mai 2009

O reclamă la Intel care mi-a mers la inimă:

Mi se pare că un răspuns ca ăsta e necesar într-o lume (și mai ales într-o țară ca România) unde 99% dintr-o generație are numai vânturi în cap (vezi și Ce-și dorește omul cu mâna lui de Răzvan Exarhu).

De obicei, când citesc articole pe hotnews.ro, încerc să citesc și comentariile. Nu de puține ori, comentariile sunt scrise de oameni deștepți, care pun în lumină puncte de vedere care altfel mi-ar scăpa. Din păcate, discuțiile la români au tot întotdeauna darul de a degenera într-un „tu ești prost! ba tu ești prost!”.

Iată, de exemplu, un articol privind impasul financiar în care a ajuns construcția noului Stadion Național. Articolul este scris bine, lăsând la o parte faptul că la Hotnews articolele sunt întotdeauna scrise fără diacritice, cu cuvinte mâncate și cu greșeli de tipar. Dincolo de asta, faptele rezultă destul de clar: Stadionul Național ține de Primărie, care, deși i s-au promis 160.000.000 de lei, ar fi trebuit să facă și o cerere către MAI pentru alocarea fondurilor, formalitate pe care a uitat să o facă. De asemenea, cele 160.000.000 de lei au fost promiși de fostul guvern, care între timp s-a schimbat. În concluzie, există riscul ca stadionul să nu fie gata până în mai 2012, când avem deja arvunită finala Cupei UEFA (viitoarea Liga Europa).

La ora la care scriu acest post, există 24 de comentarii la articol. Unele din ele sunt deja ascunse pentru prea multe voturi negative, și Hotnews nu-mi mai dă posibilitatea să le văd. Din cele care încă se mai văd, spicuiesc:

• Un comentariu foarte la obiect, care subliniază implicațiile înghețării construcției: se pierd locuri de muncă; scade cererea de materiale de construcție care ar fi ținut niște fabrici în funcțiune; dacă ni se revocă organizarea finalei, pierdem zeci de mii de turiști care ar fi stat în hoteluri, ar fi mâncat în restaurante etc.
• Încă câteva comentarii coerente, în care se discută dacă fostul stadion trebuia demolat, dacă nu mai mergea renovat, dacă fundația ar fi permis renovarea și extinderea.
• O mare de comentarii fără cap și coadă, de genul „păi sigur, lasă să ne facem de cacao”; „păi da, că la noi doar se fură, munca e pentru fraieri”; „în Germania făceam trei stadioane”; „români, trezirea!”, „tu nici măcar nu te-ai dus la vot”; „ba m-am dus la vot”; „tu ești prost”; „ba tu ești prost”.

Chestia asta mă sperie un

Și acum am și un motiv irefutabil. 🙂 Am tot auzit critici pe marginea serialului; când te critică Matt Groening nu e semn bun, iar South Park a făcut chiar un episod întreg în care se leagă de Family Guy și de lipsa unei acțiuni închegate și a umorului de situație. Așa o fi, dar îmi plac la nebunie mini-bijuteriile de 10 secunde pe care le scot uneori din ei. Asta cu Sting mi s-a părut chiar genială:

N-am mai scris nimic în ultimele trei săptămâni; motivul este că ne-a vizitat mama Dariei, iar eu am fost maestrul de ceremonii! A fost foarte haios, am avut ocazia să revăd multe colțuri din San Francisco (și nu numai) pe care nu le-am mai văzut de ani buni.

Dintre evenimentele memorabile, enumăr o excursie (numai) de o zi la Yosemite și o vizită la acvariul din Monterey, unde am văzut niște căluți de mare și dragoni de mare incredibili. Pentru prima oară de când stau în orașul ăsta, am aflat că există un Muzeu al Jocurilor Mecanice în San Francisco (la Pier 45), pe care l-am vizitat și ne-a plăcut foarte mult. Eu am jucat chiar și Galaxians! Dar, pe lângă, jocuri arcade, existau și jocuri mecanice în adevăratul sens al cuvântului, de acum 100-150 de ani. Intrarea era gratuită și numai jocurile în sine costau 25-50-75 de cenți (și noi ne-am cheltuit partea noastră, că am vrut să le încercăm pe majoritatea).

Revin în curând cu maldărul de poze!