Cum să nu ceri bani

ACTUALIZARE: Am scris și episodul 2 al acestei povești.

Azi am primit o scrisoare din partea Societății Române de Radiodifuziune care m-a revoltat atât de tare, încât am reînviat acest blog. Și încă într-o zi când am zece alte lucruri de făcut și numai de asta n-am timp. Dar am hotărât să pun capăt nesimțirii lor.

amenintare
Codex Publicus este firma din jurul proiectului DEX online. Când am primit plicul pe care scria Societatea Română de Radiodifuziune chiar m-am bucurat. Speram să fie vreo invitație la colaborare, vreo înștiințare despre un proiect cultural, ceva util. Citind însă scrisoarea, m-am enervat groaznic.
În primul rând, nu neg (dar nici nu susțin) că Radio România face emisiuni valoroase. Acest articol nu este o judecată de valoare a produselor Radio România. Acest articol este un protest împotriva unui bun care i se vinde cu forța firmei mele fără ca ea să aibă nevoie de acel bun.
În al doilea rând, mă revoltă insistența statului de ne obliga să finanțăm un model tehnic muribund. SRR spune: uite grila de programe; dacă vrei programul X trebuie să comuți pe canalul Y la ora Z. Acest sistem este un dinozaur care a murit, dar încă nu și-a dat seama că a murit. Viitorul este pe Internet, unde voi putea vedea ce emisiune vreau la ce oră vreau. Nu spun că SRR este pe moarte. Le doresc viață lungă, dar trebuie să migreze spre un model de distribuție în care orice emisiune să poată fi ascultată la orice oră.
Evident, firma funcționează la mine în casă, unde există TV (există și radio, pentru că amplificatorul meu are și receptor radio pe care nu l-am folosit niciodată). Dar niciodată nu am folosit vreun aparat de radio sau TV în interesul firmei. Când mă uit la TV, mă uit ca persoană fizică, nu juridică. Și pentru aia plătesc deja, și până la un punct înțeleg să plătesc.
În al treilea rând, mă revoltă tonul de o obrăznicie nemaivăzută al scrisorii. Este plină de amenințări destul de directe. Îmi bagă legea sub nas, cu litere mari și bold, și îmi amintește că sunt pasibil de pedeapsă dacă nu mă supun. Cum ar veni, mă tratează apriori ca pe un ticălos și mă avertizează: „suntem cu ochii pe tine”. Și toate astea într-un cadru perfect legal. Sistemul este betonat, este samavolnicie cu acte în regulă. Sistemul este de așa natură, încât SRR nici măcar nu îmi poate da mie vreo scutire pentru că am gura mare și le tulbur apele. Statul îi obligă să mă stoarcă de bani.
În al patrulea rând, stilul scrisorii este la nivel de clasa a IV-a cu risc de corigență. Amestecă litere bold, bold majuscule, bold majuscule subliniate, bold italice, italice și normale. Nu folosește deloc diacritice, nu delimitează vizual paragrafele și pune virgulă după titlu. Mai lipsea să o picure puțin cu ceară de trei culori și să o parfumeze. Nu știu ce retardat a compus scrisoarea asta, dar dacă eu eram Constantin Pușcaș, director economic, nu mi-aș fi pus semnătura pe ea.
În al cincilea rând, sunt absolut convins că există modalități de a obține o scutire. Probabil sunt nepractice, probabil trebuie să notarizez un kil de hârtie în fiecare lună, dar legea trebuie să permită scutiri în cazuri excepționale. Despre acestea, însă, șșșșșș! Nici o vorbă.
Și în al șaselea rând… v-ați gândit să veniți la mine cu o vorbă bună în loc de amenințări? Sunt un om, probabil ca mulți alții, care aude de SRR din an în Paști și de obicei atunci când veniți să mă extorcați.  Chiar vreți ca asta să fie prima și singura mea impresie despre voi? Nu știu alții cum sunt, dar de la mine sigur ați obține MULT (na, bold, italic și subliniat) mai mult decât 120 de lei pe an dacă v-ați prezenta frumos. Dacă mi-ați spune ce faceți cu banii mei. Dacă mi-ați vorbi despre emisiunile voastre de știri, divertisment, sport și cultură, despre zone defavorizate ale țării unde emisiunile voastre țin loc de școală, despre jurnalismul vostru care este cu o clasă peste cel de la alte posturi. Dacă mi-ați da de înțeles că nu sunt obligat, ci poate doar un pic dator moral, să vă dau niște bani. La o adică, ați putea să vă și căciuliți un pic.
Așa se cer banii, așa se deschid buzunarele. Am trăit în SUA 10 ani și fundațiile de acolo știu să ceară. Sunt un fraier în privința asta: nu pot să spun nu când cineva știe să-mi ceară. Am donat sume mai mari ca asta unor instituții cu misiuni mult mai puțin nobile decât a voastră. Voi de ce veniți cu neobrăzare? Da, sunt obligat de lege să vă plătesc, dar încă nu am făcut-o. Sunt banii mei și vor rămâne ai mei până în ziua în care voi face transferul bancar.
Iar asta nu se va întâmpla prea curând. Cu chestia asta mă lupt până în pânzele albe. Știu, 120 de lei pe an e un fleac, dar e fleacul meu și mă revoltă principiul. Mai bine desființez firma și opresc proiectul DEX online decât să le dau lor vreo lețcaie în condițiile astea.
Vă țin la curent.