"Numai în România se poate aşa ceva"

Avem telefonul fix deranjat de o săptămână. Au tot promis că-l repară (pot verifica pe internet stadiul reparaţiei) şi azi cică trebuia să meargă. Şi o laie, tot nu merge. Am şi sunat la AT&T să-i ameninţ că-mi închid abonamentul şi precum se vede i-a durut fix în cot.

Cel mai mişto e că avem şi abonament de mobil, tot de la AT&T. Şi acolo problema e alta: sun pe cineva, sau mă sună cineva, şi cam 75% din convorbiri se întrerup în 10 secunde. Cumva, în patria comunicaţiilor, Silicon Valley, AT&T reuşeşte să ofere semnal mizerabil. Şi deci dăm peste $100/lună pe telefon şi nu putem comanda o pizza sau suna la ambulanţă dacă Doamne-fereşte păţim ceva.

Să mai prind eu pre vreunul căruia îi pute România. Na, că toată planeta pute, unde o să vă duceţi?

Despre fluidizarea traficului în Bucureşti

Tocmai am citit o ştire despre măsurile pe care Ministerul Internelor vrea să le ia pentru fluidizarea traficuluiîn Bucureşti. Practic, măsurile spun „da, ştim că tot oraşul arde şi noi vom pregăti o pipetă întreagă şi plină cu apă!”. Nu zic, sunt măsuri care nu strică, dar nici nu vor ajuta prea mult, pentru că nu atacă adevărata problemă.

Nu zic că le ştiu eu pe toate. N-am făcut Facultatea de Fluidizarea Traficului, dar am trăit ani de zile în două oraşe importante din SUA, care este o civilizaţie a şoferilor, şi n-am văzut niciodată problemele de trafic din Bucureşti. Eu cred că esenţa problemei este că spaţiul ocupat de o maşină trebuie să coste, nu are cum să nu coste. În San Francisco, dacă sunt două case identice una lângă alta, una cu garaj şi una fără, chiria pentru prima va fi cu $150/lună mai scumpă. Iar dacă închiriezi casa fără garaj, poţi parca maşina pe stradă, gratuit numai între 18:00 şi 8:00 şi numai dacă găseşti loc (eventual la 3-4 străzi distanţă). Şi rişti să treacă unul pe lângă tine şi să-ţi ia oglinda (pe strada noastră, care e mai îngustă, văd nu ştiu câte maşini cu oglinda spartă). Sau poţi închiria un loc într-un lot de parcare de cartier, care va costa peste $100/lună. Şi de acolo îţi cari cumpărăturile cu cârca până acasă. Locul de parcare din faţa casei sau a blocului nu este un dat de la Dumnezeu şi dacă îl marchezi cu vopsea nu devine al tău.

Din punctul ăsta de vedere, esenţa soluţiei este descurajarea bucureştenilor de la a mai cumpăra maşini. Cum? Ridicând costul de staţionare a unei maşini în oraş. Încurajarea transportului în comun este un lucru ecologic şi trebuie făcut, dar să fim serioşi, nimic nu este mai comod decât să ieşi din casă şi să te sui în maşina ta, cu scaunul tău şi cu muzica ta. Ecologia nu există la români. Singurul argument care îi poate convinge să nu folosească maşina este banul.

Cred că, pe lângă pipeta cu apă, ar trebui luate şi nişte măsuri ne-puerile. Uite cum au făcut americanii (şi dacă americanii se pricep la ceva, se pricep la trafic):

  1. Parcarea pe trotuar este interzisă. Oraşul este pentru pietoni, nu pentru şoferi. Acolo unde trotuarele sunt prea late, Primăria poate decupa din ele ca să creeze locuri de parcare, cum s-a întâmplat în sectorul 3. Dacă permiţi pur şi simplu parcarea pe trotuar, şoferii vor parca până în buza clădirii.
  2. Pe fiecare parte a unei străzi, parcarea este interzisă timp de două ore pe săptămână. În America, măsura există pentru a permite maşinilor de spălat strada să treacă şi să aspire. La noi, măsura ar fi bună ca să nu mai existe atâtea hârburi cu roţile topite în asfalt, precum şi ca să creeze o grijă în plus în privinţa parcării pentru şoferi (vorbesc foarte serios).
  3. În tot centrul Bucureştiului, locurile de parcare de la bordură trebuie să coste. În San Francisco, parcarea costă cam $2/oră. Locurile de parcare sunt delimitate şi fiecare are un mic aparat unde introduci monede. Când îţi expiră ceasul, aparatul clipeşte foarte vizibil (şi teoretic este ilegal să-l realimentezi). Există nenumăraţi angajaţi publici care se plimbă cu nişte maşinuţe mici prin oraş şi dau amenzi maşinilor parcate lângă aparate care clipesc. O altă categorie de locuri de parcare sunt cele gratuite, dar cu limită de timp (două ore).
  4. Parcarea în loturi de parcare costă de rupe, începând de pe la $5/oră şi trecând de $10/oră vineri sau sâmbătă seara. De ani de zile mă mir că nimeni nu construieşte parcări în centrul Bucureştiului, când evident cererea este enormă. Dar cât timp există alternative, evident nimeni nu va da banii pe parcare. Din cauza asta parcările nu generează suficient profit cât să justifice cumpărarea unui lot de pământ. Dacă facem alternativele ilegale, lumea va parca în parcări. Multe din loturile din San Francisco sunt atât de înghesuite, încât tu laşi maşina la intrare şi ţi-o parchează un valet (căruia îi mai laşi $1 bacşiş).
  5. Nici o clădire nu primeşte autorizaţia de construcţie dacă nu garantează locuri de parcare pentru numărul estimat de locatari sau clienţi. S-a dus demult vremea când puteai cumpăra un teren ca să faci o bancă, un bloc sau un magazin. Acum trebuie să construieşti un magazin în colţul terenului şi o sută de locuri de parcare în rest, sau faci parcare subterană sau supraetajată. Din câte ştiu, există o lege în sensul ăsta pentru case particulare, dar în centru nu casele sunt problema, ci spaţiile comerciale şi birourile.
  6. Oprirea în intersecţie se pedepseşte cu ridicarea carnetului pe timp de un an. Ca să detaliez: fiecare intersecţie este delimitată cu dungi albe în cele patru direcţii (sau câte sunt). Dacă ţie îţi stă roata în timp ce încalci, fie şi cu o palmă, chenarul alb, îţi pierzi carnetul timp de un an. Sau 500€ amendă, sau orice de care să-ţi fie mai frică decât de dracu’. În San Francisco, am prins şi eu trafic, am stat la unele semafoare de 3-4 ori, dar niciodată nu am văzut vreun ambuteiaj. Niciodată nu am pomenit ca vreuna din străzi să fie libere, dar să nu poţi circula pe ea pentru că sensul perpendicular a blocat intersecţia. Înainte să intri în intersecţie, te asiguri că dincolo de ea ai loc de o maşină.
  7. Corelarea semafoarelor, sistarea lucrărilor şi construcţia unei centuri sunt de importanţă absolut secundară. Foarte des, pe străzi de trei benzi din San Francisco, una singură este disponibilă, pentru că pe una se lucrează, iar pe cealaltă sunt parcate camionete de curieri, camioane de marfă, şoferi imbecili care pun avariile. Cu toate astea, pe singura bandă existentă se merge foarte bine. De ce? Pentru că nu există atâtea maşini încât să se blocheze strada. Lucrările sunt un lucru bun şi trebuie făcute (evident, nu simultan pe toate străzile dintr-un cartier). Referitor la corelare, foarte des plec de la un semafor şi îl văd pe următorul cum tocmai se face roşu. Dar nu mi-a luat niciodată două ore ca să ajung între două puncte din San Francisco.

Probabil că milioanelor de şoferi şi şoferiţe n-o să le pice bine dacă le spui că măsurile luate pentru fluidizarea traficului se rezumă tocmai la descurajarea condusului. Dar suntem 10.000 de bucureşteni pe kilometru pătrat şi nimic altceva nu o să ajute. Şi nu vorbesc doar de nişte măsuri naziste, ferească Dumnezeu. Îi doresc oricui să aibă o maşină, să-şi poată face cumpărăturile în condiţii civilizate, să poată merge la munte sau să se ducă la spital dacă are o urgenţă. Dar dacă vrei să scoţi maşina pe stradă, trebuie să înţelegi că astea sunt costurile reale.