Mă întreb care este procedura prin care putem corecta o traducere incorectă, din engleză (original) în română, în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Mă refer la articolul 16 (1), care în engleză spune:
Men and women of full age, without any limitation due to race, nationality or religion, have the right to marry and to found a family. They are entitled to equal rights as to marriage, during marriage and at its dissolution.
Iar traducerea în română este:
Cu începere de la împlinirea vîrstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei.
Evidențierile în aldine îmi aparțin. Traducerea este clar incorectă (nu speculez dacă cu intenție sau nu, căci nu știu destule despre procesul de traducere sau despre anul 1948). Orice vorbitor de limbă engleză, chiar și începător, știe că pluralul nearticulat are, de cele mai multe ori, sens generic. Elephants are big înseamnă elefanții sunt mari, toți, nu unii în particular. Traducerea corectă în limba română ar fi bărbații și femeile, caz în care dispare orice implicație cu privire la combinațiile legale sau ilegale.
Mă întreb asta pentru că am citit expunerea de motive a inițiativei fundamentaliste (refuz să-i spun inițiativă cetățenească) privind interzicerea căsătoriilor între oameni de același sex. Pare că o bună parte din argumentele lor sunt construite pe această eroare de traducere. Și sunt convins că ei știu asta.
Pregătesc o postare mai amplă prin care să-i… refutez mai temeinic pe fundamentaliști.
Referitor la „fundamentalist”, un argument pe care l-am auzit împotriva căsătoriilor same-sex este practica „open-ended relationships” din cadrul cuplurilor gay. Detalii la [1] și [2].
Poligamia funcționează la cuplurile gay (așa cum funcționează, unilateral, și în alte culturi), dar nu cred că ar funcționa și la familia creștină. Problema care ar putea să apară este că sunt destui afemeiați hetero care s-ar bucura că „familiile evoluează” și că a avea una-două amante este privit ok de societate (fiindcă familiile au evoluat), dar soțiile lor s-ar putea să nu creadă același lucru.
Am citit argumentarea de la CDEP și am văzut că nu se vorbește despre acest aspect. Oricum, vom vedea efectul în mentalul colectiv peste câteva zeci de ani (după una-două generații).
[1] http://www.pinknews.co.uk/2016/02/03/nearly-half-of-gay-men-have-had-an-open-relationship/
[2] https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2016/jul/22/gay-dating-open-relationships-work-study
Scuze pentru întârzierea publicării, nu mi-am dat seama că comentariul tău fusese reținut pentru moderare (aparent datorită numărului de linkuri).
Lumea asta a sexului e într-adevăr complexă. Tocmai de aceea aș reduce numărul de reguli. Câtă vreme sunt doi, trei sau o sută de adulți care consimt la asta, nu este treaba statului sau a altor cetățeni îngrijorați ( = habotnici) să se bage peste ei. Normal, dacă poligamia e bună doar pentru bărbat, atunci nicio femeie nu ar trebui obligată să intre în ea.
Problema acestei inițiative nu este sexualitatea – în discuție nu este dreptul oamenilor de a face sex cu cine vor (sper). În discuție sunt teme mai adânci, cum ar fi dreptul de a-i lăsa moștenire persoanei alături de care ai trăit o viață, dreptul de a-i încredința cui vrei tu decizia de a te deconecta de la aparate, dreptul de a petrece o noapte în spital alături de un copil pe care l-ai înfiat etc. Sunt drepturi atât de naturale pentru un triunghi mamă-tată-copil, încât nici nu ne gândim la ele.