Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că refuzul accesului la educație pe criterii de vîrstă este o discriminare. Concret, Ministerul Pseudoeducației procedează discriminatoriu cînd îi refuză accesul în clasa pregătitoare unui copil născut cu trei zile prea tîrziu față de o limită de vîrstă aberantă.
Colegiul Director hotărăște:
- Se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare directă conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (1) și (2) din O.G. 137/2000, republicată;
- Sancționarea părții reclamate Ministerul Educației prin reprezentant legal cu avertisment contravențional, potrivit art. 5 alin. (2) și art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;
- Recomandare cu privire la modificarea prevederii discriminatorii precum și monitorizare în vederea schimbării pe o perioadă de 2 luni;
Pentru noi ca părinți vestea vine prea tîrziu. Copilul este deja în al doilea an la o școală pe sistem britanic, o școală care l-a primit cu brațele deschise, nu doar pe el în mod excepțional ci pe mulți alții de vîrsta lui. O școală care face parte dintr-un sistem care apreciază importanța educației timpurii și susținute.
Dacă am fi stat la mila statului român – și, din păcate, sînt atîția români care nu au altă soluție –, atunci fiul nostru abia acum s-ar afla la începutul clasei zero, desenînd bastonașe și comparînd grămezi de mere. În loc de asta, el citește și scrie fluent într-o limbă străină, face adunări și scăderi pe trei cifre, a învățat majoritatea tablei înmulțirii. Din nou, nu doar el, ci toată clasa lui. Tot ce trebuie pentru asta este ca statul să nu intre cu bocancii peste cuvîntul unor părinți care știu exact ce poate și ce nu poate să facă fiul lor, pentru că ei l-au învățat toate acestea în zecile de mii de ore petrecute împreună.
Toate aceste lucruri le tot spun de peste un an și jumătate. În acest răstimp m-a șocat nu atît indiferența statului român cît răspunsul ostil, superior și rupt de realitate al compatrioților mei. Din acel șoc a provenit și despărțirea mea de proiectul dexonline.
Mă aștept ca Ministerul Pseudoeducației să invoce scuza că el nu face decît să aplice legea. Articolul 29 din răposata Lege a educației condiționează accesul la educație de vîrsta de șase ani. Există alte legi care contrazic Articolul 29 în literă și în spirit, dar buldozerul pus pe desființarea educației le-a ignorat pe acestea pentru a se crampona obsesiv de Articolul 29. Poate că decizia unanimă a CNCD va pune Ministerul pe gînduri. Poate Ministerul-artizan al noii Legi a educației va corecta măcar acolo (în Articolul 31) discriminarea tot mai greu de măturat sub covor. Altfel, va rămîne doar cohorta de miniștri umili, aserviți plagiatorilor, conțopiști ai unei legi care rescrie totul fără să modifice nimic, o lege tiranică căreia nu-i datorăm supunere.
Decizia CNCD vine ca o palidă consolare, de doi bani speranță că, poate, România își va recăpăta respectul pentru educație. Data viitoare cînd un monstru va pretinde, bazîndu-se pe nimic, că știe mai bine decît mine cîtă educație îi trebuie fiului meu, îi voi putea arăta dovada că alți oameni mai luminați decît noi au o opinie diferită de a lui. Și poate, în 20-30 de ani, nepoții mei nu vor mai sta la mila unui stat în colaps și a unei societăți antiintelectuale pentru a-și căpăta educația, o educație care ne definește ca Homo sapiens.