Cum să devii angajator ca persoană (fizică)

Preambul: voi folosi termenul persoană ca să mă refer la ceea ce legea numește persoană fizică. Mi s-a părut dintotdeauna o nomenclatură tembelă. Sînt persoană, deci evident că sînt și fizic. Comasarea noțiunilor de persoană, firmă, asociație etc. sub termenul-umbrelă persoană creează confuzie și induce noțiuni greșite (cum ar fi acela că firmele pot avea drepturi umane).

Nu prea îmi stă în fire să scriu how-to-uri, dar ăsta pare util. Codul Muncii le permite persoanelor să angajeze alte persoane. Nu este nevoie de firmă sau de PFA. Nici nu este foarte greu; se rezolvă din două drumuri + niște formulare de completat. Puteți face totul într-o dimineață. Doar că procesul este prost documentat. Sper ca acest rezumat să vă fie de folos. Precizez că nu îl voi ține la zi cu modificările ulterioare din lege.

1. Pune-te de acord cu angajatul asupra detaliilor contractului

Pare de la sine înțeles, dar e mai bine să puneți pe hîrtie și cele mai evidente detalii, pentru că oamenii au noțiuni foarte diferite despre ce este evident. 🙂 Vorbiți despre salariul net și brut, concedii, numărul de ore, natura muncii. Eventual elaborați și o fișă a postului. Vei avea nevoie de codul COR pentru funcția în cauză.

2. Descarcă, adaptează și semnează contractul de muncă

O căutare pe Google după [contract individual de muncă] dă rezultate promițătoare. Presupun că orice vine de pe site-ul Inspectoratului Teritorial de Muncă este suficient. Eventual vorbiți cu un contabil pentru detalii. De exemplu, eu am folosit un model care include și hărțuielile cerințele GDPR. Semnați contractul cu începere peste 3-4 zile lucrătoare, ca să ai timp să faci drumurile descrise mai jos. Probabil este primul contract pe care îl semnezi ca angajator anul acesta, deci dă-i numărul 1/2020.

3. Instalează programul Revisal și generează registrul în format .rvs

Programul Revisal permite introducerea în format electronic a datelor contractului de muncă de mai sus: datele de identificare ale tale și ale angajatului, data începerii și durata contractului, codul COR etc.

Modul în care statul român a înțeles să digitizeze acest aspect este unul absolut tiranic, din punctul meu de vedere ca adept al software-ului liber. Revisal este un program neliber care rulează doar sub Windows. Ambele, Revisal și Windows, sînt programe pe care le rulezi pe încredere, fără să ai acces la codul-sursă. Revisal este făcut de Teamnet, firma unui fugar șantajist mituitor și spălător de bani. Și nu știu dacă mai există un alt mod de a înregistra un contract de muncă. Dar în fine.

În Revisal, generează un registru. În acel registru adaugă-te pe tine ca angajator, adaugă-l pe angajatul tău ca salariat și introdu datele contractului individual de muncă proaspăt semnat. Apoi salvează acest registru. Vei obține un fișier cu nume de forma P.F.Nume-Prenume.CNP.Dată-Oră.rvs.

Pune fișierul pe un stick USB (sau pe două, pentru siguranță). Astfel îl vei duce la ITM. Stickul îl vei primi înapoi.

4. Mergi la ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă)

Pentru București, mergi la sediul din O. Goga nr. 2 (intrarea este pe jos, dinspre Splai). Ia cu tine:

  • stickul / stickurile USB;
  • buletinul tău și o copie;
  • o solicitare pentru eliberarea parolei (model);
  • mi-au mai cerut și o împuternicire (pentru mine însumi…) pentru depunerea registrului în format electronic; nu aveam la mine, dar mi-a dat funcționara un formular;
  • eu am luat și contractul de muncă și o copie după buletinul angajatului, dar nu mi le-au cerut.

Funcționarul va importa acel fișier .rvs în registrul oficial și îți va da, pe loc, o parolă cu care vei putea accesa sistemul pentru modificări ulterioare (numele de utilizator este CNP-ul tău). Contul meu era deja activ cînd am ajuns acasă.

5. Fă un screenshot 🙂

Următorul pas este să mergi la ANAF ca să te înregistrezi ca angajator-persoană. Dar acolo îți va trebui dovada că ai înregistrat contractul, prin Revisal, la ITM. Cum faci această dovadă? Cu un screenshot (captură de ecran). Te-ai prins? Facem totul digital, apoi tipărim, scanăm, tipărim din nou și mai scanăm de vreo cinci ori, pentru că așa funcționează digitalizarea instituțiilor statului.

Așadar, intră în sistemul centralizat (care se numește Reges, nu Revisal, pentru maximum de confuzie) și capturează niște imagini cît de cît relevante. Eu am făcut o captură cu secțiunea „Istoric preluări” și una cu contractul de muncă expandat:

O divagație, în caz că și vouă vi se pare ciudat sistemul. Da, este un sistem ticălos, gîndit pentru dublarea sifonării fondurilor. În loc să existe doar un sistem centralizat (Reges), mai există și un sistem-client (Revisal), care este neliber și merge doar pe Windows. În Revisal doar bagi niște nume și numere, iar el generează un fișier eminamente text.

6. Completează formularul 020 (de două ori)

Cererea de înregistrare ca angajator-persoană se face cu formularul 020. Completează-l de două ori, pentru că a început deja să-ți placă, recunoaște. Miniinstrucțiuni:

  • Bifează punctul I.1 (declarație de înregistrare fiscală).
  • Completează toată secțiunea II.
    • La II.1., codul de identificare fiscală este CNP-ul tău.
    • Lasă gol la II.1.1 (nu este cazul de TVA).
  • (Probabil) lasă goală secțiunea III, dacă mergi tu însuți/însăți.
  • Bifează punctul IV.2 (angajator).
  • Completează punctul IV.6 cu data începerii contractului.
  • Sari secțiunea V.1. (nu este cazul de TVA).
  • Bifează (probabil) V.2.1.1 (taxare lunară).
  • Completează 2.2.1, 2.3.1, 2.4.1, 2.5.1 (luare în evidență cu data începerii contractului).
  • Semnează și datează.

7. Mergi la ANAF

Mergi la ANAF-ul de care aparții (eu am fost la Sectorul 1, care este convenabil amplasat în afara Bucureștiului, cu acces pe sub un pod, ca să economisească chirie pe timpul contribuabililor și, astfel, să le rămînă mai mulți bani pentru donat la catedrale). Îți vor trebui:

  • buletinul tău și o copie;
  • formularul 020 completat în două exemplare;
  • contractul de muncă și o copie;
  • captura/capturile de ecran din Reges.

Vei primi de la registratură o copie vizată a formularului 020.

Felicitări! Te-ai zbătut mult, dar acum ai dreptul de a-i da bani statului.

8. Lunar, plătește taxele

(Va urma, încă n-a trecut o lună).

BONUS: Înregistrează-te în SPV (Spațiul Privat Virtual)

Dacă tot mergi la ANAF, poți face și asta, cu scopul de a putea coresponda cu ANAF fără a mai merge la sediu. Eu de-abia m-am înscris, deci nu pot încă judeca dacă e folositor sau nu.

Înainte de a merge, vizitează pagina de înregistrare. Dă click pe Înregistrare cu parolă și introdu-ți datele. La Tipul de aprobare, selectează Aprobare la ghișeu. Vei primi un număr de confirmare prin email, introdu-l și pe acela. La final, vei primi o confirmare a datelor tale și un număr de înregistrare.

Tipărește acea pagină. Cu ea, cu buletinul și cu o copie după buletin te poți înregistra în SPV, tot la ANAF-ul de care aparții.

Mie mi s-a activat contul în aceeași zi. Momentan n-am nimic în el. 🙂

Nilatac s-a mutat pe Lichess

Săptămîna asta am mutat programul meu de antișah de pe FICS pe Lichess. Contul lui este @NilatacBot și are și un frate mai mic, @CatNail, gîndit ca partener pentru jucătorii de nivel mediu.

Pe FICS cele două programe au fost active din 2002 și respectiv 2003. CatNail în particular a jucat peste 1.200.000 de partide, o medie de 200 pe zi. Și eu, și ele am fost pe FICS în perioada sa de glorie. Dar anii au trecut, iar FICS a devenit desuet (cel puțin după opinia mea și pentru necesitățile mele). Îmi doresc un site unde să pot vedea ușor toate partidele mele și ale programelor, să pot analiza partidele, să le arăt prietenilor mei toate acestea lucruri cu un simplu link. Pe Freechess trebuia să instalezi un client software ca să ai acces la informațiile acestea.

Lichess oferă toate lucrurile astea și, în plus, este gratuit și software liber. Și este făcut de francezi, deci știm că este bun. 🙂 Poate ne vedem pe acolo?

D-ale carantinei

Vremurile sînt grele și ciudate, dar am adunat și cîteva povești haioase!

Am făcut pîine cu… drojdie de vin. Fatalitatea, știu, nu pot scăpa de alcool. Pe 26 februarie, fix cînd coronavirusul intra în România, noi ne-am luat mașină de făcut pîine. N-am luat-o pentru carantină (ignoranța e dulce), ci ca să avem pîine proaspătă și să aruncăm mai puțin plastic. Dar la două săptămîni după asta, a dispărut toată drojdia de pîine din magazine. După cîteva căutări fără succes, inclusiv pe toate magazinele online, am citit despre drojdia de bere și vin și am aflat că, în teorie, ar trebui să meargă foarte bine și la făcut pîine. Așa că am cumpărat, am făcut și… succes! E posibil să aibă un gust un pic mai dulce, dar cred că mi se pare mie. În rest, e fix același rezultat: pîine. Am ales una pentru vin dulce, pentru că e mai puțin adaptată la concentrații mari de alcool (nu voiam să iasă pîinea prea alcoolică…). A, și punga are 500g, e mult mai eco decît 70 de pliculețe de cîte 7g…

Orașul e gol, e o plăcere să mergi pe străzi. Nu mai sînt mașini parcate peste tot, trotuarele sînt libere. Traversez pe unde vreau, cînd vreau. Aerul e mai curat, iar cînd aerisesc dimineața miroase a vegetație și a pămînt ud. Oamenii îți acordă în sfîrșit spațiul personal pe care l-am întîlnit în culturile occidentale, dar niciodată la noi. Cînd mă văd (mai ales fără mască, că n-am găsit de cumpărat), mă ocolesc ca pe un ciumat. E minunat! Fiecare zi ar putea fi așa, dacă am fi două miliarde pe Pămînt în loc de opt. Amintiți-vă asta de cîte ori oamenii (și statul și biserica) vă încurajează prostește să faceți copii.

Mergînd într-o zi la cumpărături cu mașina, m-a prins ora fixă și deci știrile la radio. După știrile medicale, crainicul zice: „Și acum, știrile din sport. În turneul candidaților la șah, în runda a doua…” Am crezut că leșin de rîs! Nu știu cînd e ultima dată cînd am auzit despre șah la știrile din sport.

Toate obligațiile sociale nedorite se suspendă: „scuze, e carantină!”. Știți voi care sînt, le avem fiecare pe ale sale. În schimb, cu oamenii care contează mă văd aproape mai des decît înainte, chiar dacă doar prin videoconferință: părinți, prieteni, colegi de liceu… Într-o seară am jucat chiar și poker! Am folosit un client care știe să organizeze jocuri în rețea. E destul de primitiv, dar ne-am făcut treaba cu el.

Cînd ieși mai rar (o dată la cinci zile), poți să mănînci cîtă ceapă și usturoi vrei. Sigur, cînd te întîlnești cu vecinii pe scara blocului trebuie să începi prin a-ți cere scuze, dar tot merită. Iar, ca să fie tabloul complet, nu m-am mai bărbierit de cînd s-a declarat starea de urgență. Și, surpriză, a început să-mi crească barba! Are 16 zile acum, să vedem cît mă mai suport. Economisesc 15 minute la fiecare 3 zile, nu-i de colo!

Lockdown

Aseară am citit o opinie (traducere în română) despre ce urmează în privința coronavirusului. Nu mă panichez ușor și, mai ales, nu-mi schimb ușor opinia peste noapte (eram destul de relaxat în privința amenințării coronavirusului). Dar mi-e greu să-i găsesc vreo pricină articolului. Iar dacă are dreptate, atunci România ar trebui să impună acum izolarea la domiciliu.

În același timp, premierul Ludovic Orban se declară foarte ofensat la ideea de a închide metroul și celelalte forme de transport public, zice că este fake news și că în nici un caz nu putem discuta despre închiderea Bucureștiului.

Dacă premierul greșește, atunci încăpățînarea lui ne procură doar cîteva zile pînă cînd oricum va urma izolarea obligatorie. Și tot ce obținem în acest timp sînt niște sute de morți în plus pentru că refuzăm să atenuăm puțin exponențiala prin metode de forță majoră.

Încă mai sper că articolul greșește undeva fundamental, dar fiecare zi care trece pare să-l confirme. Rata mortalității în Italia pare să fie de 7,3%, în afară de cazul în care împart eu valorile greșite.

Amprenta mea de carbon

Am tot amînat să scriu acest articol pentru că ar trebui să fie lung. Pentru că pînă a ajunge la el am trecut prin diferite stadii de cunoaștere și procese de conștiință și toate ar merita documentate. Pînă la urmă, avînd de ales între a scrie o chestie incompletă și a nu scrie nimic, am ales să scriu o chestie incompletă. 🙂

De cîtva timp citesc destul de mult despre schimbările climatice și despre viitorul care ne așteaptă dacă nu schimbăm nimic. În retrospectivă, mă simt vinovat că, deși mă consider om de știință, ani întregi mi-a fost prea lene să ascult avertismentele ferme care vin tot mai insistent de la comunitatea științifică. Și mă simt dator să fac ceva pentru cei care vor moșteni planeta pe care noi o prăpădim. Dar ce?

Sînt adeptul teoriei că motivul pentru care omenirea nu se schimbă și continuă să distrugă Pămîntul, deși de 30 de ani nevoia de schimbare devine tot mai urgentă, este greutatea de a schimba sistemul curent. Fetișul nostru cu economia de piață are o legătură strînsă cu extracționismul, cu consumerismul și cu obsesia creșterii. Și deci consider că schimbarea trebuie să vină de la sistem.

Dar pînă atunci am fost curios și cît de mult pot face eu ca persoană pentru ca, atunci cînd generația următoare mă va privi plină de reproș, să pot spune cît de cît sincer „eu mi-am făcut partea mea”. Și în primul rînd am vrut să văd cît de mult poluez eu față de alți oameni. Și am fost consternat.

Amprenta de carbon este cantitatea de CO₂ emisă anual în atmosferă. Ea se poate măsura aproximativ, dar destul de exact; sînt calculatoare pe Internet care ne ajută să identificăm și să cuantificăm sursele emisiilor noastre. Iar cifrele sînt așa:

  • Media per locuitor al planetei este de 4 tone/an.
  • Media per locuitor al României este de 3,5 tone/an.
  • Media în lumea industrializată este de 11 tone/an.
  • Media la care trebuie să ajungem în 2030 este de 2 tone/an.
  • Emisiile mele în 2018 au fost de 18,2 tone/an.

Cifra asta este năucitoare! Consum de 5 ori mai mult decît un român mediu și de 10 ori mai mult decît ar trebui să consum în mod sustenabil. Și am 10 ani ca să-mi reduc consumul la 10%. De unde să încep?

În ordine, cele mai mari contribuții vin de la:

  • 4,84 tone: un zbor la San Francisco;
  • 2,57 tone: hoteluri și restaurante (estimări rezonabile);
  • 2,52 tone: mobilă și alte bunuri fabricate (ne-am mutat în primăvară, sper să se atenueze în anii următori);
  • 1,74 tone: mîncare, am selectat dieta „consum de carne mediu”;
  • 1,70 tone: gaz natural (încălzire, apă caldă);
  • 1,36 tone: alte zboruri (3 în Europa);
  • 0,94 tone: electricitate (inclusiv aer condiționat);
  • 0,65 tone: calculatoare și echipamente IT;
  • 0,62 tone: mașina personală (4.000 km);
  • 0,50 tone: haine, pantofi;
  • 0,22 tone: curse Uber (conform statisticilor + niște estimări);
  • 0,20 tone: telefon mobil nou;
  • 0,16 tone: asigurare (mașină + casă);
  • 0,10 tone: medicamente.

Și de aici se nasc destul de ușor niște decizii concrete (deja am început să le aplic):

  • Să renunț la zborurile pe distanțe mari, cu excepția nevoilor stricte (medicale etc.).
  • Să renunț la consumerism; voi încerca să scot tot ce pot din mașina, electronicele, móbilele, hainele mele înainte să cumpăr altele.
  • Să reduc consumul de vacă și miel la o masă pe lună, iar alte cărnuri la două mese pe săptămînă. Puteți găsi pe Internet comparații de emisii pentru diverse mîncăruri.
  • Să renunț pe cît posibil la mașină (inclusiv Uber) în favoarea mersului pe jos și a transportului în comun. De cînd fac asta am reînceput să citesc. 🙂
  • Să coborîm temperatura în casă iarna și să o creștem vara.

Concluzia care mie mi se pare tot mai clară este că generația următoare va deconta răsfățul nostru și că nu este etic să le cerem asta.

Campionatul Mondial de Șah

Pentru cine nu știe: de mîine (vineri) începe Campionatul Mondial de Șah! Joacă Carlsen cu Caruana, primii doi clasați în clasamentul FIDE, iar pronosticul este relativ strîns.

Eu cred că voi urmări meciurile pe canalul Clubului de Șah din Atlanta, pentru că îmi place foarte mult de GM Ben Finegold. Dacă el nu comentează live, atunci Clubul de Șah din Saint Louis este o alternativă bună și mult mai notorie.

Meciurile încep de la 17:00 ora României, două zile de meciuri cu una de pauză. Se joacă 12 runde, iar în caz de egalitate 6-6 se recurge la o serie de partide rapide.

Știu, mă extaziază chestii pe care alții le găsesc plicticoase. 🙂

Ânger, vênt, adûnc, fôntână

De astăzi revin la scrierea cu î (vînt, adînc, fîntînă, nu vânt, adânc, fântână) și cu sînt (sînt,  sîntem, sînteți, nu sunt, suntem, sunteți). Poate este o non-veste, dar pentru mine este finalul unei evoluții personale de 25 de ani, așa că un pic interesantă trebuie să fie. 🙂 Stadiile au fost, aproximativ:

  • 1993-1999: Normă venită de sus, cu implicații directe asupra notei la Bac, într-o perioadă în care mă interesau mai mult algoritmii, Civilization, fetele, orice în afară de ce se află sub căciuliță. Ca și alte sute de mii de adolescenți, am înghițit-o fără să mă gîndesc de două ori la ea.
  • 1999-2001: Școala în Boston, împreună cu cîteva zeci de confrați (și *consurori) români, preocupați de limba, de filmele, de mîncarea, de tradițiile românești și de tot ce ne amintea de România. Vînarea greșelilor celorlalți era sportul nostru, iar dicționarul (DEX ’98, prima ediție cu â) era literă de lege.
  • 2001-2010: Primii ani ai dexonline. Încercam digitizarea dicționarelor cît mai conformă cu normele curente și chiar aduceam la zi ediții mai vechi scrise cu î sau cu alte norme ortografice ieșite din vigoare. Primele contacte cu oameni care contestau reforma ortografică din 1993 (mi se păreau niște ciudați).
  • 2010-2018: dexonline se maturizează. Ajungem la înțelegerea că este bine să păstrăm ortografia originală a fiecărui dicționar. Mă familiarizez cu istoria reformelor ortografice. Interacționez mult mai des cu Radu (aka Nașu’), de la care aflu argumente în favoarea scrierii cu î.

Mai întîi, de ce există două tabere? Spre deosebire de controversa liliputană dacă oul trebuie spart la vîrf sau la fund, controversa î/â chiar are substanță.

  1. Principiul fonetic: Este un deziderat natural ca ortografia să fie cît mai simplă, în particular să redea același sunet prin aceeași literă în mod consecvent, nu să aibă două litere (î și â) pentru același sunet.
  2. Principiul etimologic: Este un deziderat bun/nobil/meritoriu și ca ortografia să păstreze etimologia cuvintelor: lână „arată” mai bine decît lînă pentru că evidențiază originea latină, lana.

Problema apare pentru că aceste două principii sînt ireconciliabile. Ca miniexemplu, scrierea uniformă cu î greșește în cazul lui înger (lat. angelus) sau mînă (lat. manus), iar scrierea uniformă cu â greșește în cazul lui râu (lat. rivus) sau sân (lat. sinus). Mai mult, ambele greșesc în cazuri ca vînt (lat. ventus), adînc (lat. aduncus), fîntînă (lat. fontana). Ce-i de făcut?

Pare firesc să căutăm o abordare care minimizează numărul de greșeli. Iar atunci argumentele înclină covîrșitor pentru î și sînt și contra lui â și sunt:

  • Folosirea unei singure litere rezolvă problema fonetică: un singur simbol (î) pentru același sunet.
  • În schimb, folosirea a două litere (î și â) nu rezolvă deloc problema etimologică. Am avea nevoie și de ê (vânt, frâu, sămânță, vâna din lat. ventus, frenum, sementia, venare), de û (adânc, osânză din lat. aduncus, absungia), de ô (fântână, lângă, vâltoare din lat. fontana, longum ad, voltoria).
  • Literele de mai sus chiar au existat în alfabetul limbii române. Rezultatul a fost o regulă greu de urmat chiar și pentru lingviștii de profesie și imposibil de urmat pentru oamenii fără studii, pentru că necesită cunoștințe de etimologie (iar etimologia nici măcar nu e întotdeauna sigură).
  • Ce facem cu cuvintele de altă origine decît cea latină, unde preferința pentru â sau î nu mai poate izvorî din etimologie? Într-o abordare statistică, acestea sînt de fapt peste 60% (pagina 220, paragraful „Rămîn așadar…”).
  • Dacă pornim pe firul etimologic, unde ne oprim? Scriem di în loc de zi, dice în loc de ziceqinqi în loc de cincifil în loc de fir, doar ca să onorăm etimologiile dies, dicere, quinque, filum?
  • Avem deja un semn diacritic provenind din a: pe ă. Acesta se poate confunda cu â într-un număr de scenarii: scrisul de mînă, pagini scanate la calitate slabă, texte cu font mic etc.
  • Este bine ca semnul pentru sunetul î/â să fie mai aproape de i pentru că sunetul î este mai aproape de i decît de a.
  • Alternanța î-i este relativ comună (sfînt-sfinți, mormînt-morminte, cuvînt-cuvinte) și este util ca înrudirea să fie marcată și grafic (mai bine decît ar face-o sfânt-sfinți și celelalte). În schimb, alternanța â-a nu există.

În favoarea lui â sînt invocate adesea două argumente din sfera politicului, ambele găunoase:

  • „A fost decizia Academiei” (cu implicația că îi datorăm supunere). Da, a fost, dar a fost o decizie 100% politică. Nu s-a ținut cont de recomandările lingviștilor; cele mai cunoscute sînt a lui Alf Lombard și a Mioarei Avram. Votul din Academie nu a inclus lingviști. Au fost doar doi, dar aceștia nu au votat pentru: unul a fost împotrivă, unul s-a abținut (vezi aici, antepenultimul paragraf).
  • „Trecerea la î a fost impusă de comuniști”. Această afirmație pur și simplu nu este adevărată. Se scria cu î încă din anii ’20, tocmai pentru că oamenii înțelegeau superioritatea acestei soluții.

Aceasta este o decizie personală care nu se va răsfrînge asupra proiectului dexonline. Dacă dorim să trecem la î și pe dexonline este o întrebare care merită pusă, dar este o întrebare grea și toată echipa trebuie să-și exprime părerea. Mai precizez și că nu am o opinie solidă despre nicio / niciun (deși înclin să fiu în favoarea lor prin similitudine cu vreo / vreun) nici despre celelalte modificări recente de normă.

Închei cu o listă de resurse (unele deja citate mai sus) care expandează și exemplifică aceste argumente. Le ordonez după cum mi se pare că introduc cel mai bine cititorul în subiect.

  1. Limba literară, de Alexandru Graur, 1979 (extras) – miniexplicație a complicațiilor cauzate de principiul etimologic.
  2. Despre folosirea literelor î și â de Alf Lombard – o analiză extraordinar de bine construită și bogată în exemple.
  3. Scrisoare deschisă către Academia Română de Claudia Mihai și Marilena Panait – o analiză statistică din care reiese că â „repune în drepturi” doar 11,5% dintre cuvintele cu î interior, falsificînd celelalte 88,5% din cazuri.
  4. De ce scriu și susțin scrierea cu î din i? de Dumitru Irimia – o punere a problemei în contextul istoric al secolului trecut.
  5. Încercare statistică asupra ortografierii cu â și î de Constantin Manea – ortografia făcută ca lumea este o știință, iar numerele sînt grăitoare.
  6. Argumente anti „î” din „a” și „sunt de Victor Cirimpei.
  7. UPDATE: De ce scriu cu î din i de George Pruteanu, un articol despre care am aflat în 2020 și care reunește multe dintre aceste argumente. Mulțumesc, aCID, pentru semnalare.

PS: În mod ironic, a fost nevoie să recitesc acest text o dată în plus pentru a elimina toate scăpările răzlețe ale lui â. Sînt greu de scuturat 25 de ani de deprindere!

CEC Bank / Papaya

Aparent, să-ți pese de țară e un lucru rău. Să-ți faci vocea auzită nu e profesionist. Sau cel puțin, așa a interpretat lucrurile CEC Bank când a întrerupt colaborarea cu Papaya Advertising, după ce aceasta din urmă le-a dat angajaților săi o zi liberă ca să meargă la protestele împotriva guvernului de agramați.

Le-am trimis și eu un e-mail. Ca să mă țin de ce am scris în el, vă încurajez ca, dacă aveți conturi la CEC Bank, să vi le închideți. Este important să protestăm vehement ori de câte ori cineva încearcă să ne spună „nu te interesa de binele societății”.

Dragă CEC Bank,

Doresc să îmi exprim dezamăgirea față de decizia voastră de a întrerupe colaborarea cu Papaya. Mărturisesc că nici nu auzisem de ei până ieri, deci nu am un motiv special să le iau partea. Dezamăgirea mea este una principială. Implicarea civică este un instrument vital pentru păstrarea libertăților cetățenești, cu mult mai important decât votul în sine.

Ca fondator și membru al echipei dexonline, am expus și propriile noastre
principii pe această temă la <https://wiki.dexonline.ro/wiki/Civism_și_politică>.

Nu am avut niciodată ocazia să colaborez cu CEC Bank, dar vă asigur că acest lucru nici nu se va întâmpla vreodată până nu remediați situația pe care ați creat-o. Îmi voi încuraja și toate cunoștințele despre care știu că au conturi la voi să și le închidă.

Toate cele bune,


Cătălin Frâncu

Directiva de Copyright

Pe 20-21 iunie urmează votul asupra Directivei de Copyright. Bucăți mari din această directivă sunt inutile sau de-a dreptul dăunătoare. În particular, Articolul 13 obligă toate site-urile care păstrează fișiere încărcate de utilizatori să monitorizeze toate încărcările și să „prevină încălcarea copyrightului”. Acest articol generează o lungă listă de probleme.

În particular, afectează comunitatea globală de programatori. Pe un site ca GitHub, orice presupusă încălcare a copyrightului este de fapt o false positive, o greșeală de categorizare.

Am scris și eu la doi dintre parlamentarii europeni români ca să-i rog să voteze împotriva directivei. Puteți face și voi asta! Eu am ales să le scriu așa:

Stimați membri ai Parlamentului European,

Sunt un cetățean al Uniunii Europene și mă împotrivesc Articolului 13 al
propunerii de Directivă de Copyright. Vă rog să votați împotriva acestei
directive.

Una dintre multele probleme ale acestei directive este că afectează grav
comunitatea globală a dezvoltatorilor de software. Mulți dintre noi alegem să
ne licențiem programele ca „software liber” (cunoscut și ca „software open
source”). Aceasta înseamnă că renunțăm de bună voie la copyrightul asupra
programelor pe care le scriem, că dorim ca lumea să le copieze, să le studieze
și să le îmbunătățească. Facem aceasta din altruism, din idealism, deoarece
programarea este o activitate socială și deoarece licențele libere/deschise
duc la programe mai robuste. Articolul 13 ar împovăra nejustificat acest
sistem, obligând toți depozitarii („software repositories”, de exemplu GitHub)
să filtreze un cod care nu ar trebui filtrat în primul rând.

Nevoia de software liber / open source nu este un moft. El stă la baza
majorității covârșitoare a site-urilor web și a sistemului de operare Android
pentru telefoane mobile. Articolul 13 ar afecta irecuperabil calitatea
viitoare a acestei infrastructuri globale.

Vă mulțumesc,

Cătălin Frâncu

 

Corectură în traducerea Declarației Universale a Drepturilor Omului

Mă întreb care este procedura prin care putem corecta o traducere incorectă, din engleză (original) în română, în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Mă refer la articolul 16 (1), care în engleză spune:

Men and women of full age, without any limitation due to race, nationality or religion, have the right to marry and to found a family. They are entitled to equal rights as to marriage, during marriage and at its dissolution.

Iar traducerea în română este:

Cu începere de la împlinirea vîrstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei.

Evidențierile în aldine îmi aparțin. Traducerea este clar incorectă (nu speculez dacă cu intenție sau nu, căci nu știu destule despre procesul de traducere sau despre anul 1948). Orice vorbitor de limbă engleză, chiar și începător, știe că pluralul nearticulat are, de cele mai multe ori, sens generic. Elephants are big înseamnă elefanții sunt mari, toți, nu unii în particular. Traducerea corectă în limba română ar fi bărbații și femeile, caz în care dispare orice implicație cu privire la combinațiile legale sau ilegale.

Mă întreb asta pentru că am citit expunerea de motive a inițiativei fundamentaliste (refuz să-i spun inițiativă cetățenească) privind interzicerea căsătoriilor între oameni de același sex. Pare că o bună parte din argumentele lor sunt construite pe această eroare de traducere. Și sunt convins că ei știu asta.

Pregătesc o postare mai amplă prin care să-i… refutez mai temeinic pe fundamentaliști.