„My computing on my machine”

Folosesc activ Internetul (5-10 ore pe zi) din 1999, pentru studiu, pentru serviciu, pentru informare, pentru proiecte personale și pentru relaxare. Internetul s-a schimbat mult în acești ani.

La suprafață, schimbările au fost în bine. Paginile web arată mai elegant și permit operațiuni mai complexe decât în 1999. La vremea lor, toate tehnologiile au fost noi și revoluționare. DHTML, de exemplu, este un set de tehnologii care permite utilizatorului nu doar să vadă pagini „statice”, ci să și interacționeze cu ele, cum ar fi să tragă de Google Maps în stânga și în dreapta. Vă mai amintiți MapQuest prin 2000? Când trebuia să dai click pe săgețile nord-sud-est-vest și să aștepți până se reîncărca pagina? Am avansat mult de atunci.

Este normal să vrem pagini care arată și se mișcă mai bine, cu care putem face mai mult și mai repede. Dar în goana după comoditate uităm că sunt alte lucruri mai importante. Scandalul PRISM mi-a reamintit aceasta într-o manieră brutală.

În esență, dezvăluirile lui Edward Snowden au arătat că Statele Unite interceptează o parte substanțială din toate comunicațiile electronice care încep sau se termină pe calculatoare din SUA. Și acesta pare să fie doar vârful aisbergului. Ușor-ușor, va ieși la iveală ce alte țări au participat fără să crâcnească la acest program și ce companii au pus de bună voie datele despre utilizatorii lor la dispoziția NSA.

Oricare ar fi adevărul, putem lua măsuri ca să nu mai stăm la mila guvernelor și a companiilor în ce privește securitatea noastră. Principiul nu este nou: my computing on my machine. Calculele de care am eu nevoie le fac pe calculatorul meu. Pentru majoritatea nevoilor pe care Google sau Facebook sau Yahoo sau Apple le satisfac, există și programe instalabile pe propriul meu server. De multe ori aceste programe arată mai ponosit sau au funcționalitate mai limitată decât echivalentul lor online. Dar acest preț merită plătit în numele libertății și al intimității.

Eu unul m-am lăsat atras puțin câte puțin de mirajul interfețelor strălucitoare, până când mi-am dat seama că am încetat complet să mai țin cont ce date personale țin pe serverele altora. Iată, de exemplu, lista de servicii Google pe care le foloseam și cum am procedat ca să mă las de fiecare din ele.

  • Gmail: pe acesta îl foloseam doar pentru interfață. Toate mesajele le semnam tot cu adresa mea canonică @francu.com. Am revenit la mail.francu.com, pe care îl găzduiește fratele meu, și folosesc roundcube sau alpine pentru interfață. Nu este comod, în special din două motive: căutarea este mai greoaie și gruparea mesajelor în threads (fire de discuție) este primitivă. Dar mă descurc.
  • Groups: creasem diverse liste de e-mail, în special pentru DEX online și pentru cercul de informatică pe care îl țin. Am instalat mailman, care se comportă fantastic și este mult mai personalizabil.
  • Docs: aici țineam liste de cumpărături, informații financiare, idei de cadouri, într-un cuvânt, o viață de om la îndemâna oricărui guvern se gândea să o ceară. Mi-am instalat owncloud, care face 99% din ce vreau eu. Știe inclusiv să se lase montat ca partiție, așa că îl pot vedea ca director pe oricare din calculatoarele mele. Ce nu face este editarea interactivă (în browser) de spreadsheets, ceea ce mă cam lovește.
  • Calendar: programare la doctor? Întâlnire cu amantul? Plec în concediu două săptămâni? Treceam totul în calendar. Mi-am instalat davical, care face exact ce trebuie. Pare că aș fi putut folosi și owncloud pentru acest scop. Implementează un protocol standard, care merge cu Thunderbird, cu clienți de Android etc.
  • Android: am încercat să trec la Replicant, căci modelul meu de telefon este printre (puținele) suportate în prezent. Totuși, încă nu au un driver de Wi-Fi și am decis că nu aș putea să stau fără el. Am instalat CyanogenMod, care este un sistem de operare pentru Android 99% liber, cu excepția câtorva drivere pentru hardware. În loc de Google Play (piața lor de aplicații) am instalat F-Droid, care conține doar aplicații software liber.
  • Blogger: acolo mi-am găzduit blogul de când l-am creat. Am trecut la propria instalare de WordPress. Sunt un pic nemulțumit de temă, în special de faptul că nu pot să am teme diferite pentru calculatoare normale și pentru dispozitivele mobile. În cele din urmă, m-am oprit la o temă un pic sărăcuță pentru desktop, dar care arată bine pe mobil. Din punct de vedere al conținutului, încă nu am reușit să solicit autentificare cu OpenID pentru comentarii. Vom vedea dacă spam-ul va ajunge o problemă.
  • Sincronizarea lui Chrome: era util să am istoria navigării sincronizată între toate calculatoarele, dar aparent nu suficient de util încât să caut un înlocuitor.
  • Google+ (și Facebook, cu ocazia asta): îmi va lipsi comunicarea cu oameni pe care altfel nu apuc să-i văd, cum ar fi cei de peste ocean. Am încercat pump.io, dar este imposibil de instalat pe calculatorul personal. Mi-am făcut un cont pe unul din serverele lor și par să aibă probleme mari (încarc poze, care nu se văd). Încă nu am o soluție.
  • Google Maps: aveam o hartă salvată, cu restaurante din București. În plus, îi dădusem adresa mea de acasă și era comod fiindcă nu trebuia să o mai tastez când ceream trasee. Privind în urmă, îmi e un pic rușine că pentru așa un fleac am fost de acord să-mi dau adresa de acasă. Pentru Android am instalat OsmAnd. Nu-mi merge localizarea, mai investighez.
  • Tasks: îl foloseam ca să-mi țin lista de cumpărături. Îmi plăcea că o puteam modifica de la orice calculator sau dintr-o o aplicație de Android. Până la urmă, mi-am dat seama că nu gestionam acea listă decât de pe Android, deci am renunțat la Tasks și am instalat Simply Do. Se mișcă fulgerător și face un singur lucru, dar bine.
  • Talk: îl foloseam ocazional pentru video conferințe. Pentru voce am folosit ocazional Ekiga. Teoretic merge și pentru video, dar n-am testat.
  • Picasa: l-am folosit foarte rar, în special deoarece pozele încărcate pe Blogger erau găzduite automat aici. Există tone de alternative libere decente. În prezent folosesc Gallery.
  • Wallet: pare că l-am folosit odată acum 100 de ani, că avea adresa mea, numere de credit card etc. Din nebuniile tinereții.
  • Webmaster Tools, AdSense, Analytics: acestea sunt servicii care măsoară traficul web pe un site pe care îl deții, sugerează îmbunătățiri de calitate și servesc reclame ca să câștigi bani. Le-am trecut pe toate pe contul de Google al dexonline. Consider că o firmă n-are nevoie de intimitate și mă bucur că am folosit ocazia asta ca să-mi delimitez mai bine viața personală de proiectul dexonline.
  • Sincronizarea contactelor: Asta mai rău mi-a făcut. Eu oricum mi-am notat în calendar și îmi descarc lista de contacte pe calculator o dată la patru luni. În numele „siguranței”, Google mi-a poluat cartea de adrese cu sute de adrese de e-mail, inclusiv de spammeri. În plus, mi-a unificat contacte care nu trebuiau unificate (coliziuni de nume). Mi-a luat cam două ore să primenesc tot gunoiul.

Cum am ajuns la 16 servicii folosite? Cu puțină lipsă de vigilență și cu convingerea naivă că pentru câteva minute câștigate ici și colo poți renunța la tot ce înseamnă viață privată. Când mi-am descărcat toate datele de la Google, am constatat că mai deținea încă date despre mine pe care eu nu le-am oferit niciodată voluntar sau le-am oferit acum 8-10 ani: istoria web, Orkut, cloud printer (WTF?).

În concluzie, în luna iulie am făcut curățenie prin toate aceste servicii, am instalat și configurat vreo duzină de produse, apoi mi-am închis conturile de Google și de Facebook. Mai am un pic de lucru și îl închid și pe cel de Yahoo.

Închei cu câteva considerente filozofice. Vorbind cu oamenii despre planurile mele, am primit diverse reacții:

1. „Nu crezi că exagerezi?” Ba da, uneori și mie mi se pare că exagerez. Trebuie să fac un efort conștient să-mi amintesc că instinctul de securitate prin obscuritate este puternic („de ce ar avea cineva ceva tocmai cu mine?”). Dar securitatea care ne vine din acel instinct este falsă în lumea de astăzi. Realitatea este că nu mi-e teamă că cineva ar colecta date despre mine în particular, ci despre întreaga lume din care fac parte.

Care e diferența? Să spunem că eu ajung cineva peste 30 de ani. Îmi văd de treabă, fac ce mă pricep pentru lume, (eventual plagiez și-un doctorat) și ajung ministru. După care, brusc, apar niște e-mailuri de-ale mele, trimise la tinerețe, în care eu scriu că urăsc clovnii. Mă acopăr de penibil, mii de clovni vin să protesteze în fața ministerului, iar cariera mea este terminată.

Cum s-ar putea ajunge aici? Evident, nimeni nu spionează pe cineva pentru că există potențialul ca peste 30 de ani să ajungă ministru. Ca individ, astăzi zbor pe sub radar. Nu de asta mi-e frică. Dar dacă cineva colectează toate e-mailurile tuturor oamenilor, atunci undeva în această colecție există și un mesaj semnat de mine cu subiectul „moarte clovnilor”. Și nu este nevoie decât de un guvern rău intenționat să-l scoată la iveală. Iar din acestea există la tot pasul.

2. „Dar chiar ai ceva de ascuns? Doar nu-i urăști pe clovni.” Nu, evident că nu (decât pe clovnii care plagiază doctorate și demit pe oricine le atrage atenția). Dar eu nu știu cu ce măsură vor fi judecate opiniile mele. De exemplu, eu sunt în favoarea legalizării prostituției, a drogurilor ușoare și a căsătoriilor civile între homosexuali. Astăzi simt că trăiesc într-un cadru în care pot să susțin aceste lucruri. Dar 30 de ani este o grămadă de timp. Dacă societatea se radicalizează suficient, s-ar putea să ajung să prefer să-mi țin unele din aceste opinii pentru mine.

În plus, cine știe ce alte opinii mai am pe care eu le consider corecte, legale și morale, dar care îmi pot atrage suspiciuni sau acuzări din partea cuiva care are autoritate legală și pe care îl deranjează convingerile mele.

3. „Nu e greu? Nu pierzi timp cu instalările?” Ba da. Dar sunt unul din fericiții oameni care nu sunt doar consumatori de software, ci și programatori. Dacă eu, care mă pricep să-mi instalez toate aceste programe, nu fac asta din cauza comodității, atunci ce pretenții să mai am de la ceilalți?

Rick Falkvinge, fondatorul Partidului Piraților din Suedia, a scris un articol foarte profund intitulat Debunking the Dangerous „If You Have Nothing to Hide, You Have Nothing to Fear” (traducerea articolului cu Google Translate: Să demistificăm periculosul „Dacă nu ai nimic de ascuns, nu ai de ce să te temi”). Vi-l recomand cu căldură.