Bucovina, bat-o vina

Dacă era să ne luăm după semnalmente, Revelionul ăsta a început groaznic. Aveam o vilă rezervată în Arieşeni, judeţul Alba, şi pe 28 seara urma să plecăm cu trenul de noapte spre Cluj. De acolo mergeam cu nişte prieteni cu maşina. Numai că, chiar pe 28 după-amiază, am aflat că varianta Arieşeni a picat (un tras în piept à la Balcani). Şi deci ne-am pomenit noi cu bilete la trenul de noapte spre nicăieri, iar prietenii noştri plini de draci după ce pregătiseră excursia asta în amănunt, cu mulţi nervi şi timp cheltuit.

De aici, totul a mers însă din ce în ce mai bine. Printr-un noroc chior, am găsit o vilă de închiriat la Solca, judeţul Suceava (un pic la vest de Suceava, un pic la nord de Gura Humorului). Proprietarii vilei fuseseră, la rândul lor, traşi în piept în ultima clipă de nişte posibili chiriaşi şi deci toată lumea a răsuflat uşurată când ne-am găsit.

Dacă tot aveam bilete la tren şi dacă prietenii noştri erau deja în Cluj, am luat oricum trenul încolo. A fost haios la trenul de noapte, cu care îmi place mult să merg, dar nu prea se iveşte ocazia. CFR-ul mi se pare unul din cele mai bune servicii din România (deşi are şi el poveştile lui de groază). Dorm bine când mă leagănă trenul, dar de data asta m-am trezit pe la vreo două noaptea în nişte zgâlţâituri apocaliptice. Făcea urât trenul, turbulenţele de la avioane sunt nimica toată! Am încercat eu să mă calmez zicându-mi că probabil sunt eu buimac şi de-asta creierul exacerbează senzaţiile, dar ulterior am aflat că chiar există o bucată din traseu, după Braşov, unde şinele sunt foarte proaste. Dar am scăpat vii şi de data asta şi la 7:20 dimineaţa eram la Cluj.

De aici, după porcăriile şi cozonacul de rigoare la prietenii noştri acasă (doar eram încă în lumina Crăciunului), am luat-o cu maşina vitejeşte pe drumul european E576 prin Apahida – Gherla – Dej – Bistriţa – Pasul Tihuţa – Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului – Solca. Dacă vă-ntrebaţi de ce am trecut şi Apahida în listă, este pentru că m-a distrat să trecem prin el, fiindcă mi-a adus aminte de cântecul lui Semnal M, Bal la Apahida.

Litera E din E576 probabil vine de la „E cel mai nasol drum din lume”. Cred că şi-a căpătat statutul de drum european fiindcă leagă Transilvania de Bucovina, fiindcă din punctul de vedere al calităţii ar trebui inventată o iniţială nouă special pentru acest drum. Erau porţiuni de kilometri întregi unde drumul pur şi simplu nu avea bucăţi drepte, tot timpul erai cu cel puţin o roată într-o groapă. La un moment dat, maşinii din faţă i-a sărit capacul de la roată de la atât hurducat. Şi în condiţiile astea trebuia să mai depăşeşti şi camioane, pe serpentine. Când nu erau gropi, erau celelalte distracţii specifice drumurilor româneşti: câini, căruţe, maşini parcate, maşini care dau înapoi… Una peste alta, drumul n-a fost periculos nici o clipă, dar a fost extrem de tracasant (nu pot decât să-mi închipui cum i-a fost şoferului). A fost şi pitoresc, în zona Pasului Tihuţa peisajele sunt minunate, dar e greu să faci focus din cauza zgâlţâiturilor. 🙂

Va urma, dar până atunci iată şi câteva poze: