New York

Ieri am ajuns în New York, unde stăm până pe 31. Eu n-am mai fost de şase ani, iar Daria n-a fost niciodată. E haios, arată ca în Transport Tycoon şi se şi aude la fel, pentru că lumea claxonează mult mai mult ca în San Francisco. Şi e muuultă lume pe stradă! Sunt taxiuri peste tot, majoritatea maşinilor sunt taxiuri, şi când am ajuns noi pe la 7 seara era o aglomeraţie de zile mari. Stăm undeva prin East Side, ca să putem ajunge pe oriunde prin Manhattan. Azi nu prea ştiu ce facem, decât că mergem la prânz la Google. După-masă probabil o să coborâm prin centru.

Marea mea grijă zilele astea e că deştepţii de la TVRi nu dau meciul Steaua – Stadard şi deci nu cred că avem cum să-l vedem în direct (în schimb îl dau pe al lui Dinamo cu neica nimeni de la Beitar). Aşa că o să sunăm pe la restaurantele româneşti, să vedem dacă ei l-au găsit pe vreun canal. Update: cică îl dau pe TVRi până la urmă, s-au înţeles cu conducerea Stelei. Băieţi buni, una peste alta 🙂

Şi am uitat să precizez că stăm într-o cameră miiică, mică de tot; din toate camerele în care am stat vreodată, doar aia din Paris era mai mică. N-aş fi crezut că în America există camere aşa de mici!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *