octombrie 2009

Încercarea mea de a recicla e tot mai pirpirie. Acum mă izbesc de lipsa documentației pentru București. Am căutat pe internet, dar există foarte, foarte puține resurse. Din câte știu, municipalitatea este cea care decide ce containere să amplaseze și ce ai voie să pui în fiecare container, pentru că în final municipalitatea este cea care colectează aceste containere și le reciclează pe fiecare corespunzător. În special plasticul este parșiv, există zeci de feluri de plastic și, dacă vrei să fii ortodox, nu le poți pune pe toate la grămadă, pentru că nu toate se reciclează la fel.

Pentru San Francisco există zeci de pagini de informații, cam în genul ăsta (dați click și pe „green cart”, că și acolo e interesant). Noi aveam și o fițuică de o pagină pe care o țineam pe frigider și ne uitam pe ea ca să vedem dacă un plastic se putea recicla sau trebuia aruncat.

Știe cineva ce tipuri de plastic pot recicla în clopotele din București? Momentan, nu pun decât sticle de plastic (cum ar fi de apă minerală). Știu că dacă pui tipuri de plastic nepotrivite, poți face mai mult rău decât bine.

Printr-un efort supraomenesc, având și avantajul că de vreo trei luni n-am mai făcut poze noi, am reușit să ajung la zi cu pozele pe internet. Am publicat tot felul de poze, mai vechi și mai noi, unele destul de frumoase.

• Vizita lui Lucian (vara 2009)
• Joshua Tree (ianuarie 2009)
• Revelion 2009
• La biserică (ultima duminică din 2008)
• New York (decembrie 2008)
• Point Lobos (noiembrie 2008)
• Vulcanii Noroioși (august 2008)
• Ceremonia de absolvire a Dariei (mai 2008)
• Baloane de săpun (aprilie 2007)
• Sărbători (decembrie 2006)
• Niște dovleci (noiembrie 2006)

Repatrierea asta e un izvor nesfârșit de inspirație. 🙂 Chiar visam să pornesc un blog cu un gând pe zi din perioada asta, dar mă mai gândesc un pic. Pare totuși că am arhisuficient material. Așadar:

1. Sun la RDS pentru fibră optică. Face o evaluare, semnăm contractul, buuun.
2. Dacă tot au evaluare, întreb și de cablu TV. Agentul cu care lucrez pentru fibră optică îmi spune că nu au ofertă de TV. Hm, ok, mă gândesc, înseamnă că sunt în aria UPC.
3. Trec vreo două săptămâni, îmi cumpăr TV, sunt gata să-mi trag și eu cablu, să intru în rândul lumii.
4. Sun la UPC, UPC-ul îmi spune că nu au deloc acoperire în zona mea. Dubios!
5. Sun la RDS, de data asta chiar la numărul de suport clienți, o iau deci de la zero. Și ei îmi spun că nu au acoperire pe strada mea.
6. Mă scarpin în cap, ușor nedumerit, dar, dacă am învățat ceva în ultimele două luni, este că (1) niciodată să nu spui niciodată și (2) numerele de asistență clienți sunt pentru loseri; e mult mai potrivit să cunoști pe cineva, să ai deci așa, o relație.
7. Întreb pe cineva de pe stradă de la mine, care-mi spune că are numărul băiatului de la RCS, X îl cheamă, care face lucrările în zonă, că-l vede tot timpul pe stâlp.
8. Îl sun și eu pe X, vine la mine acasă și în 30 de minute am cablu. Analogic. Ocazie cu care am căscat și eu ochii și am observat că deja cablul era tras până în casă, de la fostul proprietar. Și am suspiciuni că și mergea, probabil cu excepția HBO-ului.
9. Lămurim și misterul: cei de la RCS nu s-au obosit să-mi detalieze că nu au cablu DIGITAL la mine în zonă, dar au din cel ANALOGIC.
10. Rămâne să mă duc eu în câteva zile la filiala RCS să semnez și contractul. X îmi promite că până atunci ajung și datele în sistem. Îl cinstesc bine și purced să mă uit la cablu. De împrumut.
11. Mă duc peste vreo 5 zile la RCS, unde domnul de la vânzări mai să mă bată, că de ce vin eu la semnat contractul când nu s-a făcut încă o evaluare. Încerc să-i explic, că să vedeți, că fibra, că X, că probabil nu mai e nevoie de nicio evaluare, dar nimic. Rămâne să mă sune ei când fac evaluarea. Zic în gând, știi ceva, jemanfiș, am deja cablu, mai căutați-mă voi.
12. Mă sună după vreo săptămână, victorioși, „gata, am verificat, poftiți să facem contractul!”. Mă duc, semnez, rămâne că mă sună ei într-o săptămână-două să vină să facă instalarea (nu m-am mai obosit să le zic că-mi merge deja, plus că nu voiam să-i fac belele lui X).
13. După numai vreo două zile, țââââr la poartă. „Am venit de la RCS să facem instalarea”. Bravo, prompți băieții! Dar era un tip necunoscut. O fi fost tura a doua? Îi explic, știți, a venit deja colegul și mi l-a făcut să meargă, totul e ok. Tipul, mirat, „cine?”. Îi spun, „X”. La care el, „păi cum X, că X nu mai lucrează la noi de-o lună!”. În cele din urmă, îi zic că totul merge bine și ne vedem fiecare de treaba lui.

Mișto… Acum am o mare dilemă: prind cam 1/2 din canale cu paraziți, uneori supărător de mulți. Pe de altă parte, prind toate canalele și plătesc numai pachetul de bază. Oare să-i chem sau să nu-i chem? 😀

Dacă am avea un logo de țară, ar fi „Romania. We streamline nothing!”

Am văzut azi o reclamă de nu mi-a venit să cred, din categoria „dă-l dracu’ de marketing personalizat la nivel de țară, doar noi suntem mega-corporație și ei sunt România”: deodoranul Fa Men. Sună și mai bine când auzi reclama de la televizor în fundal: famen în sus, famen în jos…

Get it? Get it? Voi sunteți urmașii Romei…?

Cred că o să folosesc în continuare Old Spice, părțile mele private sunt toate la locul lor și vreau să rămână așa. Faza asta cu famen trebuie premiată, bate de departe gafa cu Chevy No Va (în Mexic). 🙂