Salvaţi planeta, mâncaţi porc!
Citesc Scientific American de 8 ani de zile. Sunt foarte mulţumit de ei, dar din când în când chiar se autodepăşesc cu câte un articol excelent, scurt şi la obiect. Numărul din februarie conţine un articol numit Hamburgerul de Seră, referitor la volumul de gaze cu efect de seră degajate în cursul producerii cărnii de vacă şi a altor alimente. Articolul e scurt, vreo pagină de text şi două de grafice. Graficele, din păcate, nu apar în ediţia online, dar vi le rezum eu, şi vă fac gratuit şi conversia în sistemul metric (pornind de la cel american, care este în şaptisprezecimi de ţol pe douăzecişitreimi de livră).
Volumul de CO2 (sau alte gaze de seră echivalate în volum CO2) degajat pentru producerea a 250g carne de vacă (o fripturică bună) este egal cu cel degajat conducând o maşină 17km. Mie mi se pare nu enorm, ci de-a dreptul aberant şi inacceptabil. Este ca şi cum aş mânca la restaurantul favorit, dar aş conduce de trei ori dus şi întors până la el.
Pentru producerea unei cantităţi echivalente de porc, volumul de gaze degajate scade la 26%. Pentru pui – 7%. Pentru legume – 2%. Cu alte cuvinte, producerea unui kilogram de carne de vacă degajă de 50 de ori mai multe gaze decât producerea unui kilogram de legume.
Sigur, trăim pe planeta asta şi orice facem lasă o urmă, pentru că folosim energie. Dar articolul susţine că vaca este mult mai păcătoasă decât alte alimente din două motive. În primul rând, vacile au nevoie de spaţii enorme pentru păşunat, care duc la defrişări. Absenţa copacilor pe aceste spaţii se traduce în gaze cu efect de seră neabsorbite. În al doilea rând, vacile în sine produc o grămadă de metan în urma digestiei.
Un alt grafic interesant arată consumul de vacă pe cap de locuitor pe an. Marii consumatori sunt SUA, Canada, Argentina, Brazilia şi Australia, cu peste 31kg/an. România este undeva în zona „verde”, pe la 11-12kg/an.
Ca soluţii, articolul nu vine cu prea multe idei. Singurul lucru care ajută e să mâncăm mai puţină carne de vită. Şi să încercăm să mâncăm carne produsă local, pentru a reduce costurile de transport. Dar transportul în general oricum nu degajă decât cam 14% din gaze, deci nu e foarte mult de redus. Articolul, prin atitudine, aduce vag aminte de alimentaţia raţional-ştiinţifică a lui Nea Nicu, dar este susţinut de date reale.
Eu nu sunt alarmist de felul meu, dar, având în vedere că oricum nu mă dau în vânt după vacă, am să încerc să mănânc mai mult porc. Şi mă rog, pui, dar puiul nici nu merită socotit cu celelalte cărnuri, că are gust aşa, mai mult ca o legumă. Şi oricum, a început postul Paştelui şi până în aprilie mai e…
Salvaţi planeta, mâncaţi porc! Read More »