În San Francisco se mănâncă bine

Suntem din nou în San Francisco de vreo două săptămâni, și pentru încă vreo două, și nu prea am cu ce mă lăuda, decât că dăm turul restaurantelor pe-aici. Pe unde eram clienți mai fideli ne-au luat patronii la întrebări, că unde am dispărut. 🙂

Daria mai și lucrează la o teză printre picături, se mai și vede cu colegii de școală. Eu stau cuminte acasă. 🙂 Mi-am cumpărat și un telefon nou, un HTC Hero (cu Android pe el, cel făcut de Google) și mă tot joc cu el. A fost cu cântec și cu telefonul ăsta, pentru că am cumpărat versiunea „internațională”, care s-a nimerit să fie tocmai cea de Thailanda / Malaiezia / Vietnam și care avea un sistem de operare foarte slab. Și deci am pierdut cam o noapte întreagă învățând cum să instalez sistemul de operare normal pe el, așa cum l-au intenționat Mama Natură și Google.

Am recuperat și toate episoadele cu care rămăsesem în urmă din serialele mele favorite (Family Guy, Shouth Park, Simpsons, Curb Your Enthusiasm, ceva CSI…). Una peste alta, avem o toamnă grozavă. Doar de vreo două zile încoace suntem supărați că a început să plouă.

Prost nu e cine cere, prost e cine dă

S-a lansat și în România Call of Duty 4: Modern Warfare, un joc unde mergi și tragi. N-am jucat niciodată genul ăsta de jocuri, nici n-are importanță, dar m-a frapat că prețul oficial e de 180 de lei, adică $63, când în State îl poți găsi pe internet cu $33, sau probabil vreo $40 cu tot cu taxe și cheltuieli de expediere.

Trebuie să fii un imbecil notoriu să crezi că poți salva o paradigmă depășită (cea de a vinde software pe bani) ridicând prețurile. Să nu dați bani pe așa ceva, că atunci observația din titlu vi se aplică. 🙂 Trăiască torentele.