Știrile care contează
Când închizi posturile TV românești cu non-știrile lor, afli chestii interesante. Am tot vrut să scriu pe larg despre unele, dar văd că nu mă învrednicesc, așa că enumăr, simplu, câteva:
1. Microsoft modifică fișierele stocate în serviciul lor
Când alegi să stochezi datele tale pe calculatorul altcuiva, îți cauți singur necazuri. În acest episod, Microsoft modifică fișierele pe care i le încredințezi (HTML, PHP și altele) inserând un identificator unic în ele. Nu este un abuz mai mare decât cele pe care le face deja Microsoft, este doar foarte, foarte nelalocul lui.
2. Oamenilor nu le pasă de „schimbări climatice”, dar le pasă de „încălzirea globală”
Aceasta explică insistența lui George Bush (care, din păcate, a dat roade) de a tulbura apele substituind termenul de „încălzire globală” prin cel de „schimbări climatice”. Când ești vândut mogulilor petrolului, este firesc să vrei asta. „Încălzire globală” sună rău, e ceva ce ne sperie. „Schimbări climatice” nu sună a pericol. De aceea trebuie să facem cu toții efortul să evităm sintagmele de propagandă și să spunem lucrurilor pe nume. De aceea nu mă veți auzi spunând vreodată „piraterie” când vreau să spun „copiere considerată ilegală”, „open source” când vreau să spun „free software” sau „politică” când vreau să spun „civism”.
Apropo de asta, definiția din DEX pentru civism are o traiectorie curioasă. În ediția din 1998, termenul era marcat ca „livresc” (care, realist, înseamnă „cam pe ducă”). În ediția 2009, mențiunea a fost scoasă. Mă bucur că Academia Română a constatat un lucru firesc: că poate să îți pese de țara ta fără să fii pompos sau desuet.
3. Podemos câștigă 8% din voturi în Spania
Am un entuziasm moderat față de această știre. Ei spun că vor să cimenteze „politica cetățenească”. Orice mișcare care urmărește să stimuleze implicarea constantă și informată a cetățenilor în treburile țării lor este o mișcare binevenită. Rămâne să vedem dacă asta vor.
Știrile care contează Read More »