De obicei, când citesc articole pe hotnews.ro, încerc să citesc și comentariile. Nu de puține ori, comentariile sunt scrise de oameni deștepți, care pun în lumină puncte de vedere care altfel mi-ar scăpa. Din păcate, discuțiile la români au tot întotdeauna darul de a degenera într-un „tu ești prost! ba tu ești prost!”.
Iată, de exemplu, un articol privind impasul financiar în care a ajuns construcția noului Stadion Național. Articolul este scris bine, lăsând la o parte faptul că la Hotnews articolele sunt întotdeauna scrise fără diacritice, cu cuvinte mâncate și cu greșeli de tipar. Dincolo de asta, faptele rezultă destul de clar: Stadionul Național ține de Primărie, care, deși i s-au promis 160.000.000 de lei, ar fi trebuit să facă și o cerere către MAI pentru alocarea fondurilor, formalitate pe care a uitat să o facă. De asemenea, cele 160.000.000 de lei au fost promiși de fostul guvern, care între timp s-a schimbat. În concluzie, există riscul ca stadionul să nu fie gata până în mai 2012, când avem deja arvunită finala Cupei UEFA (viitoarea Liga Europa).
La ora la care scriu acest post, există 24 de comentarii la articol. Unele din ele sunt deja ascunse pentru prea multe voturi negative, și Hotnews nu-mi mai dă posibilitatea să le văd. Din cele care încă se mai văd, spicuiesc:
- Un comentariu foarte la obiect, care subliniază implicațiile înghețării construcției: se pierd locuri de muncă; scade cererea de materiale de construcție care ar fi ținut niște fabrici în funcțiune; dacă ni se revocă organizarea finalei, pierdem zeci de mii de turiști care ar fi stat în hoteluri, ar fi mâncat în restaurante etc.
- Încă câteva comentarii coerente, în care se discută dacă fostul stadion trebuia demolat, dacă nu mai mergea renovat, dacă fundația ar fi permis renovarea și extinderea.
- O mare de comentarii fără cap și coadă, de genul „păi sigur, lasă să ne facem de cacao”; „păi da, că la noi doar se fură, munca e pentru fraieri”; „în Germania făceam trei stadioane”; „români, trezirea!”, „tu nici măcar nu te-ai dus la vot”; „ba m-am dus la vot”; „tu ești prost”; „ba tu ești prost”.
Chestia asta mă sperie un