Pollock şi ai lui, asasinii neamului

Ieri am fost la prânz la Google New York. E mişto biroul, l-au aranjat în acelaşi stil cu cel din Mountain View. Au câteva etaje, pe la 15-20, într-o clădire de pe Broadway şi de pe terasă se vede în sus şi în jos pe Broadway.

Pe urmă ne-am dus la Guggenheim, unde expoziţia din sala principală e a unei arhitecte, Zaha Hadid. Aveau modele după diverse clădiri făcute de ea prin toată lumea, şi unele erau chiar foarte reuşite. Dar mi s-a părut dubios să iei toate schiţele ei şi să le prezinţi ca pe o operă de artă (cred că un singur model per clădire era destul, ori ei aveau 20).

Mai rău a fost că erau câteva săli cu Pollock şi Kandinsky şi Picasso, în care să spunem că nu m-am simţit chiar în largul meu. Noroc că am putut să mă aşez pe o banchetă şi să admir exponatele care treceau prin faţa tablourilor, dar chiar şi pentru asta mi-a trebuit multă răbdare. Se pare că există oameni pe lumea asta (mulţi, de vreme ce Pollock e un mare artist) care consideră că a lua două tuburi, unul cu vopsea albă şi unul cu vopsea roşie, şi a împroşca o coală de hârtie e o formă de artă. Bravo mie, înseamnă că în toate taberele în care m-am bătut cu pastă de dinţi mă exprimam artistic. Acum sper că v-aţi lămurit ce grobian sunt.

Pe seară am ieşit şi am mâncat, şi pe urmă am mai băut nişte beri cu Leuţ şi cu Mihai. Trai neneacă!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.