite li se pare prea mult.

Sunt atâtea lucruri în neregulă cu o afirmație ca asta, că nici nu știu de unde să încep.

  1. Este o manipulare ieftină a maselor să spui că o taxă afectează „doar” 20.000 de familii. Hai să le luăm toți banii celor mai bogați 10 români. Am strânge vreo 6.000.000.000€ și am afecta „doar” 10 familii, nu? Sau să omorâm toată comunitatea peruană din România. Câți pot să fie afectați, vreo 1000 de oameni? Ce înseamnă cuvântul ăsta, „doar”? Când vorbim de cifre, vorbim obiectiv, fără adverbe subiective care sunt vizibil introduse cu tentă.
  2. Este o grosolănie să susții că o persoană, cu orice avere, mică sau mare, își va sparge 0,5% din ea într-o noapte la un bar. Ce-o să fac, o să sparg câte 0.5% timp de 200 de nopți și pe urmă o să rămân cu zero și mă apuc de cerșit?
  3. Este o perpetuare a unei tendințe îngrijorătoare în România: asmuțirea clasei de mijloc (bine sărăcită de un guvern inept și îndobitocită de posturi ca Realitatea TV și Antena 3) asupra păturii bogate. Li se inoculează ideile că cei bogați (a) sigur s-au îmbogățit prin furt; (b) trăiesc o viață de huzur, cheltuind tot ce au numai ca să se spargă în figuri; și (c) nici n-or să simtă 0,5%, pentru că dă-i încolo de bogătani, de ce să aibă ei și noi restul să n-avem?

Nu sunt împotriva taxelor; taxele fac lucruri minunate, atunci când primești contra lor servicii ca asistență medicală, protecția poliției, adăposturi pentru toți cei care nu și le permit, curățarea orașului etc. Câtă vreme în România există șpăgi, mafie, boschetari, trafic și câini vagabonzi, pe mine n-o să mă convingeți că încă 0.5% va rezolva ceva.

În orice caz, dacă vreți banii ăștia de la un om bogat, vă purtați frumos, la fel ca orice persoană, magazin, restaurant, ziar care vrea bani de la un client: cu respect, îi explicați sub ce formă va fi recompensat pentru această sumă. „Du-te dracu’, ești bogat, pierzi nopțile prin baruri” nu se califică drept formulă politicoasă.

De asemenea, chiar presupunând că aș sparge 2.500€ într-o noapte într-un bar, nu văd care-i legătura cu taxele. Cumva România a devenit o țară fundamentalistă și eu nu știu? Care-i judecata de valoare din care decurge că decât să lași un bogat să cheltuiască 2.500€ într-un bar, mai bine i-i confiști ca taxe?

În România s-a încetățenit ideea asta că cine e bogat, este oarecum de vină pentru asta. Ori n-a făcut banii pe căi cinstite, ori are destui și oricum nu-l doare, ori puteam și eu să fiu ca el, dar vezi pe strada mea n-a ieșit niciodată soarele, cert este că într-un fel sau altul avem justificarea să-l hărțuim. Și lucrul ăsta este grav, pentru că știu că în România există și savanți, avocați, ingineri, doctori, sportivi care au făcut o avere mai mică sau mai mare pe căi cinstite. Și poate mai bine îi lași pe ei să facă fapte bune cu acei bani și să dea socoteală în fața lui Dumnezeu pentru cum se achită de răspunderea ce li s-a dat, decât să te găsești tu, marele justițiar Statul Român, să le iei averea, că oricum n-ai nici un plan pentru ea și oricum nu se știe cât din sumele strânse chiar ajung la săracii pământului.

Ani de liceu, când la mate dai de greu

Duminică s-a stins din viață Ioan Mitrache, profesorul nostru de matematică și dirigintele nostru din liceu. A fost un om deosebit, un profesor bun și cred că noi, cei cărora ne-a fost diriginte, suntem norocoși că am avut ocazia să-l avem și ca mentor, ca formator de caractere. Avea un arsenal deosebit de variat ca să-i găsească fiecăruia din noi coarda sensibilă și să-l motiveze. Mie în particular, când mai luam câte un 8 la vreo lucrare, îmi mai născocea 0.05 de undeva și spunea „bine Frâncu, nota 8.05, cu pomana 9”. Și se asigura că mă simt atât de prost, încât data viitoare nu mai exista să iau sub 10. Și vreme de patru ani nu mi-a convenit că-mi spunea întotdeauna că „informatica e sora mai mică a matematicii”. Mi-a trebuit un master la MIT ca să încep să-i dau dreptate.

A fost un om erudit și citit; în primii săi ani de carieră a predat limba franceză, până și-a găsit un post de matematică. Mai târziu a fost și directorul Liceului de Informatică din București. La înmormântarea lui au venit elevi de-ai săi din muuulte generații, din 1966 și până în 2000.

La revedere, domnule profesor!