O zi normală în România: un imbecil spune o imbecilitate

Uneori mă întreb dacă am procedat bine că am spus Adio, dexonline. Dar destul de repede viața îmi arată că da, am procedat bine.

Subliniez cîteva nuanțe care poate v-au scăpat și adaug cîteva amănunte pe care poate nu le știți.

• dexonline este dator să-și închidă site-ul. Dar de ce numai azi? Ticăloși există în toate zilele. Putem noi ști în ce zi și pentru ce scop cineva va folosi unealta noastră în scopuri incorecte? Mai bine să închidem site-ul permanent.
• dexonline este vinovat că pe lume există oameni răi. Ar trebui interzise și cuțitele, și rușine producătorilor de tacîmuri că se fac complici cu criminalii.
• dexonline face mulți bani din accesări. Nu e clar cum, avînd în vedere că, de peste patru ani dexonline a renunțat la reclame. Poate-mi spuneți și mie cum facem bani și cîți, ca să nu mai vin cu bani de acasă pentru dexonline (da, dexonline merge în pierdere de patru ani de zile și eu, deși am plecat de la dexonline, continui să vin cu bani de acasă).

Aceștia sînt oamenii pentru care am muncit douăzeci de ani. Și de la care am căutat ajutor cînd a venit vremea să cer ceva de la Statul Român. Și care, în loc de ajutor, și-au luat din timpul lor ca să-mi scrie sfătos că de fapt eu sînt prost și că ei știu mai bine ce-i trebuie copilului meu. Aceasta este România: o țară de monștri cu opinii bazate pe nimic.

Știu, o atitudine pozitivă ar fi că boul ăsta este minoritar. Este un dobitoc oarecare de pe Internet. Și chiar dacă ar fi majoritar, noi trebuie să continuăm să facem binele, să construim ceva durabil și, ușor-ușor, să înclinăm balanța înspre rațiune și solidaritate. Dar eu nu mai pot să am acest punct de vedere. Eu suspectez că atitudinea lui este majoritară. Nu mai pot să construiesc proiecte pentru mase ca să aflu, după 20 de ani, că beneficiarii muncii mele sînt niște imbecili militanți. Și că douăzeci de ani neplătiți din viața mea și a întregii echipe nu au schimbat nimic, nu au înclinat nicio balanță.

De aceea m-am întors la educație. La oameni pe care pot să-i văd la față. La oameni pe care încă mai am o șansă să-i influențez în bine.