O nație de gunoieri
Sunt într-un impas vizavi de reciclare.
Declar de la bun început că sunt un mare fan al reciclării. Am trăit 10 ani în Boston și în San Francisco și m-au inoculat și pe mine cu asta. Sunt dispus să depun niște eforturi rezonabile ca să fac planeta un pic mai locuibilă. Am văzut chiar și episodul din Bullshit despre reciclare și tot continui să reciclez.
Dar modul în care e de presupus să fac asta în România începe să mă calce pe nervi.
Sistemul meu este așa. În bucătărie am trei saci: unul pentru hârtie, unul pentru sticlă și unul pentru plastic + metal. Când unul dintre ei se umple, îl leg, îl duc în portbagajul mașinii și încep altul în loc. Ocazional, când plec cu mașina undeva, mă opresc la clopotele de pe Maior Coravu. Acolo desfac sacii și arunc materialele în clopotele potrivite.
De ce procedez așa? Pentru că am nevoie de o soluție scalabilă, de o economie de scară. Estimez că 90% din deșeurile mele sunt reciclabile, asta ajutat și de insistența României de a produce ambalaje de trei ori mai groase decât este necesar. Idealul meu în viață nu este să merg 300m până la clopote pentru fiecare punguță, deci merg pe acest principiu al acumulării.
Acest mecanism este foarte incomod, dar până de curând nu m-am plâns de el. Nu m-am plâns că sacii mei stau în văzul tuturor musafirilor, fiindcă bucătăria mea este mică și la vedere. Nu m-am plâns că portbagajul meu este mereu plin. Nu m-am plâns că, vreau-nu vreau, uneori trebuie să fac un drum de urgență la clopote înainte să mă pot duce la cumpărături. Nu m-am plâns că mașina mea miroase uneori a zeamă. Nu m-am plâns că o dată mi s-a rupt sacul cu sticle și următoarea oră am strâns ciobulețe în genunchi (s-au împrăștiat și pe scări, și la subsol). Nu m-am plâns că trebuie să scot deșeurile și să le bag cu mâna în clopot, ceea ce durează triplu doar fiindcă ei au făcut gurile prea strâmte. Nu m-am plâns că, după asta, mă șterg cât de bine pot și mă sui la volan, deși mâna mea miroase a nu-vreau-să-știu-ce.
Dar a venit o dificultate peste care îmi este greu să trec: mi-au luat clopotele de pe Maior Coravu. Erau foarte convenabil amplasate. Puteai parca fix lângă ele, sau la câțiva metri de ele, și nu încurcai pe nimeni. Acum, în lipsa lor, observ cât de prost sunt plasate alte clopote, în intersecții aglomerate, unde este imposibil să oprești. Am trimis un e-mail către Eco-Rom ca să-i rog să mi le reamplaseze pe cele de pe Maior Coravu. Am folosit chiar adresa lor de contact, dar mi s-a întors cu eroare.
Ca să cârpesc sistemul meu, am vorbit cu negustorii de fiare vechi care circulă pe stradă și au zis că le convine lor să-mi ia plasticul, metalul și hârtia. Le duc ei mai departe la centre și fac un ban. Nu e ideal, și mă deranjează că în locul unui sistem de la stat avem o economie subterană, dar măcar îmi ating scopul final. Sticla nu le trebuie, așa că mi se acumulează în portbagaj. Când se va umple portbagajul cu saci de sticle, nu mai știu ce să fac.
Și atunci nu mă pot împiedica să mă întreb: la ce bun? Prin câte gunoaie trebuie să mai scurm, umilit de propria mea țară, înainte să zic: bag picioru’, nu mai reciclez nimic?
Dar sistemul propus de stat nu este doar prost implementat. El este și iresponsabil și dăunător, din două motive:
- Trierea deșeurilor nu este un lucru ușor. De exemplu, între plastic și hârtie există o gamă largă de posibilități. Ambalajele nu au întotdeauna informații despre tipul materialului. Sticlele de sticlă pot avea capace de metal. Oamenii, oricât de bine intenționați ar fi, se pot încurca în detaliile acestea.
- Este o umilință și o crimă împotriva națiunii să le ceri tuturor oamenilor să-și petreacă (estimativ) o oră-două pe lună pentru a recicla. De ce mai cheltuiești banii statului ca să-l faci pe unul inginer, pe altul doctor și pe altul avocat, dacă până la urmă îți bați joc de timpul lor? Chiar nu înțelegem nimic despre diviziunea muncii?
De aceea am spus-o și am să o spun mereu: singurul sistem normal de reciclare este cel în care există un al doilea tomberon la fiecare curte și o a doua ghenă la fiecare bloc. Oamenii reciclează toate materialele la un loc, iar trierea lor se face la un centru de reciclare, de către oameni școliți să facă asta. Acest sistem reciclează mai eficient, creează o economie de scară și creează locuri de muncă. Eu plătesc 8 lei pe lună pentru ridicarea gunoiului și sunt primul care recunosc că e o sumă derizorie. Aș plăti cu drag 20-30-50 de lei pentru un program care să includă și reciclabilele.
Din păcate, în Europa suntem toți supușii regelui. Dacă nu prin constituție, atunci prin mentalitate. Acceptăm mult prea ușor ca cineva să vină să ne spună: băi domnu’ doctor honoris cauza, ia mai lasă sferele înalte și mută niște gunoaie de colo-colo. România vrea să fim o nație de gunoieri: doctori în ale gunoiului și cărăuși de primă clasă. În aceste condiții, să nu reciclezi devine un act de civism.
O nație de gunoieri Read More »