A venit Crăciunul (în America)

Acum vreo săptămână am văzut prima casă decorată de Crăciun, în San Francisco. Şi erau clar decoraţii de Crăciun, nu de Halloween. Niciodată nu-i prea devreme! În curând o să fie un Crăciun non-stop, că doar încurajează lumea să cumpere, deci e folositor.

Şi fără nici o legătură cu aceşti nebuni care se pregătesc de Crăciun cu două luni înainte, am început să culeg partiturile de colinde pe care le-am repetat la cor în ultimii ani:

http://catalin.francu.com/Music/colinde/

Am căutat pe Google să văd dacă există aşa ceva (pe patru voci) şi n-am găsit nimic, în schimb am găsit zeci de mesaje pe forumuri care întrebau unde ar putea găsi aşa ceva. Şi atunci războinicul luminii (eu adică) s-a oprit din jucat jocuri pe calculator vreo săptămână şi a produs colecţia de mai sus. Şi mai sunt multe, vreau să găsesc partituri şi să le culeg pentru toate astea mai cunoscute.

Ete fâs…

Acum vreo săptămână, când o duceam pe Daria la şcoală, ne-a atenţionat un nene la un semafor că am un cauciuc lăsat. Eu speram că e doar din cauză că acum conduc mai puţin şi o duc mai rar la revizie. Aşa că m-am documentat temeinic pe web şi am aflat că la mai toate benzinăriile au pompe de aer şi de apă cu care poţi să-ţi umfli cauciucurile. Şi deci mi-am cumpărat un manometru, am pus aer conform specificaţiilor şi m-am felicitat ce deştept sunt eu, ca un om mare.

Numai că, peste câteva zile, scoţând maşina din garaj, am observat ceva sclipind pe roată… un şurub mare, evident, înfipt până la capul hexagonal. Şi aşa am schimbat eu un cauciuc relativ nou (vreo 22.000 km). Nu-s prea sigur dacă m-am păcălit sau nu, dar am preferat să le schimb pe amândouă pe spate, că am citit că nu e bine să schimbi numai unul, chiar dacă şi celălalt e relativ nou.

Ar fi trebuit să-i cer cauciucurile vechi lui nenea mecanicul, să fac un foc mare în spatele blocului, dar uite nu mi-a dat prin cap.

Vai de Steaua lor!

Am început să înţeleg cum se simt echipe ca Insulele Feroe când joacă cu Spania sau Italia şi nu se pune problema de rezultat, ci doar de scor. Şi dacă dau un gol se bucură de parcă ar fi bătut. Dar oricum, am sperat şi noi că putem mai mult, i-am adus pe Beckham şi pe Ronaldo la Bucureşti şi le-am dat şi un gol. În rest, poate-i batem pe ucraineni la Bucureşti şi prindem locul 3. Poate în câţiva ani să avem faţă de mai mult…

Ochiuri în pâine

Tocmai am terminat de mâncat, prima oară după vreo 10 ani de zile, ochiuri în pâine. Au fost meseriaşe! Na şi reţeta, că n-am găsit pe Google chiar nimic despre ochiuri în pâine şi nu e acceptabil, mâncarea asta era la mare cinste în familia Kolonati.

Se cumpără ouă şi o pâine cu felia mare (nu baghetă). Se taie câte o felie de pâine pentru fiecare ou, groasă (aproape de două degete). Se scot miezurile de la felii (nu lăsaţi coaja prea subţire că se rupe). Se pune ulei în tigaie, după cât de sănătoasă vă e inima, că pâinea urmează să absoarbă cam tot. Se tăvălesc feliile prin lapte şi se pun la prăjit în ulei. La început trebuie plimbate prin tigaie, că se lipesc. Noi le-am pus la foc destul de mare. Când se rumenesc pe fund se întorc pe partea cealaltă. Când sunt aproape gata şi pe partea asta, se sparge câte un ou în mijlocul fiecăreia. Ochiul se face în sub un minut. În final, se mai întorc o dată dacă e cazul (altfel noi n-am putut convinge ouăle să se închege până sus). Se mănâncă. Cu miezul scos la început se şterge farfuria 🙂

Reţeta asta am completat-o din amintiri, cu multă creativitate. Citiţi şi comentariile, mama sigur o să aibă ceva de completat 🙂 Daria acum e în bucătărie, pregăteşte o replică pe cinste, o salată de ţelină, iar într-o cratiţă sfârâie nişte cârnaţi! Şi tocmai le-a adăugat nişte votcă!

