OMGWTFBBQ???!?!!?! (Sau: O vizită la MoMA)

Astăzi am dovada irefutabilă că în mine zace un mare artist! Am fost la MoMA, muzeul de artă modernă din New York. Iată de exemplu unul din tablourile expuse acolo, de Mondrian, celebra Compoziţie cu roşu, galben şi albastru:

Păi aşa am făcut şi eu, încă din clasa a doua! Îşi mai aduce cineva aminte de „Să ţesem frumos”? De asemenea, iată un alt tablou pe care nu l-am făcut, deşi m-am gândit la el, dar n-am crezut că o să-l pună cineva pe un perete (Barnett Newman, Vir Heroicus Sublimis):

O altă categorie de picturi care m-au siderat (na, că pentru un incult ştiu ceva cuvinte) sunt cele care o iau complet pe arătură. De exemplu, tabloul de mai jos se numeşte Dinamismul unui jucător de fotbal. N-oi fi eu sportiv, dar ăla sigur nu e un fotbalist, nici măcar după ce i-a tras Marius Constantin două picioare:

Au fost câteva tablouri, puţine, care mi-au plăcut, de exemplu Starry Night al lui van Gogh, dar cam atât. Am aşteptat vizita asta la MoMA cu oarecare interes, în speranţa că poate n-am avut eu ocazia să văd nişte artă modernă de calitate, dar cred că chiar nu-i de mine. N-o înţeleg, nu-mi trezeşte nici un fel de emoţii, decât poate enervarea că am dat $20 pe bilet. Am încercat, am mers răbdător prin toate sălile şi acum şi cu alte ocazii, am văzut picturi şi sculpturi, am ascultat şi muzică atonală la viaţa mea, dar nu-s de mine. Mie daţi-mi-i pe Dürer şi pe Palestrina, pe ei îi înţeleg.

Şi aşa am fugit eu urlând de la MoMA şi am stat două ore liniştit pe laptop şi m-am mai ocupat de DEX online. Au început voluntarii să folosească Dex Flex şi să flexioneze cuvinte, şi acum încep să iasă la iveală diversele hibe şi limitări ale sistemului. O să am de lucru când ne întoarcem în San Francisco!

Seara am fost la un restaurant franţuzesc unde am mâncat bine: Les Halles. În New York, prima oară în America după multă vreme, m-am simţit prost că am ieşit la restaurant în tricou. Aici lumea chiar îşi pune o cămaşă când iese în oraş.