Despre fotbal

Un citat care m-a distrat, luat de pe un forum de fotbal intern, referitor la un jucător care s-ar fi trântit pe jos şi cerea roşu pentru adversar:

Uite de-asta clacăm mereu contra echipelor din vest – mentalitatea de cerşetor a jucătorului român, veşnic are ceva de cerut de la arbitru !

http://www.onlinesport.ro/forum/showpost.php?p=1251708&postcount=103

Pe cuvântul meu dacă nu-i aşa! Mă tot uit la fotbal internaţional, mai ales că au venit fazele finale ale competiţiilor UEFA, şi chiar remarcam cu cât calm acceptă jucătorii occidentali unele decizii complet tembele ale arbitrilor.

Băsescu!

Mi-a mers la inimă decizia lui Băsescu de a nu demisiona. Sunt foarte curios care a fost cronologia exactă a evenimentelor, pentru că e importantă. Din câte ştiu, Băsescu a promis că demisionează, după care PNL+PSD au anunţat (pe faţă, ce idioţi) că vor amenda legea electorală ca să-i interzică lui Băsescu să mai candideze. Şi Băsescu ce era să facă? Să fie cavaler pentru nişte ticăloşi? Foarte bine că s-a răzgândit.

Ce n-am putut să aflu din presă este ce-a fost cu contestaţia lui Băsescu. Dacă Curtea Constituţională a respins toate acuzele împotriva lui Băsescu de încălcare a Constituţiei, suspendarea nu îşi pierde motivul? Iar contestaţia nu e întemeiată? Cum de Curtea Constituţională a respins contestaţia, au dat vreun motiv? Să fim serioşi, nu cred că Băsescu e primul preşedinte din lume care conduce cu minoritate parlamentară, dar dacă n-ai un motiv solid e aberant să-l demiţi.

Nu pot să zic că mă omor după Băsescu, e un tip cam unsuros şi avid de popularitate, dar… e foarte popular 🙂 Şi s-a văzut în ultimii doi ani că e exact ce ne trebuie. De-abia aştept referendumul. Am citit diverse forumuri şi comentariile pro-Băsescu sunt vreo 90%.

De ce nu prea mai scrie Cătălin în blog

De asta.

Am auzit de Oblivion, independent, de la doi prieteni şi am zis că merită să-l încerc şi eu. Şi merită! Pentru un joc care nu merge jucat decât într-un singur jucător, e al naibii de captivant.

Sigur, că se mai întâmplă şi alte chestii, a fost Paştele cu mulţimea lui de slujbe, şi a fost foarte frumos, am mai lucrat şi la dicţionar câte puţin, m-am mai uitat şi la Champions League, că fiecare meci ar putea fi o finală.

Şi acum trebuie să dispar puţin, am o treabă 🙂

În sfârşit, o telecomandă ca lumea

Iniţial mă gândisem să denumesc acest post „one remote to rule them all”, apropo de inelul lui Frodo, dar după ce am făcut o căutare pe Google am descoperit că mi-au luat-o înainte vreun milion de oameni.

Până acum vreo lună aveam câte o telecomandă pentru fiecare aparat electronic. Şi nu-i deloc greu să ajungi la patru telecomenzi, cu un televizor, un amplificator, un DVD player şi o cutie de cablu. Şi evident că din cele patru, una se ascundea pe sub canapea, una se îngropa în stratul de firimituri de pe masă, iar pe celelalte două ne aşezam eu şi Daria. Dacă voiam să pornim un DVD era o pacoste: trebuia închisă cutia de cablu, pornit DVD-ul, comutat amplificatorul de pe intrarea de cablu pe cea de DVD şi televizorul la fel. Şi în general, când ai de ales dintre patru obiecte, chiar dacă ştii exact care îţi trebuie, ai şanse mari să pui mâna pe unul greşit.

Teoretic, fiecare din cele patru telecomenzi se laudă că e deşteaptă şi că ştie să „înveţe” să opereze şi cu alte componente electronice. De exemplu, telecomanda de la amplificator ar putea să controleze şi televizorul dacă îi tastezi un cod special. În practică, n-am reuşit niciodată, pentru că fiecare telecomandă are măcar un buton care nu apare pe nici o altă telecomandă. De exemplu, telecomanda de TV are un buton pentru aspect, iar cea de la DVD are un buton pentru subtitluri. Ce e mai rău, fiecare telecomandă are butoane pentru „moduri” (TV, DVD etc), tocmai în ideea că o foloseşti doar pe ea. Şi dacă din greşeală apeşi pe un buton, te trezeşti că telecomanda de TV nu mai merge (pentru că ea de fapt încearcă să controleze DVD-ul sau mai ştiu eu ce).

Şi acum intră în scenă Logitech Harmony 550, pe care mi-a recomandat-o Ovidiu şi care în sfârşit face lucrurile aşa cum trebuiau făcute de demult. Întâi instalezi un program pe un calculator. Din păcate, numai pe (scuzaţi) Windows. După care rulezi programul şi îi spui ce componente ai şi modelul fiecăreia, precum şi ce legături (cabluri) ai între ele. Programul se conectează la o bază de date pe internet şi învaţă exact ce comenzi acceptă fiecare din componente. Îţi pregăteşte o configuraţie predefinită, pe care în cazul meu a nimerit-o perfect. În cazul meu, s-a prins că, cu componentele mele, pot să mă uit la TV, la DVD-uri, să ascult CD-uri sau radio. În final, telecomanda trebuie conectată pe USB la calculator şi programul îi transmite configuraţia generată. Apoi, pentru fiecare din activităţi, apeşi pe un singur buton şi telecomanda pregăteşte toate componentele şi legăturile între ele. Voilà!

Mai dă şi rateuri pe ici-pe colo, şi modul de rezolvare mi-a plăcut cel mai mult. Băieţii de la Logitech n-au pretenţia, ca celelalte telecomenzi „universale”, că ei au soluţia perfectă. Eu pot să modific în orice fel configuraţia predefinită. De exemplu, am constatat că telecomanda greşea când ascultam radio, că nu transmitea cifrele către amplificator şi deci nu puteam să tastez o frecvenţă. Şi atunci m-am întors la program şi i-am explicat că, în modul radio, când apăs pe cifre, trebuie să le trimită către amplificator. Iar dacă tot nu merge, Logitech-ul poate să „înveţe” de la telecomenzile originale. Are un mic senzor de infraroşu, deci poţi să îndrepţi una din vechile telecomenzi către ea şi să-i apeşi butoanele, iar Logitech învaţă exact (la nivel de frecvenţă) ce semnale trebuie să redea când tu apeşi pe un buton.

Pentru toate micile operaţii care nu necesită un buton în sine pe telecomandă, cum ar fi cel de subtitluri, telecomanda defineşte „soft keys”, adică un ecran LCD mic cu patru butoane de jur-împrejur, care pot fi configurate şi redenumite în funcţie de activitatea momentană. În modul DVD există un soft key pentru subtitluri, care în celelalte moduri nu-şi are rostul.

A trecut ceva vreme de când m-a entuziasmat aşa de tare un „gizmo”, un „apărăţel”. Probabil pentru că n-am mai dat de mult peste un aparat care să-mi simplifice viaţa; de obicei tot ce cumpărăm ne complică viaţa. E unul din lucrurile pe care, până nu le cumperi, nu-ţi dai seama în ce hal te chinuiai înainte.