D-ale carantinei

Vremurile sînt grele și ciudate, dar am adunat și cîteva povești haioase!

Am făcut pîine cu… drojdie de vin. Fatalitatea, știu, nu pot scăpa de alcool. Pe 26 februarie, fix cînd coronavirusul intra în România, noi ne-am luat mașină de făcut pîine. N-am luat-o pentru carantină (ignoranța e dulce), ci ca să avem pîine proaspătă și să aruncăm mai puțin plastic. Dar la două săptămîni după asta, a dispărut toată drojdia de pîine din magazine. După cîteva căutări fără succes, inclusiv pe toate magazinele online, am citit despre drojdia de bere și vin și am aflat că, în teorie, ar trebui să meargă foarte bine și la făcut pîine. Așa că am cumpărat, am făcut și… succes! E posibil să aibă un gust un pic mai dulce, dar cred că mi se pare mie. În rest, e fix același rezultat: pîine. Am ales una pentru vin dulce, pentru că e mai puțin adaptată la concentrații mari de alcool (nu voiam să iasă pîinea prea alcoolică…). A, și punga are 500g, e mult mai eco decît 70 de pliculețe de cîte 7g…

Orașul e gol, e o plăcere să mergi pe străzi. Nu mai sînt mașini parcate peste tot, trotuarele sînt libere. Traversez pe unde vreau, cînd vreau. Aerul e mai curat, iar cînd aerisesc dimineața miroase a vegetație și a pămînt ud. Oamenii îți acordă în sfîrșit spațiul personal pe care l-am întîlnit în culturile occidentale, dar niciodată la noi. Cînd mă văd (mai ales fără mască, că n-am găsit de cumpărat), mă ocolesc ca pe un ciumat. E minunat! Fiecare zi ar putea fi așa, dacă am fi două miliarde pe Pămînt în loc de opt. Amintiți-vă asta de cîte ori oamenii (și statul și biserica) vă încurajează prostește să faceți copii.

Mergînd într-o zi la cumpărături cu mașina, m-a prins ora fixă și deci știrile la radio. După știrile medicale, crainicul zice: „Și acum, știrile din sport. În turneul candidaților la șah, în runda a doua…” Am crezut că leșin de rîs! Nu știu cînd e ultima dată cînd am auzit despre șah la știrile din sport.

Toate obligațiile sociale nedorite se suspendă: „scuze, e carantină!”. Știți voi care sînt, le avem fiecare pe ale sale. În schimb, cu oamenii care contează mă văd aproape mai des decît înainte, chiar dacă doar prin videoconferință: părinți, prieteni, colegi de liceu… Într-o seară am jucat chiar și poker! Am folosit un client care știe să organizeze jocuri în rețea. E destul de primitiv, dar ne-am făcut treaba cu el.

Cînd ieși mai rar (o dată la cinci zile), poți să mănînci cîtă ceapă și usturoi vrei. Sigur, cînd te întîlnești cu vecinii pe scara blocului trebuie să începi prin a-ți cere scuze, dar tot merită. Iar, ca să fie tabloul complet, nu m-am mai bărbierit de cînd s-a declarat starea de urgență. Și, surpriză, a început să-mi crească barba! Are 16 zile acum, să vedem cît mă mai suport. Economisesc 15 minute la fiecare 3 zile, nu-i de colo!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.