Amprenta mea de carbon

Am tot amînat să scriu acest articol pentru că ar trebui să fie lung. Pentru că pînă a ajunge la el am trecut prin diferite stadii de cunoaștere și procese de conștiință și toate ar merita documentate. Pînă la urmă, avînd de ales între a scrie o chestie incompletă și a nu scrie nimic, am ales să scriu o chestie incompletă. 🙂

De cîtva timp citesc destul de mult despre schimbările climatice și despre viitorul care ne așteaptă dacă nu schimbăm nimic. În retrospectivă, mă simt vinovat că, deși mă consider om de știință, ani întregi mi-a fost prea lene să ascult avertismentele ferme care vin tot mai insistent de la comunitatea științifică. Și mă simt dator să fac ceva pentru cei care vor moșteni planeta pe care noi o prăpădim. Dar ce?

Sînt adeptul teoriei că motivul pentru care omenirea nu se schimbă și continuă să distrugă Pămîntul, deși de 30 de ani nevoia de schimbare devine tot mai urgentă, este greutatea de a schimba sistemul curent. Fetișul nostru cu economia de piață are o legătură strînsă cu extracționismul, cu consumerismul și cu obsesia creșterii. Și deci consider că schimbarea trebuie să vină de la sistem.

Dar pînă atunci am fost curios și cît de mult pot face eu ca persoană pentru ca, atunci cînd generația următoare mă va privi plină de reproș, să pot spune cît de cît sincer „eu mi-am făcut partea mea”. Și în primul rînd am vrut să văd cît de mult poluez eu față de alți oameni. Și am fost consternat.

Amprenta de carbon este cantitatea de CO₂ emisă anual în atmosferă. Ea se poate măsura aproximativ, dar destul de exact; sînt calculatoare pe Internet care ne ajută să identificăm și să cuantificăm sursele emisiilor noastre. Iar cifrele sînt așa:

  • Media per locuitor al planetei este de 4 tone/an.
  • Media per locuitor al României este de 3,5 tone/an.
  • Media în lumea industrializată este de 11 tone/an.
  • Media la care trebuie să ajungem în 2030 este de 2 tone/an.
  • Emisiile mele în 2018 au fost de 18,2 tone/an.

Cifra asta este năucitoare! Consum de 5 ori mai mult decît un român mediu și de 10 ori mai mult decît ar trebui să consum în mod sustenabil. Și am 10 ani ca să-mi reduc consumul la 10%. De unde să încep?

În ordine, cele mai mari contribuții vin de la:

  • 4,84 tone: un zbor la San Francisco;
  • 2,57 tone: hoteluri și restaurante (estimări rezonabile);
  • 2,52 tone: mobilă și alte bunuri fabricate (ne-am mutat în primăvară, sper să se atenueze în anii următori);
  • 1,74 tone: mîncare, am selectat dieta „consum de carne mediu”;
  • 1,70 tone: gaz natural (încălzire, apă caldă);
  • 1,36 tone: alte zboruri (3 în Europa);
  • 0,94 tone: electricitate (inclusiv aer condiționat);
  • 0,65 tone: calculatoare și echipamente IT;
  • 0,62 tone: mașina personală (4.000 km);
  • 0,50 tone: haine, pantofi;
  • 0,22 tone: curse Uber (conform statisticilor + niște estimări);
  • 0,20 tone: telefon mobil nou;
  • 0,16 tone: asigurare (mașină + casă);
  • 0,10 tone: medicamente.

Și de aici se nasc destul de ușor niște decizii concrete (deja am început să le aplic):

  • Să renunț la zborurile pe distanțe mari, cu excepția nevoilor stricte (medicale etc.).
  • Să renunț la consumerism; voi încerca să scot tot ce pot din mașina, electronicele, móbilele, hainele mele înainte să cumpăr altele.
  • Să reduc consumul de vacă și miel la o masă pe lună, iar alte cărnuri la două mese pe săptămînă. Puteți găsi pe Internet comparații de emisii pentru diverse mîncăruri.
  • Să renunț pe cît posibil la mașină (inclusiv Uber) în favoarea mersului pe jos și a transportului în comun. De cînd fac asta am reînceput să citesc. 🙂
  • Să coborîm temperatura în casă iarna și să o creștem vara.

Concluzia care mie mi se pare tot mai clară este că generația următoare va deconta răsfățul nostru și că nu este etic să le cerem asta.

6 thoughts on “Amprenta mea de carbon”

  1. „Fetișul nostru cu economia de piață”? Sper că n-ai devenit tocmai tu un champagne socialist… Nobile inițiativele, atăta vreme cât nu lovești în libertatea individuală. Economia de piață a scos miliarde de oameni din sărăcia lucie în care i-a scufundat socialismul glorios, inclusiv pe majoritatea românilor. Hai să nu ne întoarcem, te rog, măcar noi să nu alunecăm pe panta amăgitoare a anti-capitalismului deghizat în ecologism, atât de la modă în zilele noastre.

    1. Socialist nu, deși șampania îmi place. 🙂 Socialismul, în orice definiție a lui, implică abolirea proprietății private. Ce anume din ce am scris eu te-a făcut să crezi că aș putea propovădui asta? Am mai auzit minciuna că ecologiștii sînt socialiști. Este o campanie de denigrare care, regretabil, prinde foarte bine.

      Libertatea individuală are deja o limită simplă, acceptată de toate democrațiile: libertatea ta se oprește cînd încalcă libertatea altui om. Iar ce facem noi acum încalcă grav libertatea generațiilor următoare.

      Capitalismul și economia de piață nu sînt niște sintagme cu care poți închide o conversație, ca la fazan. Nu le putem accepta fără demonstrație. Nu neg că au îmbogățit lumea (deși, dacă un om cîștigă două miliarde de lei, iar un miliard de oameni pierd cîte un leu, este aceasta o îmbogățire reală a „lumii”?). Dar de 50 de ani știm că modul în care funcționează capitalismul neîngrădit este nesustenabil, că este bazat pe extracționism și pe distrugerea ecosistemului, că este un fel de a face pipi în pantaloni ca să-ți țină de cald. Dar vine scadența, avertismentele sînt clare.

      De fapt, „inițiativa nobilă” este tocmai capitalismul neîngrădit, care nu mai merge. Și asta nu din motive ideologice; ideologic sună fantastic. Nu mai merge din cauza științei, a cifrelor seci care arată că trăim pe împrumut.

      1. Îți mulțumesc pentru răspuns, pare însă să confirme temerea mea…

        Socialismul este un spectru, confiscarea proprietății private are multe forme, nu e musai să vină Ana Pauker să te exproprieze și trimită la canal. Redistribuționismul excesiv sau inter-statal („acordurile climatice”), controlul chiriilor, subvențiile, sunt doar câteva exemple de metode mai „soft” de confiscare (parțială) a proprietății private. Până și în comunismul ceaușist proprietatea privată nu fusese abolită complet.

        Faptul că ecologiștii sunt socialiși este o generalizare poate nedreaptă, însă bazată pe realitate: mai toate protestele și partidele ecologiste îmbină mesajul ecologist cu cel anti-capitalist, iar de multe ori în spatele partidelor „green” sunt comuniști cunoscuți, cum e în Olanda. Am tot respectul pentru cei care se preocupă sincer de ecologie și nu folosesc asta ca pe cal troian anti-capitalist, dar mă tem că sunt o minoritate.

        Liberalizarea economică a redus sărăcia extremă cu 40% la nivel global în doar câteva decenii, o performață spectaculoasă despre care vorbesc foarte puțini, pentru că nu se potrivește cu discursul victimizării și al „inegalității”. În România „egalității” am avut părinți și bunici care au stat la cozi interminabile pentru o pâine uscată pe cartelă, să nu uităm… Inegalitatea e un lucru firesc, o consecință a libertății și prosperității.

        Capitalismul nu înseamnă altceva decât libertatea oamenilor de a produce și tranzacționa bucuri și servicii. Întotdeauna se vor găsi scopuri nobile pentru a îngrădi această libertate, de obicei găsite de intelectuali care consideră că știu ei mai bine ce ar trebui ceilalți să facă, cum ar trebui să se comporte pentru a face lumea mai dreaptă, pentru a evita o apocalipsă sau alta. Sigur că există unele limite, cum ar fi drogurile de mare risc, dar trebuie să fim foarte, foarte precauți când simțim elanul de a impune restricții altora.

        Între timp, în mult-preocupata de climă și semnatara de „acorduri climatice” Europă, emisiile de CO2 continuă să crească, în timp ce în mult-hulitelte, individualistele și înapoiatele Statele Unite, unde încrederea în individ și puterea lui de a inova e încă mai mare decât încrederea în Marele Stat și Birocrație, sunt în continuă scădere. În plus, ca exemplu minor, Tesla a apărut în State, produsă de un „capitalist avar” care și-a pus la bătaie propriile resurse, nu în vreun „birou de inovații” european, finanțat din fonduri UE. Poate nu e doar o coincidență…

        1. Pare că ne ducem înspre o discuție ideologică, ceea ce e mișto, dar repet ideea că ideologia trebuie subordonată cifrelor reci (sau calde) despre starea planetei. Altfel sîntem amîndoi șampaniști, 🙂 discutăm idei înalte în timp ce planeta arde.

          Din această perspectivă, problema cu capitalismul pur-sînge este că e legat indisolubil de extracționism. Încălzirea globală nu este o coincidență nefericită, ci o consecință directă a modului în care capitalismul creează creștere și bogăție: lăsînd în urmă pîrjol. Ceea ce, pînă la urmă, înseamnă că nici măcar nu e așa un sistem genial. Oricine își poate procura instantaneu un pic de bogăție reziliind contractul cu gunoierii. Dar asta merge doar o vreme.

          Care este legătura între spectrul socialismului și platforma ecologiștilor (cei cu cap, că nu neg că există și secături)? Tot ce cer ecologiștii este să nu mai ascundem sub covor costurile reale ale profitului. În felul ăsta, da, sînt anticapitaliști, dar asta nu e sinonim cu socialiști! Nu cer abolirea pieței libere, doar să nu ne batem joc de alte colțuri ale planetei (insule care dispar, specii care mor, agriculturi care se năruie) și de generațiile viitoare.

          Aș vrea să văd niște argumente că neoliberalismul este direct responsabil pentru reducerea sărăciei. Da, sărăcia în lume scade, dar ar trebui socotite doar statele care s-au scos din sărăcie prin neoliberalism, nu prin dictaturi militare sau petrol sau turism sau altceva. Plus că, dacă îl salți pe un amărît de la $1,89 la $1,91 pe zi, în schimb mături sub covor răul făcut, este cu adevărat lumea mai bună? Uite o scurtă listă de exemple cu relele neoliberalismului:

          • Subvenții pentru combustibili fosili: 5 mii de miliarde $ în 2017, față de 140 de miliarde pentru energie regenerabilă. Cei care beneficiază de păstrarea stării de fapt își cumpără efectiv legi și drepturi.
          • Distrugerea ecosistemelor, dispariția speciilor, a barierei de corali. Cum altfel le poți proteja dacă nu prin acorduri internaționale?
          • Apariția tratatelor de liber schimb, care sînt legi mai presus decît legile (mai presus decît parlamentarii aleși de noi), dictate textual de corporații. Vezi de exemplu Philip Morris contra Uruguay
          • Încurajarea creșterii aberante a populației, un alt mecanism Ponzi prin care neoliberalismul ne face să credem că are vreun succes. Premii pentru căsătorie, ajutoare pentru creșterea copiilor, lipsa oricărei implicări pentru reducerea populației în Africa și în Asia de Sud Est (de exemplu, prin investiții în educația femeilor).

          Libertatea de a tranzacționa nu cred că e trecută în vreo constituție. Sigur că principial o înțeleg, dar nu cu costul ca tu să cumperi chestii ieftine din China pentru că îți vin cu un cargobot care poluează cît un oraș. De aceea revin la ce spuneam, că sintagme ca „piață liberă” și „capitalism” nu-și țin singure loc de demonstrație. Dacă le luăm ca pe o dogmă, suferim de fundamentalism de piață.

          Emisiile de carbon în UE au scăzut cu 2,5% în 2018, deși sînt de acord că au crescut cu 1,8% în 2017. În SUA au crescut cu 3,4% în 2018 după ce au scăzut cu 0,9% în 2017. Sînt niște glume proaste, noi trebuie să scădem cu 10% pe an ca să prevenim partea cea mai rea a dezastrului, dar măcar sper să demonteze niște idei de propagandă trumpistă.

          Tesla este o discuție interesantă. Trebuie văzut cît costă producerea mașinilor (dacă emite considerabil mai mult CO₂ decît o mașină convențională, asta nu-i bine) și ce fel de energie electrică este disponibilă în diferite țări ale lumii. Nu aș mai analiza și capitolul ăsta, dar suspectez că, dacă energia este obținută preponderent din cărbune, Tesla ar putea face mai mult rău decît bine.

          1. Așa e, dar tu ai inițiat tematica ideologică când ai numit economia de piață un fetiș 🙂 Mi se pare admirabilă și demnă de urmat inițiativa de a-ți reduce propria amprentă de carbon. Sunt de acord și cu ideea de anti-consumerism, ca opțiune personală (o urmez și eu). Singura obiecție o am atunci când, numind economia de piață un fetiș, legitimizezi planificarea centralizată, deci puterea centralizată, deci dictatura, într-un final. De acord și cu Tesla, că e mai complicat de evaluat… ideea era că inovarea, inclusiv în domeniul eco, vine tot din mediul hapsân-capitalist, mult mai des decât din centrele de inovare de stat, unde nu are nimeni „skin in the game”.

            Toată lumea se raportează la o dogmă, la un sistem de valori canonic, fie că realizează sau nu. Socialiștii înlocuiesc valorile creștine (nu întâmplător sunt de obicei atei agresivi) cu planurile lor mărețe de a „îndrepta lumea” prin control economic și inginerie socială, folosind „metode științifice”, cu scopuri nobile și rezultate luminose, pe hârtie. Atât de luminoase încât cele mai luminate minți se lasă inițial purtate de valul „noilor idei”, al „progresului”. Fimul ăsta a tot rulat și n-ar trebui să ne mai amăgească.

            Numești capitalismul „sistem”, dar e mai degrabă un non-sistem, sau sistemul natural; e libertate, cu minime mecanisme de apărare civilizată a ei (poliție, tribunale). Parșiv se transmite echivalența asta că socialismul și capitalismul sunt doar două sisteme diferite, cu pros and cons, când de fapt sunt, pe scurt, sclavie vs. libertate.

            N-aș fi zis că mai ai nevoie de date pentru a vedea că liberalizarea economică aduce prosperitate… ca român, dar și privind la China; până și comuniștii au înțeles că planificarea centralizată e un eșec conceptual. Există și destule studii, rapoarte, etc., care arată corelarea clară dintre gradul de libertate economică și prosperitatea populației.

            Subvenția este un mecanism anti-liberal, de stimulare și plată colectivă a unei ineficiențe. Ține mai degrabă de socialism sau crony-capitalism. Oricum, m-aș mira să se dea mai multe pentru combustibili fosili vs. energii regenerabile, dacă raportezi la outputul energetic. Cel puțin în Europa, regenerabilele sunt subvenționate masiv.

            Fără a fi un „negaționist” al schimbărilor climatice, există un alarmism exagerat, motivat politic și financiar, și o sumedenie de predicții eronate, de multe ori catastrofice, inclusiv ale oamenilor de știință din domeniu. Doar câteva exemple, bine documentate, găsești aici:
            https://wattsupwiththat.com/2017/10/30/some-failed-climate-predictions/

            În încheiere, cred că există pericole mai stringente, cum ar fi regimuri și religii/ideologii totalitare a căror putere și influență crește vertiginos și riscă să radă civilizația noastră liberal-creștină de pe fața pământului, în timp ce noi ne ofuscăm la Trump, facem „birth strikes” și ne erijăm în salvatori planetari.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *