schimbări climatice

Am tot amînat să scriu acest articol pentru că ar trebui să fie lung. Pentru că pînă a ajunge la el am trecut prin diferite stadii de cunoaștere și procese de conștiință și toate ar merita documentate. Pînă la urmă, avînd de ales între a scrie o chestie incompletă și a nu scrie nimic, am ales să scriu o chestie incompletă. 🙂

De cîtva timp citesc destul de mult despre schimbările climatice și despre viitorul care ne așteaptă dacă nu schimbăm nimic. În retrospectivă, mă simt vinovat că, deși mă consider om de știință, ani întregi mi-a fost prea lene să ascult avertismentele ferme care vin tot mai insistent de la comunitatea științifică. Și mă simt dator să fac ceva pentru cei care vor moșteni planeta pe care noi o prăpădim. Dar ce?

Sînt adeptul teoriei că motivul pentru care omenirea nu se schimbă și continuă să distrugă Pămîntul, deși de 30 de ani nevoia de schimbare devine tot mai urgentă, este greutatea de a schimba sistemul curent. Fetișul nostru cu economia de piață are o legătură strînsă cu extracționismul, cu consumerismul și cu obsesia creșterii. Și deci consider că schimbarea trebuie să vină de la sistem.

Dar pînă atunci am fost curios și cît de mult pot face eu ca persoană pentru ca, atunci cînd generația următoare mă va privi plină de reproș, să pot spune cît de cît sincer „eu mi-am făcut partea mea”. Și în primul rînd am vrut să văd cît de mult poluez eu față de alți oameni. Și am fost consternat.

Amprenta de carbon este cantitatea de CO₂ emisă anual în atmosferă. Ea se poate măsura aproximativ, dar destul de exact; sînt calculatoare pe Internet care ne ajută să identificăm și să cuantificăm sursele emisiilor noastre. Iar cifrele sînt așa:

• Media per locuitor al planetei este de 4 tone/an.
• Media per locuitor al României este de 3,5 tone/an.
• Media în lumea industrializată este de 11 tone/an.
• Media la care trebuie să ajungem în 2030 este de 2 tone/an.
• Emisiile mele în 2018 au fost de 18,2 tone/an.

Cifra asta este năucitoare! Consum de 5 ori mai mult decît un român mediu și de 10 ori mai mult decît ar trebui să consum în mod sustenabil. Și am 10 ani ca să-mi reduc consumul la 10%. De unde să încep?

În ordine, cele mai mari contribuții vin de la:

• 4,84 tone: un zbor la San Francisco;
• 2,57 tone: hoteluri și restaurante (estimări rezonabile);
• 2,52 tone: mobilă și alte bunuri fabricate (ne-am mutat în primăvară, sper să se atenueze în anii următori);
• 1,74 tone: mîncare, am selectat dieta „consum de carne mediu”;
• 1,70 tone: gaz natural (încălzire, apă caldă);
• 1,36 tone: alte zboruri (3 în Europa);
• 0,94 tone: electricitate (inclusiv aer condiționat);
• 0,65 tone: calculatoare și echipamente IT;
• 0,62 tone: mașina personală (4.000 km);
• 0,50 tone: haine, pantofi;
• 0,22 tone: curse Uber (conform statisticilor + niște estimări);
• 0,20 tone: telefon mobil nou;
• 0,16 tone: asigurare (mașină + casă);
• 0,10 tone: medicamente.

Și de aici se nasc destul de ușor niște decizii concrete (deja am început să le aplic):

• Să renunț la zborurile pe distanțe mari, cu excepția nevoilor stricte (medicale etc.).
• Să renunț la consumerism; voi încerca să scot tot ce pot din mașina, electronicele, móbilele, hainele mele înainte să cumpăr altele.
• Să reduc consumul de vacă și miel la o masă pe lună, iar alte cărnuri la două mese pe săptămînă. Puteți găsi pe Internet comparații de emisii pentru diverse mîncăruri.
• Să renunț pe cît posibil la mașină (inclusiv Uber) în favoarea mersului pe jos și a transportului în comun. De cînd fac asta am reînceput să citesc. 🙂
• Să coborîm temperatura în casă iarna și să o creștem vara.

Concluzia care mie mi se pare tot mai clară este că generația următoare va deconta răsfățul nostru și că nu este etic să le cerem asta.