Alo, cu serverul de mail, vă rog
O mică victorie civică s-a dezumflat într-o înfrângere civică standard.
În ianuarie am trimis un mesaj către Primăria Sectorului 2 ca să-i rog să facă ceva în privința circulației pietonale pe Str. Matei Voievod. Ajung suficient de des pe jos pe acolo, căci frecventez câteva localuri din zona Traian – Agricultori. Mesajul meu a fost:
Bună ziua,
Doresc să vă semnalez o situație alarmantă pentru siguranța pietonilor, existentă pe Str. Matei Voievod (pe toată lungimea ei, dar în special pe porțiunea dintre Str. Rondă și Str. Agricultori).
Pe ambele trotuare sunt parcate mașini, din care niciuna nu lasă vreun culoar de trecere pentru pietoni. În special pe timp de iarnă, zona dintre mașini și zidurile caselor este impracticabilă. Pietonii trebuie să ocolească mașinile pe spațiul carosabil, ceea ce este periculos, căci traficul este mereu fluent, iar șoferii tind să depășească limita legală (nu am măsurat).
Întrucât nu îmi place doar să critic, îmi permit să vă ofer o sugestie. Ați putea interzice parcarea pe unul din trotuare. Sunt suficient de puține mașini parcate ca să încapă toate pe un trotuar, ceea ce l-ar păstra pe celălalt pentru pietoni.
Sper să nu vi se pară deplasată dorința mea de a vedea trotuarul redat pietonilor, ca în orice oraș civilizat. Vă mulțumesc pentru atenție și vă urez mult succes în îngrijirea sectorului nostru!
Răspunsul Primăriei Sectorului 2 a fost chiar admirabil: au răspuns prompt și au rezolvat tot ce era de competența lor să rezolve:
Un echipaj al Serviciului Circulație din cadrul Politiei Locale Sector 2 s-a deplasat pe Str. Matei Voievod, Sector 2 și a constatat că aspectele reclamate se confirmă.
Subliniem faptul că în zona mai sus menționată polițiștii locali au identificat 16 autovehicule staționate neregulamentar, cărora li s-au aplicat inștiințări pe parbriz, prin care sunt atenționați să nu mai staționeze în zona respectivă deoarece îngreunează circulația pietonală și încalcă prevederile legale.
Împotriva acelora care nu se vor conforma, va fi declanșată procedura de identificare a utilizatorilor autovehiculelor în cauză, în vederea sancționării contravenționale a acestora, potrivit normelor legale în vigoare.
De asemenea, în zonă au fost sancționați contravențional un număr de 4 conducători auto pentru încălcarea prevederilor art 142 și 143 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, modificată și republicată, privind circulația pe drumurile publice.
Vă îndrumăm să vă adresați Administrației Străzilor din cadrul Primăriei Generale a Municipiului București, în vederea montarii unor stâlpișori pentru blocarea accesului parcării autovehiculelor pe trotuar.
Probabil aș putea să pun mâna pe telefon, dar, din fericire, restul vieții mele îmi oferă succese mai mari cu eforturi mai mici.
Alo, cu serverul de mail, vă rog Read More »