Noi faze cu taximetrişti

Taximetriştii din Bucureşti sunt o continuă sursă de umor, dacă ignori faptul că fiecare călătorie te poate costa viaţa.

Când ne-am urcat într-un taxi, şoferul se înjura copios cu un alt taximetrist (şi foarte creativ, reuşind să îmbine într-o singură frază conotaţii sexuale şi fiziologice). După care a plecat enervat, tăind feţe, frânând la limită şi înghesuindu-se prin cele mai strâmte culoare. Dar, când a ajuns pe Calea Victoriei, a început să se închine pe la toate bisericile pe lângă care trecea.

Cu un altul am dus un dialog despre centura de siguranţă:
– Nu pot, domnule, n-o suport, mă mănâncă, simt că mă sufoc!
– Da, dar îţi salvează viaţa dacă Doamne fereşte ajungi într-o situaţie-limită.
– Păi şi ce, e mai bine cu centură, dacă-mi rupe clavicula?
– Păi centura chiar e gândită să-ţi rupă clavicula, fiindcă aşa se absoarbe mare parte din şoc.
– Hai dom’le, păi decât să rămân invalid, mai bine mort!

(O claviculă ruptă se vindecă la fel de bine ca şi o mână ruptă, nu e un cap de ţară).

Un al treilea a vrut să pornească aparatul, care aparat s-a apucat să tipărească raportul zilnic. Şi în timp ce făcea asta, aparatul n-a vrut să înceapă şi cronometrarea cursei. Deci am stat cu toţii după aparat. Până la urmă, i s-a terminat şi sulul de hârtie şi a trebuit să-i instaleze unul nou. Bine, nu e vina omului, dar aparatul e complet idiot. Din toate momentele să-şi tipărească raportul zilnic, l-a găsit pe cel mai prost: fix când e evident că s-a suit un client.

Nu vreau doar să cârcotesc: îmi convine să merg cu taxiul, pentru că e relativ ieftin şi ajunge peste tot 🙂 Dar unii din taximetrişti sunt mari, mari figuri. Dacă i-aş cunoaşte dinainte, probabil nu m-aş sui cu ei în maşină.

3 thoughts on “Noi faze cu taximetrişti”

  1. Taximetristii sunt la fel peste tot in lume – cel putin, asta am simtit eu. Cred ca sunt povesti si faze celebre si cu cei din New York si cu cei din New Delhi… dar astia din Bucuresti sunt de-ai nostri 🙂

  2. Alta faza in Decembrie…E ciudat ca mi s-a intimplat cu de doua ori cu aceeash companie, Flamingo Taxi.
    Ma urc in taxi la mircea voda pina la foisor, la care soferul imi zice ca nu stie cum sa o ia si sa il ghidez eu, ca el e din comuna Berceni si e de abia de 1 sapt pe traseu.
    Poate o fi fost basm sau nu…ma intreb daca i s-a mai intimplat cuiva.

Dă-i un răspuns lui Cuntachinte Cancel Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *