E greu să-ţi imaginezi ce aglomeraţie este în oraşul ăsta până nu vezi cu ochii tăi. Şi am auzit că se poate şi mai rău, de exemplu în Hong Kong. E greu să te dai la marginea trotuarului dacă vrei să faci o poză sau să te uiţi în ghid, oriunde stai eşti în calea cuiva (şi New Yorkezii nu se sfiesc să dea peste tine). Ieri ne-am dus prin Little Italy şi prin Chinatown. Little Italy se cam micşorează pentru că intră Chinatown peste ea; din ce am văzut noi, e numai câteva intersecţii în sus şi în jos pe Mulberry Street. Şi e mare păcat, pe vremuri avea o istorie bogată, cu mafioţi, cu oameni ciuruiţi de gloanţe, cu străzi întortocheate unde se făceau ambuscade…
Am mâncat la o bodegă chinezească super-ieftină, dar care era trecută în ghidul nostru. Într-adevăr, a fost minunată, dar era scăldată în atâta grăsime, că parcă-mi simţeam inima cum se chinuie să pompeze. Eu de exemplu mi-am luat „Spicy double cooked pork”, care erau felii de ceva gen kaiser, fierte într-o zeamă grasă şi sărată cu bucăţi de ardei iute (cred că erau zece ardei iuţi în porţia mea). Dar am fost cuminte şi am mâncat tot, mai puţin ardeii în sine.
Pe seară au venit Mugur şi cu Julieta din Boston (special ca să ne vadă pe noi!). Am mâncat la Bubba Gump, un local făcut în cinstea unui personaj din Forrest Gump. Nebunie mare, am stat vreo jumătate de oră la coadă, iar când ne-a venit rândul ne-au strigat împreună cu alte douăzeci de persoane şi am avut un mic concurs unde ne întrebau chestii despre film şi cine răspundea corect primea o prăjitură. Am avut grijă să nu răspund la nici o întrebare! Dar mâncarea a fost bună (carne cu cartofi).
La sfârşit, am coborât în Greenwich Village şi am bătut străzile căutând un bar. S-a schimbat mult village-ul faţă de ce-mi aminteam eu. Eu ştiam că e un loc de artişti boemi, dar acum erau numai baruri scumpe şi cozi peste tot. Asta e problema când oamenii cu bani îşi închipuie că pot să fie şi ei artişti boemi în Greenwich Village (sau Vama Veche). Până la urmă, am găsit un bar numit The Baggot Inn, unde atmosfera era frumoasă, dar muzica era înfiorător de tare (aveau o trupă care cânta rock destul de bun). N-am înţeles niciodată, nici măcar înainte să îmbătrânesc (comparativ cu 18-20 de ani), de ce muzica trebuie să urle într-un bar până la a face imposibilă orice conversaţie. Poate toată lumea trage pârţuri şi trebuie acoperite cu ceva?
Aşa că după prima bere am plecat, am cumpărat ceva de băut şi ne-am dus înapoi la hotel, unde am stat de poveşti cât am avut noi chef.