Spam electoral

Mă distrez și eu cum pot. După o nouă serie de fluturași electorali în cutia poștală, m-am simțit dator să le mulțumesc lui PSD, PNL, PMP și PER:

Dragi partide politice, stimați tovarăși, iubiți foști, actuali și viitori pușcăriași,

Vă mulțumesc că, prin spamul repetat cu pliante, mi-ați făcut alegerea candidatului mai ușoară. Pe cutia mea poștală este lipit, vizibil, mesajul „Vă rog, fără pliante”. Voi ați ales să ignorați cu seninătate dorința mea și să mă asasinați cu fluturași electorali. Autismul vostru este dezarmant, dar vă descalifică de la orice formă de încredere politică.

Cred că nu este o întâmplare că tocmai Nicușor Dan este singurul care nu m-a spamat. Îmi confirmă că am ales bine.

Toate cele bune,
Cătălin Frâncu

PS – Extra credit pentru PER. Este remarcabilă ironia de a tăia fără milă copacii pentru a face reclamă unui partid ecologist.

Ceva îmi spune totuși că mesajele mele nu vor trece de secretariat.

 

Lege anti-cataloage

Caut o asociație care să militeze pentru limitarea prin lege a corespondenței (fizice) nedorite: cataloage, broșuri, pliante, fluturași. Sunt dispus să finanțez acest proiect și să îmi dedic și timp. (Sigur, ar fi util ca o parte din donație să fie folosită pentru a aduce demersul la cunoștința publicului și pentru a strânge fonduri și timp și din alte surse. Nu cred că am destui bani ca să susțin de unul singur proiectul până la trecerea prin Parlament).

Modelul adoptat de multe țări (SUA, Marea Britanie) este o listă națională pe care te înscrii. Din acel moment, este ilegal ca o companie să îți trimită corespondență comercială la acea adresă. Un alt model este un text standard lipit pe cutia poștală. Este ilegal pentru o companie (sau pentru livratorii ei) să ignore acel text. Sunt convins că există multe moduri de a implementa asta, dar cred că bariera este lipsa legislației. Și, mai sus de asta, bariera este una de percepție, căci statul ne consideră deja o nație de gunoieri. Dar cred că putem depăși obstacolul.

Dați, vă rog, mai departe. Vă rog NU postați comentarii în care îmi explicați de ce nu se poate ce vreau eu, că așa e în România, etc. Am scris un mesaj constructiv, îmi doresc comentarii la fel.

O zi pe Mercur

Azi am intrat în posesia înștiințării de plată pentru taxele locale. Plicul în care am primit-o arată așa (sublinierile îmi aparțin):

sameday

Ironia ar fi sublimă dacă n-ar fi pe banii mei. O firmă numită Sameday Courier („în aceeași zi”) primește un plic pe 8 februarie și mi-l livrează pe 2 martie. Ca să fiu exact, încearcă să mi-l livreze, căci eu n-am fost acasă. Un curier normal ar lăsa o înștiințare și ar reîncerca încă o dată sau de două ori. Ei mi-au lăsat direct invitația să mă duc la ei.

Dacă s-ar mai strădui un pic, ar putea să se apuce de curierat chiar și pe Mercur! Acolo o zi durează 58 de-ale noastre, dar cu perseverență orice se poate!

 

Măsura unui om

Dirigintele meu din liceu a fost un pedagog desăvârșit, un gentleman de modă veche, dar cu metode mai neortodoxe.

Era prof de mate. Dacă ne scotea la tablă, era musai să rezolvăm pașii mai simpli în cap. Dacă ne apucam să scriem pașii prea simpli, ne spunea „Ce faci, consumi creta degeaba?” Dacă vreunul, să-i zicem Popescu, se încurca, îi spunea „Ei, greu la deal cu Popeștii mici”. Sau „Ce-i, Popescule, e frumoasă poarta? E nouă?”

La lucrări, subiectele erau rezonabile: n-am simțit niciodată că ne-ar fi dat ceva prea greu. Dar se mai întâmpla să luăm vreun 7-8, chiar și cei buni. Și-atunci ne făcea cu ou și cu oțet și apoi ne spunea „Bine, Frâncule, problema asta n-ai făcut-o, dar ai mâzgălit ceva. Mai ia de la mine 5 sutimi, deci 8,05, cu rotunjirea în sus, nota 9.” În ultimii ani, la a o suta repetiție a fazei, nu-i mai spunea „rotunjire”, îi spunea pe nume: „8,05, cu pomana 9”.

Noi nu stăteam în punctul ăla. Aveam destule note ca să ne iasă media 10. Noi știam asta, el știa asta. Dar făcea asta ca să ne atingă un nerv, ca să ne arate unde vrea el să ne fie nivelul. Pentru noi, notele lui n-au fost note. Au fost pretexte pentru lecții de viață.

Îi plăceau filozofiile și îmi amintesc cu drag de tot felul de discuții. Odată mă uitam pe pereți și m-a întrebat „Frâncule, ești aici?” I-am răspuns „fizic, da”. A fost tare încântat de răspuns, mi l-a tot repetat cu alte ocazii. În clasa a 9-a mi-a spus că informatica e sora mai mică a matematicii. Eu, mare hacker aspirant, m-am ofuscat de parcă mi-ar fi dat o palmă. A mai fost nevoie de vreo 10 ani ca să-i dau dreptate.

A murit în 2010 și la înmormântarea lui am fost elevi, absolvenți, părinți de elevi, generații peste generații unite de marea onoare de a fi învățat de la acest om. L-a chemat Ioan Mitrache.

Acum ziarele îmi explică că, de fapt, ce făcea dirigu’ era că „ne umilea”. Că punctul acela primit de pomană era un motiv pentru ca eu sau vreun coleg să fugim la mama, mama să toarne totul pe Facebook, ziarele să-l dea în vileag pe dirigu’, iar el să se ascundă într-o bortă și cariera lui să fie terminată.

Asta înseamnă linșajul mediatic. Când li se întâmplă unor vedete care azi sunt, iar mâine nu mai sunt, e un păcat. Dar când li se întâmplă unor profesori, e o crimă împotriva umanității. Pentru că piramida oamenilor de știință e șubredă. Isaac Newton spunea „dacă am văzut mai departe, este pentru că am stat pe umerii giganților”. Toți acei giganți au fost odată elevi și au trecut prin mâna unor profesori străluciți. Și nu ne permitem să pierdem pe nimeni dintre ei.

Da, fiecare profesor are metodele lui. Am avut pedagogi fantastici în toți cei 18 ani de studii și mulți, ba chiar majoritatea, au avut hachițele lor. Și uneori aceste hachițe au intenția expresă de a atinge un nerv și de a scoate un elev dintr-o stare de apatie. Uneori merg, alteori nu merg. Unii elevi sunt născuți să fie mediocri, iar pe alții îi poți recupera. Cine sunteți voi să criticați aceste metode?

Evident, am scris lucrurile astea ca să ajung la Sever Moldoveanu, căci de linșajul lui mediatic este vorba.

Sever a făcut multe lucruri fantastice pentru liceul nostru. Începând cu 2012, pe când era director, a readus meritocrația în examenul de admitere la clasa a 5-a. Am avut ocazia să-i cunosc pe elevii intrați începând cu acel an. Sunt freaks of nature, copii de o inteligență și cu niște cunoștințe de matematică de speriat pentru vârsta lor. Mulți din ei au câștigat o puzderie de premii, în special la informatică, unde la gimnaziu Vianu nu are rival.

Sever a înființat cercuri de informatică la gimnaziu și la liceu, pentru că Vianu era mai puțin competitiv la olimpiade decât în anii lui de glorie. Am avut onoarea să țin cercul de liceu între 2012 și 2015; pe cel de gimnaziu l-a ținut fratele meu Cristian. Lucrurile au mers pe o curbă ascendentă măsurabilă, în special la gimnaziu.

Sever s-a implicat activ în concursul RMMS, un concurs organizat de liceul nostru care devine tot mai prestigios de la an la an. Nu cunosc exact implicarea lui Sever, nu știu dacă el a fondat concursul, și nu vreau să speculez, dar în mod sigur RMMS n-ar fi unde este fără el.

Plus altele mai politice și mai plicticos de înșirat aici. Nu-l cunosc foarte bine, dar astea sunt lucrurile pe care le știu garantat despre el.

Am scris aceste lucruri pentru că mi-am dorit să ofer o contraopinie celor N articole de ziar care publică tot felul de făcături. Care făcături pur și simplu nu se pupă cu ceea ce știu eu despre om. Și evident că ulterior a ieșit și adevărul la iveală: totul a fost o glumă, stârnită de colegi și asumată de elev. Nu este nimic de judecat aici, nimeni nu a greșit cu nimic.

Rușine presei care a republicat jumătăți de adevăr trântite pe Facebook de părți care au de câștigat din această denigrare. Este încă o dovadă că jurnalismul de investigație este în stare fetală în România. Mă bucur să văd că mulți oameni a căror opinie contează (începând chiar cu elevii din clasă) încep să ia atitudine.

Măsura unui om nu sunt glumele pe care le face. Măsura unui om sunt lucrurile care rămân în urma lui.

Cătălin Frâncu
șef de promoție, 1996
Liceul de Informatică din București (actualmente Tudor Vianu)

 

Rezultatele la Bac sau cum să măsori rigla cu masa

Am văzut rezultatele la Bacalaureat din 2015. Rata de promovare a ajuns la 66%, față de 60% anul trecut. Datele istorice de pe HotNews sunt neprețuite — iată graficul:

rata-de-promovare-la-bac

 

În 2011, dacă vă mai amintiți, Funeriu a reușit, printr-un război-blitz, să-și impună proiectul de instalare a camerelor video în sălile de examen. Rezultatul se vede.

Fluctuațiile sunt enorme. Observăm aproape o înjumătățire a ratei de promovare în numai trei ani, urmată de o revenire vertiginoasă în numai trei ani. Pentru comparație, priviți scorurile medii la SAT, teste standardizate în SUA pentru elevi cam de aceeași vârstă. Fluctuația pe parcursul a 35 de ani este de sub 4% (scorul maxim este 800).

Să înțelegem că în ultimii trei ani calitatea învățământului românesc a crescut miraculos? Nu. Căci, după cum spune Nassim Taleb, „în afară de cazul când ai încredere în exactitatea riglei, dacă folosești o riglă ca să măsori o masă ai putea la fel de bine să folosești masa ca să măsori rigla” (Fooled by Randomness).

Cu alte cuvinte, creșterea ca-n povești a ratei de promovare în ultimii trei ani nu spune nimic despre calitatea învățământului, ci doar arată că examenul de Bacalaureat, în forma curentă și masiv politizat, este irelevant, la fel ca o riglă gradată aiurea. Genetic vorbind, nu pot să existe diferențe atât de mari pe populații atât de mari într-un singur an.

Ce învățăm de aici?

  • Că autorii subiectelor au elaborat subiecte mult prea ușoare, pentru că asta li s-a cerut. Capul ce se pleacă sabia nu-l taie. Rușine vouă, sunteți păstorul care rătăcește turma.
  • Că decizia de a da subiecte tot mai ușoare este motivată politic. Se pupă perfect cu populismul PSD din ultimii ani.
  • Că elevii sunt tratați ca obiecte de manipulare, pioni în jocul unor scelerați. Guvernul este pentru unii mumă și pentru alții ciumă, la interval de doar 3 ani. Meritele unui elev care a trecut pe merit în 2011-2012, și implicit șansele lui la o facultate bună și la o slujbă bună, vor fi înecate într-o mare de 5-uri luate de toate loazele.

„Mai sunt și altele foarte bune”

Luni, Dexonline și-a publicat punctul de vedere despre alegerile de poimâine. Am primit mii de comentarii, pe blog, pe Facebook și pe e-mail. Multe au fost aprobatoare. Multe au fost retardate; să încerci să conversezi rațional cu ei e ca și cum ai conversa rațional cu o găină. Dar unele mi-au atins un nerv, cel puțin mie, pentru că, pe lângă sofismul obișnuit „vă pasă de mersul țării, deci politică, deci rușineeeee”, argumentele lor lovesc în esența a ce este Dexonline și a motivului pentru care ne ocupăm de el.

Iată unul în particular (diacriticele le-am adăugat eu):

Subiect: renunț la dexonline.ro

Pentru că vă implicați politic și invitați la votul unuia din candidații la președinție, nu voi mai folosi dicționarul dvs., mai sunt și altele f. bune. Argumentele unora poate sunt mai  bune, depinde de criterii.

Dar în general, noi punem înaintea argumentelor, afinitățile pe care abia apoi le garnisim cu argumente, altfel nu afișam reclame și nu clacsonam într-un dicționar de limba română.

Ce s-ar întâmpla cu limba română dacă în dicționar ați alege cuvintele după cum vă plac? … desigur,  cu „argumentele noastre”.

Voi afișa pe facebook să vadă toți pagina politică dexonline.ro împreună cu această scrisoare.

 

Iată și răspunsul meu. Îl public pentru că m-am gândit că e reprezentativ pentru două moduri de gândire diametral opuse. De asemenea, micul meschin din mine s-a atacat: „tu afișezi? lasă că afișez eu!” 🙂

Bună ziua,

Încep cu o observație secundară a dumneavoastră: „mai sunt și altele f. bune”.Ba nu, nu mai sunt și altele. Știți ce sunt acelea? Sunt toate copii după Dexonline. De unde știm asta? Pentru că nimeni în afară de noi nu a investit zeci de mii de ore, pe gratis, timp de 13 ani, în timpul lor liber, în weekenduri, în loc să petreacă timp cu familia și cu prietenii, ca să digitizeze dicționare ale limbii române. Iar după ce am făcut aceasta, știți ce am spus? Am spus „oricine dorește poate să descarce programele scrise de noi și definițiile digitizate de noi, și să facă cu ele ce vrea, în orice scop, comercial sau necomercial”. Și unii oameni au ales să folosească aceste date ca să producă opere noi și utile, pentru că dar din dar se face rai. Și au produs studii etimologice, joculețe lingvistice, aplicații pentru telefoane mobile. Alții doar au copiat datele noastre și și-au construit propriul site, ca să ne facă nouă concurență cu propriul nostru produs. Unii ne dau credit, alții nici măcar atât, deși licența noastră îi obligă la acest minim de decență.

Iar noi am spus „este OK și așa”. De ce? Pentru că acesta este civismul. Civismul înseamnă să privești dincolo de micile inconveniențe și să înțelegi ce este bine pentru o țară și pentru concetățenii tăi. Tot din civism ne simțim obligați să tragem acest semnal de alarmă. Căci prețul libertății este vigilența eternă. România ultimilor zece ani a făcut progrese mari spre normalitate, spre un mod de trai în care fiecare își poate urmări idealurile. Considerăm că cinci ani cu Ponta vor fi un regres, vor nărui acest cadru de normalitate abia înfiripat. Și tot ce este necesar pentru acest regres este ca oamenii să-și dea unii altora peste mână, scandalizați: „aoleu, faci politică, anatema!”.

Dumneavoastră săriți ca ars când auziți cuvântul „politică” (apropo, cuvântul nu apare nicăieri în articol; dumneavoastră l-ați pus în gura noastră). V-ați întrebat de unde vine această silă și dacă ea are vreun temei? Nu vă mai luați după ce vă inoculează televiziunile; ele vă vor în această stare de oiță docilă. Interesul pentru treburile cetății este un lucru bun. Este un lucru vital pentru buna funcționare a societății. Încetați să-l mai percepeți ca pe ceva rău. Uitați-vă oriunde în țările cu tradiție democratică și veți vedea greve și mitinguri la tot pasul. Democrația se păstrează cu mâna pe pancarte, pe pix, pe telefon, pe tastatură. Ne-am expus aceste argumente la <http://wiki.dexonline.ro/wiki/Civism_%C8%99i_politic%C4%83>.

Dar am o vagă senzație că vorbesc la pereți.

Din partea echipei DEX online,
Cătălin Frâncu

 

Civism și politică

Se tot vorbește despre alegeri zilele astea. Cred că este un moment bun să le reamintesc cititorilor mei (toți 5 🙂 ) să nu fie niște oi pasive, ci să meargă la vot. Au murit mii de generații de sclavi pentru ca noi, ultima generație, să ajungem la luxul și răsfățul de a ne determina singuri soarta. Hai să nu aruncăm darul ăsta la gunoi.

Prin primăvară, echipa noastră de la Dexonline, sătui de toți indignații care ne condamnă pentru că ne pasă de soarta cetății, am scris un articol cu opiniile noastre despre civism, politică și de ce e bine să-ți pese. Iată-l:

http://wiki.dexonline.ro/wiki/Civism_și_politică

 

De ce intimitatea este importantă

„Dacă n-ai nimic de ascuns, n-ai de ce să te temi”. „Intimitatea este moartă”. „Intimitatea nu mai este o normă socială”. Nu-i așa?

Nu, nu este deloc așa. Societățile în care oricine poate fi supravegheat oricând (nu toată lumea și nu tot timpul, dar oricine, oricând și fără a putea distinge cine și când) duc la gândirea de grup, la conformitate, la supunere orbească și la suprimarea dizidenței.

Un TED talk electrizant al lui Glenn Greenwald. Puteți citi doar transcrierea. Sper să apară curând și traducerea în română; echipa de traducători în română a TED pare să facă o treabă remarcabilă (puteți și să contribuiți dacă doriți).

Cătălin Drulă despre sabotarea programului de autostrăzi

Într-un articol din Dilema Veche, Cătălin Drulă explică mecanismele prin care guvernarea Ponta-Șova refuză miliarde de euro din fonduri europene, insistând să construiască autostrăzi care nu ne ajută, cu costuri suportate integral de statul român. Adică de mine și de voi. Motivul? Din banii de la UE este mai greu să furi.

E un articol lung, dar fantastic de bine scris.