Ca să parafrazez gluma unui coleg, „De la anul chiar voi fi un om mai bun! Aaaaaa, ia uite, a trecut deja de miezul nopții, ce bine, am un an întreg să lenevesc”.
Vi s-a întâmplat vreodată să vă scrieți bilete singuri? 🙂 Cum ar fi când lăsați rufele la spălat, plecați de acasă și vă lăsați un bilet cu „pune rufele la uscat”, ca să nu uitați și să zacă în mașină trei zile (să spunem că asta i s-a întâmplat, ăăăă, unui prieten). Cam același e și rostul acestui post.
2010 nu a fost un an strălucit; a avut bune și rele, am văzut lucruri noi, am învățat, dar sfârșitul face filmul, iar sfârșitul a fost lipsit de glorie. Am tratat haotic, egoist, fără răbdare sau copilăros multe aspecte din viață și asta m-a costat enorm. Nu cred în liste și rezoluții de Anul Nou (din același motiv pentru care nu cred în cărți de self-help), dar pot să încerc să-mi adaug câteva principii relativ ușor de urmat și să sper că pe 31 decembrie 2011 mă voi simți un pic mai împlinit decât pe 31 decembrie 2010.
Un prieten tocmai a postat un
articol cu un sfat fantastic de simplu despre productivitate, preluat de la Jerry Seinfeld. (Pentru nevorbitorii de engleză, articolul spune să-ți iei un calendar mare de perete, cu toate cele 365 de zile pe o singură foaie, și să bifezi cu un X zilele în care ai reușit să lucrezi la proiectul tău. X-urile arată bine lângă alte X-uri și sfatul este să te lupți să nu întrerupi lanțul). Exact asta fac acum cu Wii Fit, unde mi-am propus, și am reușit timp de 4 luni, să alerg 30 de minute cel puțin o dată la două zile. Precis merge generalizat la atâtea și atâtea activități de care am nevoie în fiecare zi.
La carieră îmi este mai simplu să îmi cuantific obiectivele. Vreau să lucrez la
civvic.ro, un proiect nou prin care, pe termen lung, vreau să ajut la deșteptarea spiritului civic la români. Primul pas, care probabil va dura mai mult de un an, este digitizarea, ierarhizarea și publicarea sistematică a întregii arhive a Monitorului Oficial (vreo 250.000 de mii de pagini de la Revoluție încoace). Și nu vreau să pun un X în calendar decât în zilele în care lucrez trei ore la asta. Am stat în dubiu dacă să-mi cer trei sau patru ore, dar o ștachetă prea înaltă e o invitație la eșec și la frustrări.
Vreau să continui să-mi fac exercițiile fizice. Din septembrie număr pe degete zilele în care am sărit ora zilnică (da, 60 de minute) de exerciții. Și organismul meu îmi mulțumește. Am ajuns în sfârșit, după eforturi de vreo 6-7 ani, la greutatea pe care eu o consider optimă pentru mine, ba chiar mai jos cu vreun kil. E un sentiment mirific să vrei să bagi în tine ca spartul o mâncare bună, să ți se declanșeze reflexul „băi, sunt gras ca un porc, ce naiba”, apoi să-ți amintești „ah, ba nu, chiar îmi permit”. 🙂 Secretul, în cazul meu, a fost să fac efortul să înțeleg că ziua are 23 de ore, că rutina fizică nu e ceva opțional, ci e ca spălatul pe dinți.
La asta vreau să adaug, sau poate să substitui ocazional, mersul pe bicicletă. Mi-am cumpărat de curând un
Cube Hyde (cu butuc intern, woot!) și abia aștept să-l plimb peste tot prin oraș și poate și prin afară. Mi-a intrat microbul mersului pe bicicletă și bine a făcut, pentru că îmi limpezește mintea foarte mult. Ok, uneori aș vrea să pot să și mâzgălesc chestii pe o ciornă în timp ce merg cu bicicleta și mă gândesc la proiectele mele, dar deh, nu poți să le ai pe toate.
Vreau să mă țin de Guitar Hero, acum dacă la The Place a devenit obișnuită seara de joi ca seară de Guitar Hero și dacă tot mi-a adus Moșu’ și mie unul. 🙂 Nu e ceva în care să investesc prea mult, dar acum joc pe nivelul mediu și aș vrea să ajung să joc pe nivelul greu, că mă atrage butonul ăla portocaliu. Am și o chitară reală care adună praful, și mă tentează să încep să studiez și asta, dar nu suficient încât să fac din asta o promisiune.
Vreau să continui să adun muzică de ascultat. De prin 2007 până toamna asta cred că am cumpărat maxim 10 albume noi și e păcat, pentru că e așa mult de explorat și muzica ne aduce atâtea bucurii de durată. Toamna asta, dintr-una într-alta, i-am descoperit pe Propellerheads, Skeewiff, Bobby Hughes,
Katie Melua, Tony Joe White, și alți câțiva, care mi-au adus un aer nou după ce mă săturasem de toate albumele mele.
Creșterea personală, din păcate, e mai greu de urmărit cu X-uri într-un calendar. 🙁 Aș vrea să pot fi mai puțin nonșalant în raport cu oamenii, pentru că am tot călcat pe sufletele altora, fără altă scuză decât că am făcut numai ce-am vrut eu, și nu e bine.
Vreau să învăț să-i ascult pe toți, dar să fac ca mine, pentru că acum sunt divizat: pe unii îi ignor, iar pe alții îi ascult orbește. Și sfaturile sunt bune, dar adesea le urmez chiar și când intuiția îmi spune că nu-mi vor aduce nimic bun (și timpul îmi dă dreptate).
Și vreau să mă strădui să deschid gura atunci când ceva nu-mi convine, să fiu mai puțin împăciuitor cu toată lumea. Atitudinea asta ar fi absolut contrară temperamentului meu introvertit, dar, în rarele ocazii când am făcut așa, mi-a fost întotdeauna bine și i-am ajutat și pe cei față de care am fost sincer. Așa că aveți grijă! 🙂
