septembrie 2009

Viorel Hrebenciuc (PSD), 28 septembrie 2009: „Băsescu ar trebui să stea cu capul în apă rece, pentru că tot timpul este beat”.

Ăăăăă… ce? La ce nivel face politică omul ăsta? S-au dus anii ’90, s-au dus aproape și anii ’00. România este o junglă politică, e drept, dar îmi place să cred că ne-am ridicat peste nivelul unde să ne împănăm discursul politic cu epitete injurioase. Până azi recunosc că nu știam absolut nimic despre Hrebenciuc, pentru că nu sunt atât de la curent cu politica românească pe cât aș vrea. Dar azi am aflat despre el exact atât cât îmi trebuie: e un dobitoc care nu poate emite pretenții la votul meu (nu că ar conta, că oricum e de la PSD). Dacă vreau să votez oameni care scot imbecilități pe gură, am de unde alege.

Știe cineva vreo formație corală (8-12 persoane) care duce lipsă de un tenor? Caut un cor de amatori, nimic oficial, de care să mă lipesc în jur de 5 ore pe săptămână. Știu să solfegiez și am făcut și două semestre de teorie muzicală la MIT. Am cântat în strană la biserică ultimii 8-9 ani și știu și glasurile bisericești destul de bine. În mare parte din cazuri, mă descurc și ca bas, deși nu am profunzimea ideală, iar pentru unele partituri nu pot să cobor destul.

M-ar interesa să pregătim ceva și pentru Crăciunul care vine, dar și pe viitor (Paște etc.). Pot să încep repetițiile de mâine, 🙂 doar că în noiembrie o să fiu plecat.

Stau bine și cu partea tehnică; am cules o grămadă de partituri pentru fostul meu cor, disponibile aici.

Dați sfară în țară! 🙂

Și, din a treia^H^H^H^H^Hnouăsprezecea încercare, ca Făt-Frumos, am ajuns și eu la Festivalul George Enescu. Am fost la Sala Palatului la un concert al Orchestrei Filarmonicii din Sankt Petersburg, cu muzică de Ceaikovski, Prokofiev și Enescu. Mi-a plăcut muzica, deși era un pic prea avangardistă pentru mine (cu vreo 4 secole…). Ăsta-s eu, nu-mi plac frazele prea gâfâite, cu întreruperi dese, cu armonii disonante, cu variații bruște de volum, cu multe multe alămuri… Dar am regăsit și bucăți adorabile, de exemplu ultimul bis, care a fost din Spărgătorul de Nuci.

În rest, ce mi-a plăcut a fost că sala a fost arhiplină; îmi place foamea asta de cultură a orașului, pentru că este un răspuns bun și o palmă pe obraz dată subculturii. Ce nu mi-a plăcut este că au sunat vreo 5 telefoane celulare. E un pic și vina organizatorilor aici, pentru că nu-i costa nimic să vină o tanti pe scenă la începutul spectacolului și să ne roage să închidem celularele. Așa făceau și-n America – acolo nu s-au mai gândit că e un pic jenant, ci au găsit o soluție concretă.

După spectacol, ne-am cinstit cu finii la Bistro Ateneu, unde din păcate am fost ușor dezamăgiți.

Următoarea piatră de hotar ar fi să ajung și pe la Ateneu, că-i mai mare rușinea, bucureștean get-beget și n-am călcat o dată înăuntru.

Mi-a mers la inimă faza din vestiarul Stelei de aseară. 🙂 Conform ProSport:

Izbind ușa de perete, Becali a intrat val-vârtej în vestiar și a început să-și înjure jucătorii. Totul se petrecea în fața unui Bergodi siderat care tocmai încerca să le explice fotbaliștilor tactica pentru a doua repriză. Italianul și-a revenit relativ repede și l-a înfruntat pe patron. L-a luat de braț și l-a scos din vestiar. Furios, Becali l-a amenințat cu demiterea: „Cristiano, o să-ți pară rău! Nu ești singurul antrenor din România. Poți să-ți faci bagajele să pleci!”.

Cât despre demiterea lui Bergodi de la Steaua… mă întreb dacă cineva i-a spus vreodată lui Becali „ești un prost făcut grămadă și nu te pricepi la fotbal nici cât negru sub unghie”. Sunt convins că mulți din anturajul lui cred asta, dar nu deschid gura pentru că au un loc călduț pe lângă el. Mi-e milă de un om care-și trăiește viața furându-și căciula singur, înconjurat de pupincuriști. Nu știu cum e, dar nu cred că are cum să fie o viață cu prea multă substanță.

Iar în legătură cu numirea lui Mihai Stoichiță la Steaua, iată ce bijuterii de declarații a scos Onlinesport la iveală. De-asta îmi place ziarul ăsta, pentru că la capitolul opinie este fenomenal.

Am sărbătorit cu „finuții” un an de când i-am cununat și am zis să mergem înapoi la Cluj, unde a avut loc și fericitul eveniment. A fost foarte haios. La pensiunea unde am stat ne-au dat, din întâmplare, fix aceleași două camere ca și acum un an. Prin Cluj nu prea am stat, mai mult pe la Lacul Beliș și printr-o livadă la Zimbor (dar am apucat și o masă apocaliptică la Hanul Dacilor din Cluj).

Uite câteva poze; mai multe când ne așezăm și noi în București (momentan sunt în urmă rău cu pozele pentru că nu am, deocamdată, un server, și totul decurge de aici).

Ieri îi spuneam unui taximetrist că zona asta mi se pare ciudată și nu reușesc să o învăț de câțiva ani:

imagine © salutbucuresti.ro

La care răspunsul lui a fost „e simplă dom’le, e toată numai paralele și perpendiculare”.

Am auzit oameni susținând tâmpenii cu vehemență în toată lumea, dar în România parcă-s mai gogonate ca oriunde! 🙂