noiembrie 2012

Un mesaj către senatorul meu

Zilele astea am primit un plic dolofan. În general, mie veștile bune îmi vin prin viu grai, telefon sau email. Prin poștă îmi vin, aproape exclusiv, spam și vești proaste. Și cred că nu sunt singurul. De aceea am o reacție deja negativă când primesc un plic.

În plic se aflau o punguță de grâu și un pliant despre viața Sfântului Andrei și influența lui asupra românilor, semnate Anca Boagiu. Nu era inclus niciun mesaj sau simbol politic.

Pe mine m-a deranjat scrisoarea asta (știu, din problemele lumii moderne… acum 500 de ani m-ar fi deranjat că vlădica local mi-ar fi luat băiatul la armată sau fata să o violeze). I-am trimis următorul răspuns.
___________________________________________

Stimată doamnă Boagiu,

În primul rând, ca să știți de pe ce poziție vă scriu, locuiesc în colegiul S4 și vă voi vota.

În al doilea rând, nu vă cunosc prea bine și nu v-am urmărit cariera politică decât recent. Votul meu este, mărturisesc, unul prin eliminare, căci trebuie să votez, iar alternativele sunt sumbre (USL, PP-DD, PRM) sau nu rezonez cu ele (UDMR).

Din această perspectivă, consider că distribuirea de pliante cu Sfântul Andrei și plicuri de grâu este un pas în jos pentru campania dumneavoastră. Probabil aveți personal de campanie care a tras concluzia că veți urca în sondaje dacă faceți aceasta, dar eu personal văd mișcarea ca neinspirată.

Sunt creștin și mergător la biserică, dar consider că un bun conducător trebuie să conducă bine, nu să bată monedă pe ce vrea lumea să audă. Eu văd asta ca pe un semn de neputință, de „suntem la mila lui Dumnezeu”, de „n-am altă platformă mai bună, dar uite o icoană”.

Sunt creștin, dar nu cer senatorului meu să fie fanatic creștin, ci să lupte pentru libertățile religioase ale mele, ale musulmanilor, evreilor și taoiștilor. La fel, sunt heterosexual, dar nu cer senatorului meu să fie homofob (ci dimpotrivă, să lupte pentru libertățile homosexualilor). Sunt școlit, sunt român, sunt bărbat, sunt inginer, sunt chel, îmi plac vinul și muzica bună, dar nu vreau un senator cu care să am acestea în comun. Vreau un senator căruia să-i încredințez cele 1/20.000.000 din atribuțiile mele de conducere, iar criteriul alegerii mele nu este un plic cu grâu.

Mult succes în demersul dumneavoastră.
Cătălin Frâncu

Un mesaj către senatorul meu Read More »

Știrile care nu contează

În general, mă simt vinovat față de mine însumi pentru că nu citesc destule știri românești. E țara mea, am ales să mă întorc în ea și ar fi bine să știu mai multe despre țara în care trăiesc. O excepție notabilă a fost în perioada suspendării, în lunile iulie-septembrie, când chiar am petrecut cam o oră pe zi citind știri românești, iar televizorul a mers non-stop cât am fost pe acasă. Sigur, asta s-a întâmplat și pentru că eram mult prea scârbit și deprimat ca să mă pot concentra pe muncă.

Și totuși, știrile din România au o problemă inerentă, care îmi justifică dezinteresul: sunt știri care nu merită citite. Sunt știri despre oameni care regurgitează unii cuvintele altora, care sunt celebri pentru că televiziunile i-au făcut celebri. Am avut ocazia să descopăr asta într-un mod foarte constructiv.

S-a întâmplat, din cauza câtorva săptămâni în care am fost mai aglomerat, să rămân rău de tot în urmă cu citirea blogurilor. Aveam peste 1.000 de posturi acumulate. Azi am început să recuperez și mi-am reamintit ceva ce știrile românești nu menționează: dacă scoți capul din știrile românești cu fanfaroni idioți, descoperi o lume fascinantă, o lume în care se inventează, se cercetează și se produc lucruri formidabile.

Iată numai câteva exemple, alese din multele pe care le-am citit pe sărite. Sunt vești bune și rele, dar sunt diverse, sunt interesante, sunt toate importante pentru calitatea vieții mele și n-am auzit o vorbă despre ele în România.

  • Viteza rețelelor WiFi ar putea crește de 10-20 de ori, folosind aceleași echipamente. Limitarea curentă provine din faptul că, la viteze mari, pachetele încep să se piardă, iar tot fluxul de date se congestionează așteptând un pachet pierdut. O echipă a MIT a conceput un algoritm de codare a pachetelor de date care permite ca pachetele pierdute să poată fi recuperate prin metode algebrice.
  • Gustul berilor în SUA devine (și) mai prost. Un conglomerat de beri a ajuns să dețină multe din mărcile pe care le apreciam, în frunte cu Stella Artois, și a început să le producă în SUA în loc să le importe din Europa. Cunoscătorii spun că gustul este execrabil.
  • Nici Obama nici Romney nu au suflat vreo vorbă despre poziția lor în ce privește încălzirea globală. Moartea-i pe noi cât capra, dar noi continuăm să ignorăm elefantul din încăpere.
  • Statele americane Colorado și Washington au legalizat marijuana. Aceasta este o victorie mică, dar importantă, în războiul împotriva războiului împotriva drogurilor. Cât timp drogurile sunt ilegale, vor exista piețe negre, omoruri, carteluri suficient de puternice ca să cumpere guverne, vieți distruse din cauza lipsei ajutorului medical și psihologic.
  • Încep să apară telefoane Android cu cerneală electronică. Ele sunt mai ușor de citit în lumină puternică și bateria ține mult mai mult decât pe ecranele curente.

Știrile care nu contează Read More »