iunie 2018

CEC Bank / Papaya

Aparent, să-ți pese de țară e un lucru rău. Să-ți faci vocea auzită nu e profesionist. Sau cel puțin, așa a interpretat lucrurile CEC Bank când a întrerupt colaborarea cu Papaya Advertising, după ce aceasta din urmă le-a dat angajaților săi o zi liberă ca să meargă la protestele împotriva guvernului de agramați.

Le-am trimis și eu un e-mail. Ca să mă țin de ce am scris în el, vă încurajez ca, dacă aveți conturi la CEC Bank, să vi le închideți. Este important să protestăm vehement ori de câte ori cineva încearcă să ne spună „nu te interesa de binele societății”.

Dragă CEC Bank,

Doresc să îmi exprim dezamăgirea față de decizia voastră de a întrerupe colaborarea cu Papaya. Mărturisesc că nici nu auzisem de ei până ieri, deci nu am un motiv special să le iau partea. Dezamăgirea mea este una principială. Implicarea civică este un instrument vital pentru păstrarea libertăților cetățenești, cu mult mai important decât votul în sine.

Ca fondator și membru al echipei dexonline, am expus și propriile noastre
principii pe această temă la <https://wiki.dexonline.ro/wiki/Civism_și_politică>.

Nu am avut niciodată ocazia să colaborez cu CEC Bank, dar vă asigur că acest lucru nici nu se va întâmpla vreodată până nu remediați situația pe care ați creat-o. Îmi voi încuraja și toate cunoștințele despre care știu că au conturi la voi să și le închidă.

Toate cele bune,


Cătălin Frâncu

CEC Bank / Papaya Read More »

Directiva de Copyright

Pe 20-21 iunie urmează votul asupra Directivei de Copyright. Bucăți mari din această directivă sunt inutile sau de-a dreptul dăunătoare. În particular, Articolul 13 obligă toate site-urile care păstrează fișiere încărcate de utilizatori să monitorizeze toate încărcările și să „prevină încălcarea copyrightului”. Acest articol generează o lungă listă de probleme.

În particular, afectează comunitatea globală de programatori. Pe un site ca GitHub, orice presupusă încălcare a copyrightului este de fapt o false positive, o greșeală de categorizare.

Am scris și eu la doi dintre parlamentarii europeni români ca să-i rog să voteze împotriva directivei. Puteți face și voi asta! Eu am ales să le scriu așa:

Stimați membri ai Parlamentului European,

Sunt un cetățean al Uniunii Europene și mă împotrivesc Articolului 13 al
propunerii de Directivă de Copyright. Vă rog să votați împotriva acestei
directive.

Una dintre multele probleme ale acestei directive este că afectează grav
comunitatea globală a dezvoltatorilor de software. Mulți dintre noi alegem să
ne licențiem programele ca „software liber” (cunoscut și ca „software open
source”). Aceasta înseamnă că renunțăm de bună voie la copyrightul asupra
programelor pe care le scriem, că dorim ca lumea să le copieze, să le studieze
și să le îmbunătățească. Facem aceasta din altruism, din idealism, deoarece
programarea este o activitate socială și deoarece licențele libere/deschise
duc la programe mai robuste. Articolul 13 ar împovăra nejustificat acest
sistem, obligând toți depozitarii („software repositories”, de exemplu GitHub)
să filtreze un cod care nu ar trebui filtrat în primul rând.

Nevoia de software liber / open source nu este un moft. El stă la baza
majorității covârșitoare a site-urilor web și a sistemului de operare Android
pentru telefoane mobile. Articolul 13 ar afecta irecuperabil calitatea
viitoare a acestei infrastructuri globale.

Vă mulțumesc,

Cătălin Frâncu

 

Directiva de Copyright Read More »