Acest post face parte din categoria „mi-au mers la inimă”.

Gata liturghia!

Am terminat de cules liturghia în română!

http://catalin.francu.com/Music/liturghia/

Cel mai bine folosite 200 de ore din viaţa mea 🙂 Teoretic, un cor poate să ducă o liturghie întreagă după cartea asta. Practic, diferite cântece trebuie înlocuite la anumite sărbători cu alte cântece pe care nu le-am cules încă. Dar pentru duminicile obişnuite, e suficient. Şi arată bine de tot! Încă o bilă albă pentru software-ul liber.

Sunt chiar foarte curios cui o să-i folosească compilaţia asta. Eu am făcut-o în primul rând ca s-o folosim la noi la biserică, dar din câte ştiu este unicat (nu cred că a mai avut cineva răbdare să culeagă atâtea partituri şi să le pună pe internet). Nu m-ar mira să o vrea şi alţii.

Filme de groază pentru copii mici

Se apropie Halloween, care înseamnă că apar filme de groază ca ciupercile după ploaie. De exemplu, vineri pe 13 apare unul (e mană cerească pentru ăştia, să pice vineri 13 înainte de Halloween, ar fi şi păcat să nu lansezi un film de groază în ziua aia). Şi deci te uiţi şi tu ca omul pe un program normal, să zicem la Simpsons sau la alt serial cuminte, şi brusc vin reclamele (din zece în zece minute, evident) şi încep nişte urlete şi nişte imagini de-alea numai cu sânge şi cu diformităţi care vin spre cameră, ca să ştii ce te aşteaptă dacă te duci. Dacă e ca la celelalte categorii de filme, dacă ai văzut reclama, poţi să nici nu te mai duci la film, că în reclamă au băgat deja cele mai tari faze, iar în rest au rămas numai fazele răsuflate.

Ce m-a distrat e că filmele astea de groază, că dacă vezi reclama ţi-e frică să te ridici din fotoliu, sunt „rated PG-13”. Adică o comisie care cu asta se ocupă a evaluat că copiii peste 13 ani pot veni neînsoţiţi la film. Cei sub 13 sunt de asemenea bineveniţi, că doar şi banii lor au valoare, dar trebuie să vină cu mama sau cu tata (tuns de mână la şcoală).

PG-13 este categoria de mijloc pe scara care măsoară cât de rău este un film pentru copii. Categoria cea mai cuminte este G de la „general”, unde are voie oricine. Şi acolo sunt de obicei comedii tâmpiţele şi filme dulcege. Categoria de deasupra lui PG-13 este R de la „restricted”, unde trebuie să vii cu părinţii dacă ai sub 17 ani şi care înseamnă că undeva în film cineva se dezbracă sau cineva spune „shit”. Sau este film străin.

Aşadar, e ok pentru un copil să vadă oameni murind storcoşiţi, dar Doamne fereşte să audă vreo înjurătură sau să vadă vreun sân. Adevărul e că am văzut şi eu unul odată şi nu mi-am revenit trei zile!

Asta din categoria „am voie să mă căsătoresc, să fac copii, să mă duc la război să omor oameni, să fumez, să conduc, dar n-am voie să beau”.

"Răscumpăraţi timpul"

Am plecat de la Google de vreo şase luni şi pot să fac nişte comparaţii interesante între viaţa mea dinainte şi cea de acum. 🙂

În primul rând, e un sentiment extraordinar să nu te mai grăbeşti nicăieri. Când eram la serviciu, nu ştiam ce să fac mai întâi când venea weekendul şi dacă trebuia să mai mergem şi la cumpărături sau să spălăm rufe, era o tragedie. Şi e un sentiment şi mai extraordinar să fie duminică seara şi să nu te apuce disperarea că a mai trecut un weekend şi trebuie să aştepţi cinci zile până la următorul. Mi-e greu să concep cum au rezistat părinţii noştri să muncească şase zile pe săptămână vreme de zeci de ani. Probabil că eram noi copii buni şi uitau de orice greutăţi pentru noi!

Am aflat că sunt o fiinţă esenţialmente harnică şi conştiincioasă 🙂 Reuşesc să fac chestii care se pot numi „muncă” fără să mai fiu obligat. Am aflat şi cât pot eu să muncesc „pe bune”, fără să fie un şef sau o echipă care să mă împingă de la spate: cam 20 de ore pe săptămână (atât muncesc pentru DEX online, în rest se mai adună câteva ore cu alte proiecte). Şi mi se pare că am enorm de mult spor, mi se pare că fac mai mult decât făceam pentru Google în 50 de ore. Dacă aş fi patron, în mod sigur mi-aş angaja toţi salariaţii cu jumătate de normă şi le-aş da voie să şi le distribuie cum vor pe parcursul săptămânii. Iar dacă m-aş mai angaja, mi-aş lua două slujbe cu jumătate de normă.

Am descoperit o faţă nouă a oraşului. San Francisco e complet deosebit în timpul zilei faţă de seară sau de weekend-uri. În primul rând, ziua e soare (anul trecut pe vremea asta, plecam dimineaţa pe ceaţă şi veneam înapoi seara pe ceaţă). Pe urmă, deşi stau aici de patru ani, n-am ştiut că în fiecare marţi la amiază sună o sirenă. Am citit o explicaţie şi am aflat că aşa îşi testează ei sistemul de alarmă în caz de dezastre. Când am avut o programare la dentist am avut surpriza să descopăr că traficul nu e deloc mai fluent în afara orelor de vârf. Motivul? Ies toate camioanele de poştă, de mărfuri, de curăţat străzile, şi opresc pe avarii pe unde au nevoie, ceea ce face o bandă inutilizabilă. Nu mai avem niciodată probleme la spălat rufe (avem o maşină de spălat şi un uscător la 12 apartamente). Înainte, spălam serile sau în weekend, la fel ca toţi vecinii, şi de multe ori nu găseam maşina liberă. Acum spăl când vreau eu, după ce pleacă bărbatul la serviciu şi copiii la şcoală 🙂

Şi, pentru că toate conversaţiile mele de la o vreme încoace încep cu „şi nu te plictiseşti?”, răspund pentru referinţă. Ba da, e groaznic. Dimineaţa mă duc la magazin şi cumpăr o jumătate de franzelă. Pe urmă iau poşta, scot plapuma pe fereastră la aerisit şi îmi sun toţi prietenii ca să-i ţin de vorbă. Pe urmă mă uit pe vizor sau pe geam, să văd cine mai intră şi iese din clădire. După aia scriu un post kilometric în blog şi îmi găsesc un motiv să mă duc iar la magazin. Şi aşa se târâie zilele una după alta. Vorba lui Cristi, omul e prin definiţie o fiinţă plictisită, noroc cu serviciul că ne mai ţine de urât!

Serios vorbind, nu mi-amintesc vreo secundă în care să mă fi plictisit. Am pierdut vremea din greu, dar nu m-am plictisit 🙂 Lista cu chestii de făcut de-abia acum a explodat, că înainte, dacă-mi venea vreo idee, nici nu mă mai oboseam s-o trec pe listă, că ştiam că n-o să am timp.

Una peste alta, mi se pare un experiment extraordinar pe mine însumi: ce face omul cu timpul lui când este absolut liber.