Lilypond

Şi ceva noutăţi de ordin tehnic, ca să nu credeţi că îmi petrec zilele numai la fotbal şi la dentist.

Zilele astea m-am urnit să caut un soft ca lumea (GPL) de tehnoredactat muzică (partituri). De ani de zile facem repetiţii cu corul bisericii şi săraca dirijoarea noastră se ocupă singură de tot: ea găseşte partituri, ea le xeroxează, le leagă în volume pentru fiecare din noi etc. După care îşi dă seama că una din ele trebuie cântată în altă cheie şi începe să facă însemnări prin toate volumele astea, şi e o mare bătaie de cap. Şi am tot vrut să culeg toate cântecele noastre (care înseamnă o liturghie întreagă şi alte cântece cântate la ocazii). O vreme am lucrat cu mup, dar are multe probleme peste care n-am putut să trec. Nu e free software, deşi codul-sursă e disponibil (ei pun un banner mare pe fiecare pagină dacă nu cumperi versiunea comercială, dar evident că dacă îţi dau codul-sursă, protecţia lor e banal de spart). Şi nu redă absolut deloc caractere româneşti, deci toate partiturile arată nasol.

Am încercat şi software de Windows, dar nici unul nu prea mi-a plăcut. Acum am găsit un soft care arată chiar beton, Lilypond, dar e foarte complex şi e mult de învăţat la el. Practic e un limbaj de programare de sine stătător. Dacă aş reuşi să fac toată liturghia de la un cap la altul ar fi o chestie unicat, că nu există aşa ceva pe internet. Mai ales că partiturile sunt pe patru voci, deci dacă ai un cor bun (cam cum avem noi, dar mai bun) sună foarte bine.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *