iulie 2008

Gata, ne-am întors aseară acasă. Iniţial trebuia să stăm doar până duminică, dar am ajuns vineri seara acolo, iar sâmbătă dimineaţă ne-am dat seama că în două zile de-abia apucăm să ne punem pantofii. Aşa că ne-am extins sejurul cu încă o zi.

Activitatea principală a fost datul la manetă, evident. E un sport destul de distractiv dacă nu speri să câştigi. Banii oricum se duc pe termen lung şi cu cât joci mai mult timp, cu atât mai sigur e că îi pierzi. Secretul fericirii la jocuri mecanice este să priveşti banii ăia ca duşi de la bun început. Deja majoritatea jocurilor din Las Vegas sunt electronice şi au o grafică foarte haioasă când câştigi ceva (cum ar fi 10¢). Fug veveriţele şi ursuleţii aşa pe frumos pe ecran şi îţi cântă muzica la maxim, după care te anunţă cu litere de o şchioapă: ai câştigat… 49¢!!!! Şi tu te bucuri şi baţi din palme. De-asta e America bogată, că ştiu să-ţi ia banii cu amândouă mâinile şi tu eşti cel mai fericit. 🙂

Pe lângă asta, am văzut şi o grămadă de spectacole. Chiar de ziua mea am mers la Zumanity, care se autodefineşte ca „latura senzuală a lui Cirque du Soleil”. A fost un fel de circ + cabaret. Am văzut tot felul de acrobaţi, gimnaşti, contorsionişti, care printre picături se mai şi dezbrăcau, plus diverse scenete comice, totul legat de sex. Surpriza a fost că ne-am luat bilete în primul rând fără să ne gândim ce implică asta la spectacole de circ. Drept care am participat şi eu la una din scenete, a fost foarte palpitant, şi m-am ales şi cu o poză gratis. În caz că vă întrebaţi, eu mi-am păstrat hainele pe mine.

Am mai fost şi la The Star Trek Experience şi bine am făcut, pentru că se pare că o să se desfiinţeze spectacolul (Hilton, în cadrul căruia funcţionează, nu le-a mai reînnoint contractul). Din cauza asta, la ieşirea din atracţie erau nenumărate mesaje de la fani care cereau ca spectacolul să rămână. Unele erau şi scrise cu tâlc, de genul „Please don’t boldly go”. Mie mi-a plăcut foarte mult (ce surpriză). La intrare era o cronologie lungă a zborurilor spaţiale, cum au descoperit warp drive, cum au făcut primele zboruri de explorare, când s-a născut şi ce-a mâncat fiecare membru al echipajului etc. Printre astea, preluau şi date din episoade, de exemplu marcau momentul când a fost asimilat Jean-Luc Picard de borgi şi a devenit Locutus. După asta, puteai să mergi la două spectacole, de vreo 20 de minute fiecare, şi eu am fost la amândouă. Într-unul te răpesc klingonii, în celălalt ne invadează borgii. Au efecte bine făcute amândouă, unul cu proiecţii, iar unul cu ochelari 3D, plus actori îmbrăcaţi în costume (mulate, exact ca-n film!) şi scene turnate cu actorii reali din film, care vorbesc la persoana a doua, ca şi cum ar vorbi cu tine direct. Decorurile să zicem că nu erau perfecte, erau cam de plastic, dar când micşorau luminile, deveneau mai credibile. Şi e o experienţă mişto să stai pe puntea Enterprise şi să apară Riker pe ecran să-ţi explice de ce te-au răpit klingonii.

Am fost şi la un acvariu destul de interesant cu rechini. Nu era foarte mare, pentru $18 mă aşteptam să vedem mai mulţi peşti, dar aveau câteva exponate deoebite. De exemplu, am văzut prima oară un varan. Nu făcea el mare lucru, dar stătea şi se uita foarte curios la oameni. Traseul prin acvariu tot cobora, astfel încât în final puteai să treci printr-un tunel pe sub acvariu şi să vezi peştii de jos în sus. Aveau şi un exponat pentru copii: un bazin cu apa foarte joasă unde puteai să bagi degetul să mângâi pisici de mare, crabi şi nişte peştişori coloraţi. Am mângâiat şi eu animalele, dar mai cu jumătate de inimă, că o pisică de mare l-a omorât pe Steve Irwin (nu e ceva obişnuit, se întâmplă o dată la un milion şi nu de la o înţepătură în deget, dar oricum).

Aşa mi-am petrecut eu aniversarea de 25 de ani! A, şi încă ceva ce nu vezi în fiecare zi: duminică, de Sfântul Ilie, a plouat în Las Vegas, ceea ce se întâmplă cam o zi pe an. N-a plouat mult, nici torenţial, dar oricum a fost un pic straniu să plouă în deşert de Sfântul Ilie.

Cine a citit până aici, îi dau o bere 🙂

Ieri (pe 18) imi zice Daria „vezi ca diseara mergem la restaurant cu Pavi si Carter, ne iau ei cu masina”. Mi s-a parut mie cam ciudat ca mergem cu ei la restaurant cu o zi inainte de ziua mea, ca vorbisem in principiu sa ne vedem chiar pe 19 cu ei. Dar o cina cu ei nu se refuza niciodata, deci n-am zis nu.

Dupa care pe la 5 dupa-masa incepe Daria sa-mi zica „du-te un pic in baie, ca vreau sa-ti impachetez cadoul si nu vreau sa vezi”. Am bombanit eu un pic, ca nu intelegeam de ce nu-i ajung trei camere sa-mi impacheteze mie cadoul, dar m-am dus pana la urma.

Pe la 7 seara vin Pavi si Carter sa ne ia. Ne pupam noi, ne suim in masina si-i intreb: „unde mergem”? Zice Pavi, „in Burlingame, stiu eu un restaurant indonezian bun acolo” (Burlingame e un oras chiar langa aeroport). Bun, mergem in Burlingame. La un moment dat, cum faceam noi conversatie, ma prind eu ca suntem pe rampa de iesire catre aeroport. Hopa, ce naiba se-ntampla, de ce mergem la aeroport? Carter, foarte prompt: „Mi-au pierdut astia o geanta cand am venit din Oklahoma si trebuie sa ne oprim sa o iau”. Ok, are sens in continuare! Cam la modul „ce stie tot satul, nu stie barbatul”, dar pentru mine avea sens.

Cand a oprit Carter la intrarea de pasageri insa, mi-a picat si mie fisa! Sigur pe mine, zic „aaaaa, avem musafiri surpriza de ziua mea!”. Deja ma gandeam pe cine o fi invitat Daria sa ma surprinda. Numai ca in momentul ala ne-am dat toti jos din masina si Carter a inceput sa scoata niste valize din spate. De ce scoate Carter valize din spate? Credeam ca am venit sa luam o valiza, nu sa lasam? Si asta nu-i valiza mea, ca parca o recunosc? „Unde mergem?”

Si-atunci s-au indurat in sfarsit sa ma lumineze si pe mine: „Vegas, baby!”.

Asadar am ajuns in Las Vegas azi-noapte pe la zece, eu ca o floare, doar cu portofelul si cu hainele de pe mine (imi facuse Daria bagajele pe ascuns). Ne-am dus fuga sa mancam ceva, ca eu nu mancasem nimic toata ziua, in ideea ca mergem la restaurant oricum. Pe la 3 noaptea am terminat si noi cina, ca asa e cu fusul orar in Las Vegas, dupa care am tras un pic la manete si ne-am dus sa ne culcam.

Acum e 19 seara si o sa mergem la Zumanity, un spectacol de circ pentru persoane peste 18 ani. Urmeaza sa aflam daca circul este doar un pretext pentru alte lucruri mai adanci. 🙂

Acest mesaj este scris fara diacritice, deoarece il scriu de pe Mac-ul Dariei (nu am laptopul meu la mine, pentru ca Daria, cu toata inventivitatea ei, nu a gasit un pretext pentru care eu sa-mi iau laptopul la „restaurantul indonezian”).