Ba da, unii nu doar zic, ci dau și cu bâta

(Sursa: ibiblio.org)

Oamenii ăștia votează. Și când nu votează, fac copii care să voteze. Și când nu fac nici asta, scriu comentarii imbecile la articole de bun simț.

I-am promis fratelui meu că pun un link către o asociație pentru prevenirea abuzurilor fiscale în care s-a înscris (și nu de plăcere) și m-am gândit că poate scriu și câteva cuvinte despre asta. Statul român, nemaiștiind de unde să scoată bani, s-a gândit să colecteze un pic de taxe ilegale. A apărut un articol în Gândul despre acest impozit și despre câțiva oameni afectați, articol pe care l-a disecat și Mircea Badea (minutul 07:30). E ceva să vorbească Mircea Badea 5 minute despre tine și să zică de bine!

Subiectul în sine mai e cum mai e: o nedreptate a statului, care colectează ilegal TVA pentru tranzacții imobiliare de la persoane fizice, și retroactiv pe deasupra, și după ce a dat asigurări că nu va face asta. S-au mai văzut abuzuri și slavă Domnului că am intrat în Uniunea Europeană și există instanțe superioare care, după ani de procese, măcar îți dau dreptate.

Ce m-a lăsat înmărmurit, însă, au fost o parte din comentariile de la articolul din Gândul. Vi le recomand, chiar dacă este o corvoadă să le citești (nu oricine înțelege conceptul „după punct se pune literă mare”), dar sunt extrem de grăitoare pentru mine, care chiar mă cred patriot. La mine în cap, când zic „concetățean”, mi se proiectează o imagine cu o mulțime de oameni uniți care iau Plevna, sau ară niște holde mănoase, sau poate mă așteaptă pe la ei pe-acasă să-mi dea pâine cu sare. În realitate, mulți dintre concetățenii mei sunt niște distruși. Comentariile lor variază de la „’re-ați-ai dracu’ de americani, ați votat cu Băsescu” până la „în America vă băgau direct la pușcărie și ați crezut că aici vă merge”.

Cum schimbi lucrul ăsta? Cum convingi oamenii să asculte înainte să-și facă o părere? Cum îi faci să nu-i urască din principiu pe cei împliniți, doar pentru că ei înșiși s-au ratat? Cum le explici concepte ca taxele, constituționalitatea legilor, dubla impozitare, separarea puterilor în stat, înainte să le ceri un vot? Căci până la urmă votul lor este egal cu al meu și asta mă neliniștește.

Ubuntu, înger și demon

Una din ideile mele fixe este că GNU/Linux nu se va răspândi până când măcar una dintre distribuții nu va deveni cu adevărat simplu de instalat, întreținut și folosit de către omul de rând. Cel care vrea un calculator ca să stea pe email și să deschidă bancurile și pozele pe care i le trimit prietenii.

De aceea, mă bucur când se mai ivește ocazia să instalez un sistem nou, pentru că pot să reevaluez situația. Ieri și azi am instalat Ubuntu Karmic pe un calculator nou, un Dell Optiplex. Iată câteva impresii asortate și concluzia mea la sfârșit.

– Am făcut instalarea cu un CD minimal, iar pachetele le-am tras prin rețea. O primă problemă a fost că installerul nu știa să folosească monitorul lat (aspect 16:10). Lățimea era corectă, dar pierdeam căteva linii de text sus și jos. Au fost situații când chiar am avut nevoie să le pot vedea și a trebuit să tot ajustez poziția verticală a ecranului. 🙂

– Instalarea a mers (aproape) șnur. Un utilizator simplu ar putea să facă asta fără probleme cu un CD de instalare. Eu am avut un necaz pentru că am instalat pachetele prin rețea și, din nu știu ce motiv, mirror-ul din România avea niște inconsistențe. Am reluat instalarea cu mirror-ul din SUA și a mers perfect. În 30 de minute (la a doua încercare) instalasem un sistem standard cu Gnome, Firefox și OpenOffice, cu user creat, cu diverse setări, cu totul la cheie.

– Am dus calculatorul acasă la prietenul căruia i-am făcut instalarea. Acolo, surpriză: Ubuntu Karmic are un bug, nereparat de trei luni, care împiedică conectarea la rețea prin PPPoE (conexiune cu username și parolă). Soluția „out of the box” a lui Ubuntu este Network Manager, care nu merge. Soluția alternativă (pppoeconf) merge, dar eu nu știam de ea la momentul respectiv. Așadar, am observat pur și simplu că nu se poate conecta la rețea, l-am depanat vreo oră, apoi am plecat acasă.

– Acasă am aflat că bugul este cunoscut și comunitatea Ubuntu este șocată cum Karmic s-a putut lansa cu un asemenea bug grosolan. Am găsit soluții, dar multe din ele erau ciclice, în sensul că îți cereau să instalezi ceva de pe internet ca să-ți meargă legătura la internet. Soluția pe care am folosit-o a fost să rulez pppoeconf ca să mă leg la internet, apoi să instalez o versiune mai nouă de NetworkManager dintr-un repository diferit, pentru că Network Manager este o soluție elegantă și voiam să-l fac să meargă.

– La cererea utilizatorului, am mai făcut diverse modificări care au mers perfect. De exemplu, în maxim 10 clickuri am instalat pachetele de limbă română și acum tot sistemul este în limba română.

– Timpul de bootare este admirabil, cam 40 de secunde de când apeși butonul până când te loghează (automat) în cont și poți deschide un browser. Shutdown-ul este și mai incredibil, sub 10 secunde. Se pare că la partea asta Karmic chiar a depășit cu mult versiunile precedente.

– Sistemul are totuși diverse ciudățenii care îl fac uneori dificil de folosit de către o persoană atehnică. De exemplu, când bag un DVD, îmi apare o iconiță pe desktop. Buuun. Dar, dacă dau dublu-click pe ea, în loc să ruleze filmul, Ubuntu îmi deschide un browser de fișiere, care îmi arată „audio tracks”, „video tracks” și alte informații complet neintuitive.

Concluzia mea este că Ubuntu se aliniază cu alte distribuții care, de ani de zile, sunt mereu „pe cale să” producă un sistem pentru utilizatorii atehnici, dar propriu-zis nu au ajuns încă acolo. Știu că mereu este vorba de câte un bug izolat (cum a fost cel cu PPPoE de data asta), dar, una peste alta, am făcut până acum probabil vreo 10 instalări de Ubuntu și la fiecare din ele a fost nevoie să deschid un terminal, să mă fac root și să cârpesc fișiere de configurare.