M-am tot gândit dacă să public postul ăsta, că e cam tehnic. Dar de-aia sunteţi familie şi prieteni, ca să vă intereseze ce fac eu. 🙂
De câteva zile iar culeg partituri: (Dacă credeaţi că de când cu DEX online mă transform într-un mic Pruteanu, vă înşelaţi, de fapt mă transform într-un mic Adrian Păunescu sau VC Tudor, unul dintre ăştia doi).
http://catalin.francu.com/Music/corala/
De când am pasiuni muzicale, am avut ocazia să compar metodica predării muzicii în România şi Statele Unite. Sunt diferenţe foarte mari, care probabil pentru compozitori nu-s semnificative, dar pentru habarnişti ca mine sunt deosebirea între a putea şi a nu putea buchisi o partitură.
De exemplu, modul în care americanii învaţă să solfegieze (să citească note de pe hârtie) mi se pare mult mai simplu. Până la do, re, mi, fa, sol, la, si, do, nu e nici o diferenţă, toată lumea învaţă la fel. Aşa am învăţat şi eu în România, în şcoala primară, şi m-am obişnuit destul de bine cu intervalele dintr-o gamă, cu locul, tonalitatea şi „feeling-ul” fiecărei note.
Problema este că majoritatea partiturilor nu sunt scrise în Do major, ci sunt transpuse în alte game, fiindcă într-o orchestră trebuie să alegi o înălţime la care să poată cânta toate instrumentele şi toţi interpreţii. De exemplu, gama Re major are doi diezi: re, mi, fa#, sol, la, si, do#, re. Este cu o treaptă mai sus decât Do major şi poate fi folosită în loc de Do major dacă coriştii au probleme să ia cele mai joase note.
În Europa, când citeşti notele pentru o partitură, indiferent în ce gamă, citeşti pur şi simplu notele scrise acolo, cu diezi şi bemoli şi ce-or fi. Pe mine asta m-a băgat în ceaţă complet. Aceeaşi melodie pe care o solfegiam fără probleme în Do major, când o văd transpusă în altă gamă nu mai pot s-o citesc, pentru că nu mai ştiu numele notelor. Şi dacă sunt prea atent la ce zic, greşesc la ce cânt şi iau notele aiurea.
În America, indiferent în ce gamă ar fi scrisă partitura, cele şapte trepte ale gamei se numesc do, re, mi, fa, sol, la, si (sau ti), do. Pentru că ideea e că e mai important să-ţi găseşti locul în gamă, să înţelegi raporturile dintre note, să ştii că do-mi-sol e un acord major, că la-do-mi e un acord minor, decât să ştii exact numele şi frecvenţa absolută a notei pe care o cânţi. Şi atunci solfegierea devine mult mai uşoară: îţi alegi un reper pe portativ (trebuie să ştii pe ce linie sau spaţiu începe gama) şi de acolo totul este relativ.
Cred că sistemul european este pentru oameni care au „ureche perfectă”: dacă apeşi pe orice clapă a pianului, ei îţi pot spune ce notă este. Sistemul american este pentru oameni ca mine, care nu au ureche perfectă. Eu înţeleg şi eu ce-i aia o gamă şi vreau ca cele şapte note să aibă mereu aceleaşi nume, indiferent cât de sus sau de jos cânt.
Cam tehnic textul pus de tine, vad ca nu ai comentatori. Oricum, esenta e ca o gama majora are semitonurile in anume pozitii, una minora (in cheia fa) are semitonurile altfel.
Cand ma gandesc ca ar fi fost mai usor pt toata lumea sa gandeasca „americaneste” la muzica. Ce ar zice tata oare daca ar putea sa citeasca ce ai scis?
m-am blocat dupa primul paragraf 🙂
Salut, am ajuns intamplator pe blogul tau, sunt profesor de muzica (tanar) si cred ca in fiecare minut incerc sa modific predarea comunista, cu activitati la obiect…etc. De exemplu, mai sunt profesori de muzica care nu folosesc orga, dar cel mai grav e ca nu folosesc cd-player, la ora. E jalnic ca o betie, sa vii sa descrii la copil cu se aude simpfonia V lui Beethoven (fara sa o audiezi impreuna cu el). Oricum ideea e ca principiul, rolul si intelesul asta al gamelor e foarte greu (cel putin de explicat – sau cel putin pt mine), ideea e ca nu sunt multumit de traznirea pe tabla a unor note muzicale si scrierea definitiei pe caiet, si gata. Rostul este sa inteleaga copilul, rostul unei game si atunci nici nu mai e nevoie sa il asculti la lectia respectiva. (O definitie prompta in cazul a „-ce este gama” cred ca e (cum zic americanii „lack”) complet incompleta :).
Motivul pentru care te-am contactat este sa te intreb care au fost neintelegerile tale in parcurgerea stilului de invatat romanesc, ca sa stiu ce probleme trebuie sa rezolv si eu cu copii.
Ce chestie! M-aș bucura să te ajut dacă am cu ce. În primul rând, cum spui și tu, în clasa a 7-a și a 8-a am făcut o grămadă de istorie a muzicii și multă teorie a genurilor muzicale fără să ascultăm și noi o corală gregoriană sau o sonată. Asta ar fi foarte util și poate biblioteca școlii ar putea avea și câteva CD-uri compilații. La MIT am luat două cursuri, unul general de istoria muzicii apusene și unul mai specializat pe perioada până la 1750, și ambele au avut cărți + seturi de CD-uri.
În al doilea rând, teoria e predată cam aiurea și e greu de înțeles dacă elevul nu s-a jucat în viața lui cu un pian. De exemplu, n-am înțeles până la 21 de ani la ce sunt bune alte game decât do major 🙂 Sau n-am știut ce e un acord până la liceu, când toți colegii mei erau pasionați de chitară și mi-au explicat.
Și, evident, în al treilea rând, muzica nu e pentru toți. Dacă bietul copil n-are ureche muzicală, lăsați-l să facă o oră de sport în plus pe săptămână, nu-i dați 4, că-l marcați pe viață 🙂
M-aș bucura să ținem legătura prin email (cata@francu.com).
deci……….nu prea am inteles nimic,dar poate k e din cauza faptului k nu is avansata,acuma nu de mult timp am inceput………..dar iti salut initiativa!!!!!!!!!:)
adevarata teorie muzicala este cea predata in sistemul european
Eu am facut 12 ani de muzica, si mi se pare ca vorbesti multe chestii slabe. Teoria muzicii nu e grea deloc, iti trebuie doar putina imaginatie. Daca vrei sa canti orice tonalitate gandind ca esti in DO, fate lautar. Un muzician cu scoala trebuie sa stie tonalitatiile, parerea mea. Sau nu e muzica pentru tine.
Mi major are patru diezi;fa minor are patru bemoli;nu inţeleg de ce ţi se pare greu să citeşti în alte game…
do major şi la minor sunt game model pentru întreg sistemul tonal;
dacă ai fi învăţat cu adevărat în România ai fi înţeles ce înseamnă şi ce rol are terţa mare , semitonurile pe treptele respective şi ţi+ar fi fost foarte uşor să transpui modelul gamei do major peste gama la major …şi ai fi descoperit că la major are 3 diezi…
Restul ţine de mentalitatea şi de educaţia fiecăruia
Sincer … nu ai dreptate nici tu şi nici alţi tineri profesoraşi de muzică care în loc să asculte cu elevii simfonia a Va de Beethoven , dacă tot folosesc orga electronică ca mijlos şi resursă în predare , mai bine ar interpreta unul două fragmente din simfonie … stârnind astfel interesul elevului de a îmbrăţişa chiar o carieră pianistică.
Dar asta este f greu ca şi gamele de înţeles pentru ei …
mă întreb cum or fi terminat facultăţile de muzică !
post scriptum…
cheile muzicale sunt semne grafice care se pun la începutul portativului cu rolul de reda cât mai fidel înălţimea sonoră.
cheia de sol este pentru registrul mediu şi acut …dar şi o mică parte din registrul grav
cheia de fa nu este pentru a scrie game minore..
ci pentru a scrie sunete din registrul grav şi mediu.scuze mama ….
singurul limbaj în care ne+am putea înţelege chiar cu extratereştri este… limbajul muzical
fraţilor vorbiţi dragilor despre economie … gigi becali..
prima chitară . prima dragoste,,,
dar lăsaţi muzica celor care au ficatul sănătos…
nu de alta dar este mai grea decât carnea de porc!
Vreau sa transcriu si eu cateva partituri muzicale (numai notele muzicale) in folosul cantorului bisericii, dar nu gasesc un program de scriere a notelor muzicale.
Raman indatorat daca primesc asa un program.
Incearca „Finale”, mie imi place mult programul asta, stie sa combine toate instrumentele / vocea si sa le si cante oarecumva dupa.
Este cam straveziu blog-ul, deoarece in Europa si in special in Estul Europei se face muzica adevarata si nu in USa unde totul se face „dupa ureche”.
