Uncategorized

Ultima veste notabilă e că ne-am înscris la cursuri de dans: swing (triple-step) şi tango argentinian. Ce m-a distrat cel mai tare e că instructorii se referă la „leaders” şi „followers” (adică „cei care conduc” şi „cei care urmează”), nu la „domni” şi „doamne”. Asta pentru că, mai cu seamă în San Francisco, nu e de la sine înţeles că bărbatul conduce şi femeia urmează. De fapt, nu e de la sine înţeles nici că există o femeie şi un bărbat în cuplu. Acum, motive sunt multe, iar unul din ele este chiar obiectiv: sunt mai multe fete decât băieţi care iau cursuri de dans. Aşa că, vrând-nevrând, fetele învaţă şi să conducă.

În rest, cursurile sunt haioase. Tango-ul e mai greu, swing-ul e mai simplu, şi la ambele toată lumea se încinge rău de tot (sala nu are aer condiţionat). Avem două ore de pauză între cursuri, când dăm fuga să mâncăm de prânz, nu cumva să slăbim.

Uite muică ce făcui!

Prin voia sorţii, se întâmplă că mulţi din prietenii mei sunt la distanţe variind între 100 şi 10.000 km. În afara vizitelor ocazionale, emailul e forma de comunicare de bază. Şi având eu (slavă Domnului) prieteni mulţi şi familie mare, m-am gândit că e mai simplu să ţin un jurnal decât să trimit zece emailuri cuprinzând relatarea aceloraşi isprăvi (lucru care era extrem de obositor şi n-am putut niciodată să mă ţin de el).

E un pic mai impersonal, pentru că scriind pentru toţi, de fapt nu scriu pentru nimeni. Dar asta nu înseamnă că vă iau de-a valma. Vă preţuiesc în continuare la fel de mult pe fiecare în parte. 🙂

Citiţi pe riscul vostru. Am stat mult să ma gândesc dacă să încep un blog, pentru că printre cei cu care corespondez se numără bărbaţi, femei, copii, preoţi, profesori şi ingineri (supermodele încă n-am), şi nu sunt sigur că o singură versiune e bună pentru toţi. Dar, vorba lui Ovidiu, poate e cazul să termin cu ipocrizia…