Salvaţi planeta, mâncaţi porc!

Citesc Scientific American de 8 ani de zile. Sunt foarte mulţumit de ei, dar din când în când chiar se autodepăşesc cu câte un articol excelent, scurt şi la obiect. Numărul din februarie conţine un articol numit Hamburgerul de Seră, referitor la volumul de gaze cu efect de seră degajate în cursul producerii cărnii de vacă şi a altor alimente. Articolul e scurt, vreo pagină de text şi două de grafice. Graficele, din păcate, nu apar în ediţia online, dar vi le rezum eu, şi vă fac gratuit şi conversia în sistemul metric (pornind de la cel american, care este în şaptisprezecimi de ţol pe douăzecişitreimi de livră).

Volumul de CO2 (sau alte gaze de seră echivalate în volum CO2) degajat pentru producerea a 250g carne de vacă (o fripturică bună) este egal cu cel degajat conducând o maşină 17km. Mie mi se pare nu enorm, ci de-a dreptul aberant şi inacceptabil. Este ca şi cum aş mânca la restaurantul favorit, dar aş conduce de trei ori dus şi întors până la el.

Pentru producerea unei cantităţi echivalente de porc, volumul de gaze degajate scade la 26%. Pentru pui – 7%. Pentru legume – 2%. Cu alte cuvinte, producerea unui kilogram de carne de vacă degajă de 50 de ori mai multe gaze decât producerea unui kilogram de legume.

Sigur, trăim pe planeta asta şi orice facem lasă o urmă, pentru că folosim energie. Dar articolul susţine că vaca este mult mai păcătoasă decât alte alimente din două motive. În primul rând, vacile au nevoie de spaţii enorme pentru păşunat, care duc la defrişări. Absenţa copacilor pe aceste spaţii se traduce în gaze cu efect de seră neabsorbite. În al doilea rând, vacile în sine produc o grămadă de metan în urma digestiei.

Un alt grafic interesant arată consumul de vacă pe cap de locuitor pe an. Marii consumatori sunt SUA, Canada, Argentina, Brazilia şi Australia, cu peste 31kg/an. România este undeva în zona „verde”, pe la 11-12kg/an.

Ca soluţii, articolul nu vine cu prea multe idei. Singurul lucru care ajută e să mâncăm mai puţină carne de vită. Şi să încercăm să mâncăm carne produsă local, pentru a reduce costurile de transport. Dar transportul în general oricum nu degajă decât cam 14% din gaze, deci nu e foarte mult de redus. Articolul, prin atitudine, aduce vag aminte de alimentaţia raţional-ştiinţifică a lui Nea Nicu, dar este susţinut de date reale.

Eu nu sunt alarmist de felul meu, dar, având în vedere că oricum nu mă dau în vânt după vacă, am să încerc să mănânc mai mult porc. Şi mă rog, pui, dar puiul nici nu merită socotit cu celelalte cărnuri, că are gust aşa, mai mult ca o legumă. Şi oricum, a început postul Paştelui şi până în aprilie mai e…

8 thoughts on “Salvaţi planeta, mâncaţi porc!”

  1. dar cat CO2 se emite prin producerea de „delicatese” pentru pisici, caini, samd (care au uitat de soareci si mamaliga 🙂 nu studiaza nimeni…

  2. Industria cărnii este responsabilă pentru multe alte forme de poluare în afara „gazelor de seră”, în special datorită tăierii pădurilor de care amintești și tu, dar și prin imensele cantități de dejecții de toate felurile (de la… „îngrășăminte” până la sânge, măruntaie și alte componente care se aruncă). Domeniul în sine este de altfel extrem de scabros (lucru care din păcate se pierde atunci când te delectezi cu un Stroganoff la restaurant).

    Pe de altă parte mi se pare însă extrem de enervantă punerea accentului pe gazele de seră. Personal consider că toată panarama cu AGW (anthropogenic global-warming) e o mare porcărie, asta ca să rămânem on-topic. Mi se pare complet aberant și de-a dreptul insultător să mi se spună să închid lumina sau să mă spăl mai rar, când milioane de tone de substanțe toxice sunt deversate zilnic în râuri și oceane… Dar ce nu se face pentru control, putere și bani? Asta e doar încă o jucărie :-/

  3. Când eram noi copii, ne învăţau la zoologie că de la porc nu se aruncă nimic. Organele clar sunt comestibile, din intestine faci cârnaţi ş.a.m.d. Din păcate, America are o repulsie faţă de orice carne care nu este muşchi. Am încercat să explic conceptul de „tobă” multor persoane şi au cam ridicat din sprâncene.

    Există şi aici noţiunea de „măcelărie”. Multe supermarketuri îşi tranşează singure animalele şi, dacă le spui din timp, îţi păstrează burtă sau copite sau rinichi sau pipote. Iar prin cartierele chinezeşti găseşti chestiile astea la tejghea. Dar la scară largă, singura carne care se mănâncă sunt muşchii.

    Cât despre încălzirea globală, aşa este, nu ştim cu certitudine de 100%. Dar nici să folosim incertitudinea ca scuză pentru un stil de trai aberant nu este ok. Este clar mai bine să avem grijă cât consumăm, pentru că în majoritatea situaţiilor efortul cerut este minim şi pe termen lung aduce beneficii.

    Nu ştiu ce relevanţă are lista aia de opozanţi. M-am uitat şi eu la lista defalcată pe categorii şi mă gândesc că multe chiar nu au legătură. Pe lângă asta, şi eu de exemplu am studii superioare, în CS, dar nu am citit în viaţa mea un articol, şi dacă l-aş citi nu aş avea competenţa să îl confirm sau să îl infirm. Nu ştiu dacă toţi semnatarii de acolo chiar s-au informat înainte să semneze, dar mă îndoiesc.

Dă-i un răspuns lui miChou Cancel Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *