aprilie 2010

Între noi și ei, ne aleg pe noi

În sfârșit se mișcă ceva în privința câinilor fără stăpân, conform Hotnews. E trist, și pe undeva mă doare sufletul că am ajuns la punctul ăsta de vedere, dar nu cred că avem altă soluție. Castrarea este o glumă. Un câine castrat se poate tempera (deși nu e garantat), dar în mod sigur continuă să facă zgomot și mizerie. Plus că, la rata de înmulțire a câinilor, dacă 5% scapă necastrați, populația se regenerează în doi-trei ani.

Sunt curios câtă atenție va primi proiectul de lege și dacă va trece.

Între noi și ei, ne aleg pe noi Read More »

Romtelecom Telverde costă cââââââât?

M-ar fi interesat să-mi cumpăr un Telverde. Adică să plătesc eu când mă sună lumea. În State, echivalentul sunt numerele cu 1-800, care costă cam 5¢/minut, indiferent dacă ești sunat de pe fix sau de pe mobil, eventual cu un plan minim lunar de 2-3$ (nu abonament, ci plan, în sensul că de banii ăia poți vorbi, dar dacă vorbești de mai puțin de 2$ plătești 2$). În România, tarifele Telverde sunt bubuitoare: 33€ doar abonamentul (dacă vrei să îți alegi tu numărul), plus 5€ pentru destinația aleasă. Nu știu care-i ideea cu 5€/destinație. Ce altceva aș putea face? Să redirecționez apelul în eter ca să economisesc 5€? Pe lângă asta, convorbirile costă cam 5¢ dacă vin din rețele fixe sau 13¢ de pe mobil.

Ce-i cu prețurile astea nebune? Și-au pierdut grecii arta de a face comerț? Și, că tot veni vorba, de ce se numește Telverde „serviciu avansat” când orice absolvent de Electronică îți poate face o centrală cu toată funcționalitatea Telverde?

Romtelecom Telverde costă cââââââât? Read More »

Salta

Suntem în Salta de vreo două zile. Salta este un oraș de vreo 400.000 de locuitori la 1.100m altitudine, la poalele Anzilor. E frumușel, mare și nu prea, cu o piață mare în centru și multe terase. Și vremea ține cu noi. Fiind aproape de tropice, aici au fost mereu peste 25 de grade ziua, mult mai bine decât în Buenos Aires. Seara e o plăcere să stai la o berică, deși localnicii sunt destul de insistenți, vin mereu la masa ta să-ți vândă ceva (de la un artist chiar am cumpărat ceva, că știa să-ți spună o poveste ca să-și vândă marfa). În rest, ne-au oferit serviciile vreo șase lustragii de pantofi și mulți alți vânzători de nimicuri frumoase, din cele pe care le pui pe un raft și pe urmă le bombăni când ștergi praful.

Ieri am făcut o excursie lungă de tot. Ne-am trezit la 04:45, ca să fim la 05:50 la locul de întâlnire. Ne gândeam că tot orașul o să doarmă, dar aiurea, orașul încă nici nu se culcase. Erau străzile luminate și pline de lume. Autobuzul care ne-a luat era de fapt un fel de camion de safari, cu trape deasupra scaunelor, pe care le-am folosit din plin. Era un Mercedes modificat de un inginer german care a venit la Salta și i-a plăcut așa de mult, că n-a mai plecat. Primul drum a fost către San Antonio de los Cobres („al cuprului”), un oraș minier la 3.750m altitudine. Drumul a fost foarte interesant, printre munți. Pe același traseu există și o linie de tren foarte pitorească, un fel de mocăniță de-a lor. Din păcate, nu ne-am întâlnit cu trenul, pentru că este unul singur pe zi și noi am plecat înaintea lui. Dar i-am văzut efectele: am oprit într-o gară pe traseu unde puținii localnici își desfăceau tarabele cu obiecte artizanale în așteptarea turiștilor.

În San Antonio, ghidul ne-a rugat să nu dăm bani copiilor, ca să nu-i obișnuim să fugă de la școală ca să vină la cerșit. Mai ales, ne-a rugat să nu le dăm dulciuri, pentru că orașul are 5.000 de locuitori, dar un singur dentist. Când am oprit acolo vreun sfert de oră, am fost pur și simplu asaltați de femei și copii care voiau să ne vândă lucruri, de obicei din lână de lamă sau de alpaca: mănuși, ciorapi, căciuli sau împletituri de jucărie. N-am rezistat, am luat și noi câte ceva (chiar erau frumoase).

După San Antonio, ne-am oprit la un cătun numit El Mojón („piatra de hotar”) să luăm prânzul. El Mojón este, mai degrabă, locuința unei familii care stă acolo de 60 de ani. Au tot soiul de acareturi, inclusiv o cămară făcută din sare, care reflectă razele solare și ține interiorul rece. Și-au făcut și biserică, dar preotul vine să slujească o singură dată pe an și atunci fac tot ce au de făcut, nunți, împărtășanii și celelalte. În mijlocul bătăturii era un glob uriaș făcut din sârme, de care stătea legat un telefon celular (probabil singurul mod de a obține un semnal în lipsa semnalului). Iar apa și mâncarea se puteau încălzi, la nevoie, în focarul unei parabole uriașă de metal. În aceste condiții, totuși, am mâncat pe cinste, niște empanadas cu carne de capră și niște chiftele de lamă cu orez.

După prânz, am luat-o spre nord prin podișul andin și am ajuns la o salină de suprafață. Am mai văzut eu așa ceva, dar asta era mare, nene, peste 200 km². Te uitai în toate direcțiile și vedeai numai sare. Și era o lumină, exact ca pe zăpadă. Puteai să cumperi și obiecte artizanale, evident făcute din sare, ceea ce am și făcut. Rămâne să vedem dacă o să le priască în România, unde umezeala e alta (aici în podiș plouă 5cm de apă pe an).

Pe drumul spre casă, am ajuns la altitudinea maximă de 4170m. Așa am făcut eu două lucruri noi și nemaipomenite într-o zi: am urcat prima oară peste 4.000m și am mâncat carne de lamă, tot pentru prima oară, dar sper că nu și ultima, pentru că a fost foarte bună, cam ca oaia, așa.

Am încheiat cu o coborâre de 2000m pe un drum de 22km (n-am mai pomenit pantă de 9% care să dureze atât) și o mică oprire în Jujuy, de unde am mai cumpărat câteva prostii, că deh, turiști suntem.

Mâine iar ne trezim devreme, ne-a plăcut așa de mult că mai vrem o dată, dar în altă parte.

Salta Read More »

Bizarro World

În emisfera sudică, colecțiile de toamnă apar în februarie, iar cele de primăvară în august. Or fi cu șase luni înaintea modei sau în urma ei?

În emisfera sudică, în general, ora de vară se aplică din octombrie/noiembrie până în martie/aprilie. Argentina, în particular, nu schimbă niciodată ora; au încercat, dar nu le-a ieșit bine.

În emisfera sudică, mușchiul crește pe latura de sud a copacilor.

În emisfera sudică se văd cu totul alte stele. Carul Mare, Carul Mic și Steaua Polară nu se văd aproape niciodată, aproape de nicăieri.

În emisfera sudică, soarele răsare la est, descrie un arc de cerc spre nord, apoi apune la vest (în emisfera nordică, soarele trece pe la sud). Asta m-a derutat în timpul unui traseu, pentru că, din reflexele dezvoltate în emisfera nordică, mă așteptam ca soarele să fie la sud-vest la 4 după-amiază, când el de fapt era la nord-vest.

În România, șoferii trec pe galben, portocaliu și uneori mușcă și roșul. În Buenos Aires este exact pe dos: șoferii opresc grijulii imediat ce se face galben, iar cei de pe strada perpendiculară pornesc când la ei este încă roșu. O fi și asta de la emisfere?

În emisfera sudică, apa se scurge din veceu rotindu-se exact la fel: într-un sens dictat de geometria vasului și de orientarea jeturilor de apă, nu de forța Coriolis, care este neglijabilă. Ha!

Buenos Aires e în continuare frumos, dar marți și miercuri a plouat mai tot timpul. Așa că, ce să facem, am fost pe la cumpărături. Dar am făcut și lucruri utile; am văzut o expoziție de Steve McCurry, am fost la MALBA (Muzeul de Artă Latinoamericană), am fost la un spectacol de tango la El Viejo Almacen și am făcut câteva plimbări prin Recoleta, un cartier foarte verde, în ciuda ploii. Și între fiecare două activități ne-am oprit la o berică, să nu ne surmenăm.

Bizarro World Read More »

Argentina ziua a 5-a? Sau a 6-a? Ce zi e azi?

Ultimele 3 nopți le-am petrecut în Bariloche, un orășel la sud-vest de Buenos Aires, aproape de granița cu Chile, și am avut multe aventuri drăguțe. Într-una din zile am fost la Villa la Angostura, un sătuc pe nordul lacului de unde pleacă tot felul de bărci și trasee turistice. Am luat și noi o barcă de-a lungul peninsulei la sud de oraș și ne-am întors pe jos, 12 kilometri. Toată peninsula este un parc național, botezat Arrayanes după arbuștii pe care îi conține.

Într-una din seri am luat o cină mai dichisită decât de obicei. Mâncarea e bună oriunde te duci, dar în seara respectivă am avut parte și de o servire interesantă. Am făcut rezervare la o pensiune unde am fost aproape singurii clienți la cină, iar proprietarul ne-a gătit după rețetele mamei lui, cu aperitiv, cu desert, cu băuturi, de abia ne-am mai întors treji acasă. În afară de noi șase, mai luau cina un cuplu, dintre care ea lucra la Google. Ca să vezi.

În ultima zi am luat-o mai ușor, am condus de-a lungul unui circuit unde poți să parchezi din loc în loc și să admiri priveliștea. Chiar a fost mai frumos decât mă așteptam, pentru că lacul Nahuel Huapi are multe golfulețe și peninsule și arată splendid de sus (n-am poze încă…). Am fost și cu prietena noastră la un salon de masaj, pentru că își făcuse programare, așa că am avut 90 de minute să admirăm salonul. Avea o concepție artistică deosebită, cum n-am văzut nicăieri în România. Spuneam eu că seamănă Argentina în multe privințe cu România, dar la capitolul ăsta cred că ne-au depășit. N-am văzut la noi designuri așa frumoase ca aici, deși funcțional cam tot aia era, o saună și un salon de masaj.

Aseară ne-am văzut și cu doi prieteni foarte buni – îi las pe ei să se semneze dacă nu vor să rămână anonimi. 🙂 Mi s-a părut întâlnirea secolului, pentru că ei bântuie prin toată America de sud și nu m-am obosit să le scriu, că mi s-a părut șansa zero să ne intersectăm. Dar ieri eram prin Bariloche, iar ei au citit postul meu anterior și mi-au dat repede un SMS. Așa că aseară am băgat niște fripturi împreună.

Mă distrează câinii vagabonzi de pe-aici. Sunt foarte mulți, deși nu chiar așa de mulți ca în București. Sunt ceva mai bine educați, dar și ei latră aiurea la te miri cine. Cei din Bariloche erau haioși pentru că se atașau de câte un turist și îl urmăreau până departe, parcă își căutau stăpân. Pe noi ne-au urmărit unii 12 kilometri, întreg traseul din Arrayanes. Dacă îi mai și mângâi, chiar nu mai scapi de ei.

Azi am zburat înapoi în Buenos Aires, unde stăm 5 nopți. Gata, plecăm în oraș. Scuze, sună cam mecanic, dar scriu mereu pe fugă. O să am și poze și atunci o să arate mai bine. 🙂

Argentina ziua a 5-a? Sau a 6-a? Ce zi e azi? Read More »

Argentina ziua 1,5

Am ajuns în Argentina! Am stat prima zi în Buenos Aires, iar azi dimineață am zburat spre Bariloche, unde stăm câteva nopți (după care Buenos Aires din nou, după care Salta, Buenos Aires pentru o ultimă noapte și apoi acasă). E o țară interesantă și aveam o teorie (bazată pe nimic) că seamănă în multe privințe cu România, ceea ce începe să se confirme.

Primul lucru care m-a șocat este cum se conduce aici. Șoferii fac multe tâmpenii, dar diferite de cele din România. Am simțit că trec pe lângă un accident de zece ori în vreo 12 ore. Multe intersecții (în afara centrului) sunt complet nesemnalizate. Încă nu m-am prins cine cedează cui, dar cumva ei se înțeleg (cred că strada mai largă are prioritate, dar nu sunt sigur). În aceleași intersecții lipsesc cu desăvârșire trecerile pentru pietoni. Presupun că asta înseamnă că pietonii au prioritate, dar șoferii nu par a fi de acord.

Mâncarea e bună. N-am încercat încă nimic altceva decât vacă sau miel cu cartofi, dar vă anunț când încerc și altceva. 🙂 Le frig cam tare, dar dacă ceri în sânge, ți-o aduc făcută mediu spre bine, ceea ce e perfect.

Sunt foarte multe mașini europene în Argentina; e chiar un sentiment ciudat, la capătul opus al Pământului. Și în special, sunt o grămadă de Renault 12, cele care arată exact ca Daciile vechi. Multe din mașini au o sticlă sau un bidon de plastic lipite pe capotă, ceea ce credem că înseamnă că sunt de vânzare (nu ne-am lămurit încă).

La un magazin am făcut diverse cumpărături și vânzătoarea n-a avut rest să-mi dea, așa că mi-a dat o caramea. 🙂

În prima seară am fost la un spectacol de tango și a fost drăguț. Erau trei cupluri de dansatori și o orchestră cu cvartet de corzi, pian și acordeon, plus un vocalist (dat cam tare). Andreea spune că a fost cam turistic, în sensul că au cântat numai tangouri celebre. La acel local am făcut două comenzi, una înainte de show și una în timpul showului și de ambele dăți nota ne-a fost scrijelită pe un șervețel, ceea ce mă face să cred că am plătit-o la negru. 🙂

Aproape toată lumea vorbește engleză aici. Am fost chiar impresionat, pentru că noi știm spaniolă și nu prea, dar pe oricine am întrebat ceva a știut două vorbe în engleză ca să ne îndrume. Și altceva ce mi-a plăcut la ei e că stau la coadă la autobuz (coadă în formă de linie, nu meeting spontan).

Argentina folosește un format cu trei litere și trei cifre pentru plăcuțele de înmatriculare, ceea ce înseamnă că pot genera 17 milioane de numere într-o țară de 40 de milioane de locuitori. Mi se pare interesant.

Gata, trebuie să fug. Azi suntem în Bariloche și fugim nu știu unde pe o insulă pe lac.

Argentina ziua 1,5 Read More »