Dex Flex

M-am gândit că poate interesează pe cineva ce mai face DEX online 🙂 N-am lucrat foarte mult la el, dar vreo 10-15 de ore pe săptămână tot am reuşit să adun. Acum scriu tone de cod care o să permită moderatorilor să colaboreze ca să definească gramatica limbii române. Rezultatul o să fie că vom avea declinarea/conjugarea oricărui cuvânt românesc. Cred că avantajele sunt foarte mari, de exemplu:

  • Străinii care vor să înveţe româneşte vor putea vedea cum se declină verbele pe care le învaţă
  • Vom putea (în sfârşit) să producem o bază de date a tuturor cuvintelor româneşti, inclusiv a formelor derivate. Aceasta este una din cele mai dese cereri pe care le primim pe adresa de contact, pentru că lumea are nevoie de un corector ortografic al limbii române, de exemplu, pentru Open Office sau (pardon) Word. Dar deocamdată nu avem decât lista formelor de bază, fără conjugări/declinări, care e insuficientă.
  • În definiţiile din DEX online, utilizatorii vor putea da click pe orice cuvânt pentru a vedea definiţia acelui cuvânt. În prezent, acest mecanism este imposibil pentru că, dacă utilizatorul dă click pe cuvântul (să zicem) „copilului”, noi nu avem de unde şti că forma de bază a cuvântului este „copil”. Dar, dacă avem lista completă a declinărilor, putem recunoaşte „copilului” ca o formă derivată a lui „copil” şi putem prezenta definiţia corectă.

E destul de mult de muncă, pentru că trebuie să scriu un ansamblu de pagini prin care moderatorii să poată defini reguli gramaticale şi părţi de vorbire. Urmează pasul al doilea, şi anume etichetarea fiecărui cuvânt cu una (sau mai multe) din părţile de vorbire astfel definite. Asta ar trebui să meargă mai uşor, deşi avem aproape 300.000 de termeni, dar efortul va fi distribuit. Dacă am cules ultimele 20.000-30.000 de definiţii din DEX într-un an, eu zic că etichetarea tuturor cuvintelor n-ar trebui să ia mai mult de o lună.

M-am gândit şi la un nume pentru sistem şi am găsit unul deosebit de inteligent: Dex Flex! 🙂 Se potriveşte, pentru că este subsistemul din DEX online care se ocupă de flexionarea cuvintelor.

3 thoughts on “Dex Flex”

  1. Oho! Mulţumim frumos, aşa elogii mai rar 🙂 Referitor la discrepanţele faţă de DOOM2, explicaţia este că încă nu am apucat să includem (sau măcar să menţionăm) în DEX online noile norme din DOOM2. Ar trebui să specificăm asta undeva, pentru că lumea ne întreabă mereu.

  2. Salut! As avea si eu o intrebare…Nu aveti careva un fisier cu toate cuvintele limbii romane? Nu as avea nevoie de explicatiile cuvintelor, ci numai de cuvinte. Multumesc anticipat!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *