Aș vrea iar anii tinereții / și mintea de acum

Acum câteva zile am avut o experiență unică, pe care aș recomanda-o oricui, dacă nu ar fi atât de greu de reconstituit în mod intenționat. Mi-am recuperat, din apartamentul copilăriei și adolescenței mele, toate cărțile pe care mi le-am cumpărat în liceu și în facultate, până la 21 de ani. De atunci, am locuit în State și, deși am mai trecut pe la apartament, nu m-am mai uitat cu atenție la cărți.

Este o adevărată revelație, într-un sens foarte amestecat, să vezi o imagine a ta după 10 ani. Am descoperit cu bucurie că am scăpat de unele apucături, dar am și renunțat la obiceiuri bune.
  • Am trecut de la cărți de beletristică, religie și lucrări ale marilor gânditori români la cărți de știință, SF și Scientific American. Îmi pare rău și totuși nu. Ceea ce am citit ca adolescent m-a ajutat să înțeleg lumea printr-o anumită prismă, dar mă bucur că am adăugat la asta și literatura științifică.
  • Migrația asta nu a fost un efort conștient. Pur și simplu m-am uitat în altă parte câteva secunde și acum nu mai sunt cine am fost, deși mă recunosc.
  • Multe din cărțile de atunci nu le-aș mai citi azi. De exemplu, Cioran, Pe culmile disperării mi se pare o carte profund nocivă, mai ales la vârsta adolescenței, care este o vârstă depresivă pentru mulți.
  • Citeam enorm, citeam o carte la două-trei zile (am regăsit prin arhiva discului meu de acum 15 ani și un fișier în care notam toate cărțile citite). Ce-i drept, citeam și la kilogram; din multe din cărțile citite nu-mi mai amintesc absolut nimic, decât teza centrală (cel mult).
  • Filozofia mea de viață nu se mai inspiră din Patul lui Procust și din Un veac de singurătate, ci din Seinfeld și din Two and a Half Men. Și să fiu al naibii dacă-mi pare rău.
  • O minte care absoarbe ca un burete este o armă cu două tăișuri. Se vând atâtea gogorițe pe post de literatură, ceva de speriat. Am descoperit prin ladă cărți despre cât de ticăloși sunt Martorii lui Iehova, cărți care preamăresc mișcarea legionară, cărți de self-help, cărți pseudo-științifice despre alimentația sănătoasă, romane de doi bani și altele. Bine, toate au fost primite, nu cumpărate, și nu le-am citit. Aviz persoanelor cu copii mici.
  • Am o memorie eidetică în unele privințe și asta mă enervează. Despre majoritatea cărților îmi aduc aminte exact când le-am cumpărat, de unde, de ce am vrut să le cumpăr și cum mă simțeam în ziua aia. Dacă le-am primit și au dedicație pe ele, știu exact de ce le-am primit și ce a vrut persoana respectivă să-mi sugereze fix cu acea carte (evident, la vremea respectivă habar n-am avut).
  • Pot să număr pe degete cărțile pe care le-am mai deschis și a doua oară, și în general mi-a fost destul de clar că o carte va fi de referință pentru mine, imediat ce am citit-o prima oară. Hrană pentru minte, dacă merită sau nu să ții o bibliotecă.
Am mai recuperat și un maldăr de scrisori, toată corespondența pe care am primit-o eu între 1994 și 1999. Sunt vreo 50 de scrisori și deduc că am și trimis tot atâtea. Incredibil, ce răbdare aveam atunci, și cum ni se părea firesc că timpul trece atât de încet. Într-o scrisoare cineva făcuse o glumă, după care eu i-am răspuns că n-am priceput, după care persoana mi-a explicat gluma în următoarea scrisoare, or asta a durat o lună sau două. Iar astăzi stau cu emailul deschis oricând sunt lângă calculator (adică mai mereu).
Mi-e frică să extrapolez asta în viitor, peste încă 10-15 ani.

Aș vrea iar anii tinereții / și mintea de acum Read More »