Hai sa comparam instrumentistii europeni cu cei americani si vei avea foarte multe probleme, deoarece, acolo, unde acum cad bancile, cum cad frunzele toamna, educatia muzicala este cum este si totul este axat pe … maipularea cea mai jegoasa.
In ultimul timp au inceput sa apara mari instrumentisti din China si din ..Albania, ceea ce in trecut era aproape de neimaginat, datorita … publicitatii imbecile de peste ocean.
Toate tratatele adevarate de teoria muzici sunt europene si nici una nu este conceputa peste ocean.
Si o ultima remarca. Marele si genialul Celibidache spunea ca orchestrele de peste ocean sunt niste adunaturi foarte ciudate de tonalitati, dar care datorita neuniformitatilor nu fac muzica ci fac alceva mult mai puieril si mai banal.
Nu prea răspund la posturi vechi de un an, dar la ăsta nu mă pot abţine. Ai perfectă dreptate, e proşti americanii dom’le, e chiar şi imbecili, e şi „puierili”. America n-a făcut niciodată nimic bun, mai ales Copland, Gershwin şi Sousa au fost nişte rataţi. De fapt, dacă ar avea un pic de decenţă, toţi muzicienii americani s-ar sinucide de ruşine, pentru că vieţile lor n-au nicio noimă.
Iar eu n-am intrat niciodată într-o sală de concert americană şi în general nu locuiesc în SUA şi nu mă pricep la muzică, deci te cred pe tine, care evident trăieşti şi respiri muzică, aici, în SUA, şi deci opiniile tale sunt evident bazate pe fapte.
@Neamt Salut.Am 17 ani,nu am studii muzicale,dar am vaste cunostinte despre foarte multe genuri de muzica(de aceea mi-am si deschis un blog)….ceea ce mi se pare foarte grav in invatamantul romanesc cu privire la orele de muzica este
1.prea multa teorie care nu cred ca ar ajuta vrodata pe cineva
2.Parerea mea..este ca..decat sa stii cand s-a nascut Motzart si cati frati a avut mai bine stii mai multe lucruri despre opera sa.
3.La mine la clasa noi ascultam la cd-player cam 1 data pe luna iar in celelalte 3 ore ori venea domnu prof cu orga si cantam noi vocal el acompaniament..ori cantau colegii mei care se pricepeau…au fost ore ok….pacat de partea tehnica.
Caut persoana care sa-mi scrie pe note, niste cantece didactice pentru copii in limba engleza. Acestea i-mi sunt necesare pentru o lucrare didactica. Astept raspuns pe adresa gicapopescu26@gmai.com
Multumesc pentru intelegere si pentru raspuns.
Gica Popescu
M-a pasionat teoria muzicală dpdv matematic, am memorie muzicală însă nu știu să când la nimic.
Din studiul meu, pur teoretic, în gama temperată ar fi mult mai ușor să folosim 12 note numite distinct (clapele albe si negre), în loc să dăm clapelor negre niște denumiri relative la clapele albe, ca si cum nu ar fi cetățeni de prim rang în alte game decât Do_major si La_minor. Lansez cu acest prilej un fel de Black Keys Matter 🙂
In gama temperată cele 12 sunete sunt egal distanțate în seria geometrică de frecvențe – cu rație radical_de_ordinul_12_din_2, astfel că după 12 semitonuri ajungi la dublul frecvenței (interval de octavă). Nu e niciun motiv să ai unele sunete notate cu diez/bemol și altele nu.
In gamele netemperate puteai avea gen doi diezi si doi bemoli la fiecare nota – in funcție de cum săreai cu cvinte perfecte si octave. In gama temperată do# este Re_Bemol, nu mi-e clar de ce să ai două notații pentru aceeași clapa neagră. Chiar și interpretând într-o gamă naturală nu cred că aduce informație suplimentară să pui #/bemol dacă nu specifici cu ce se acordă natural acel #/bemol. Pot să greșesc.
Dacă ești sigur că rămâi în aceeași gamă clasică toată partitura și e mai ușor pentru interpret să nu se încurce în 12 sunete, ai putea să notezi doar indexul în gamă și să notezi doar gama la început – cred că asta propunea Cătălin. Nu mi-e clar dacă interpretul poate să se seteze pe o gamă și să interpreteze intervalele specific acelei game automat.
Las aici rezultatul studiului meu dpdv matematic, poate ajută pe cineva. E mult mai mult în muzică decât consonanță, dar asta este baza ca să nu zgârie prea neplăcut urechea: Notele și gamele muzicale