decembrie 2008

Aşa vă anunţă un geek că şi-a luat laptop nou. 🙂 Eroarea de mai sus provine din faptul că n-am mai avut până acum calculatoare pe 64 de biţi şi unele din programele pe care le-am scris nu se descurcă bine în acest context.

Moş Crăciun s-a spart în figuri de sărbătorile astea, a venit cu un laptop HP dv5t cu procesor la 2.53GHz, 4 GB de RAM şi o placă grafică mai de Doamne-ajută, cu care chiar pot să joc World of Warcraft. Pe laptopul vechi configurasem jocul cu setări destul de joase şi parcă jucam mereu în ceaţă (pentru că placa grafică nu avea putere să afişeze în timp real prea multe detalii). Pe cel nou, cu toate setările la maxim, n-am reuşit să-l fac să scadă sub 25 de cadre pe secundă.

Noul laptop a venit cu Windows Vista pe el, pe care l-am rulat fix 5 minute, ca să mă asigur că totul merge ok (sunet, grafică, legătura la internet). După care am băgat CD-ul de boot Ubuntu şi acum sunt din nou în minunata lume a Linuxului. Totul merge perfect, o singură hibă are: când stau pe wireless uneori am latenţă foarte mare, timp de vreo 10 secunde. Trebuie să mă mai uit un pic, se pare că sunt nişte probleme cu driverele pe 64 de biţi. Dar per ansamblu nu mi-a venit să cred; arhitectura pe 64 biţi e relativ recentă şi totuşi Ubuntu o suportă fără nici un fel de „sughiţuri”.

Un alt lucru care mă bucură este că anumite aplicaţii merg substanţial mai repede pe 64 de biţi. În particular, programele de şah; coincidenţa că procesorul e pe 64 de biţi şi o tablă de şah are 64 de pătrate este foarte fericită, pentru că multe din implementări folosesc bitboards, o structură de date care se axează din greu pe variabile pe 64 de biţi. În particular, vreau să mă apuc să rescriu programul meu de antişah şi să vedem cum se mişcă comparativ cu vechiul hardware.

Dar toate la vremea lor, mai întâi să mai jucăm nişte WoW. 🙂 Am ajuns să zbor de colo-colo numai fiindcă îmi place cum se vede tot peisajul de sus şi ce de detalii are.

Asta e marea problemă cu blogurile, că nu se scriu singure. Dar să sperăm că cu tehnologia secolului al XXI-lea se va rezolva şi asta…

În săptămâna dinaintea Crăciunului am fost la colindat de câteva ori, la spitale şi la o biserică ortodoxă americană. Am fost vreo 8-10 oameni care am făcut repetiţii în fiecare joi începând de prin octombrie, şi în final a ieşit bine. E chiar un sentiment bun să cânţi pe un hol undeva şi să se oprească un om să te asculte. E drept că am cântat în spitale, unde probabil oricât de rău am fi cântat, tot am fi fost mai buni decât rutina de zi cu zi a pacienţilor. 🙂 Dar cred că şi noi ne-am auzit bine.

Plănuim să continuăm, să ne mai extindem repertoriul, să cântăm şi de Paşte câte ceva, să ne facem şi website… Avem planuri mari, ce să mai. 🙂