Şi-a prins de mine mare-amor / O poliţistă de sector

Eh, am făcut-o şi pe asta: am călcat într-un tribunal! Eu mă aşteptam aşa, la ceva impresionant, gen Law & Order sau CSI. De fapt, Tribunalul Superior al San Mateo County e o clădire complet utilitară, care în afară de tavane înalte n-are mai nimic deosebit. Un pic scorojit, un pic luat luciul, semnăna destul de mult cu şcoala mea generală.

Contextul e că m-a oprit o poliţistă, într-o duminică prin decembrie, pentru două motive: că mergeam prea repede şi că mergeam prea aproape de maşina din faţă. Cu prima cam avea dreptate, cu a doua însă în nici un caz (bine, că nu lăsam cele 3-4 secunde pe care le recomandă manualul, care ar fi vreo 100 de metri la viteza aia, dar nimeni de pe autostradă nu face asta). Problema e că dacă luam câte un punct pe carnet pentru fiecare din astea două infracţiuni, îmi creştea asigurarea urât de tot.

Aşa că, dotat cu avocat, m-am dus la tribunal. Nenea judecătorul era foarte amabil şi chiar impunea respect. Pe cei doi dinaintea mea (care nu erau acolo în persoană, era doar avocatul) chiar i-a ars, dar de mine cred că i-a plăcut, cel puţin pentru că m-am deranjat să mă duc la tribunal. Şi când a aflat că sunt din România chiar a devenit interesat, m-a întrebat cum se conduce pe la noi, dacă avem şosele unde să poţi merge cu 130-140 de mile pe oră (vreo 220 km/h… ţi-ai găsit, în România). Bine, voia şi să afle dacă sunt vitezoman de profesie. În final, m-a achitat de partea cu urmatul prea aproape, dar m-a amendat pentru depăşire de viteză.

Chestia care m-a dezamăgit în toată afacerea asta este că procesul n-a avut nici cea mai mică legătură cu spiritul legii. După ce am depus mărturie, şi eu şi poliţista, despre cum au decurs lucrurile, avocatul a încercat să se lege de tehnicalităţi, de exemplu dacă poliţista avea vitezometrul calibrat. Nu s-a legat de faptul că aici poliţistul îţi determină viteza mergând cu maşina după tine, care are o marjă de eroare uriaşă (mai ales că poliţista m-a urmărit puţin, mai puţin de un kilometru). Iar poliţista nu prea-şi mai amintea deloc ce se întâmplase şi, deşi avea nişte note scrise, s-a încurcat în ele când a început avocatul să o întrebe diverse lucruri. Dar judecătorul a văzut asta mai mult ca pe o încercare a avocatului de a încurca martorul decât ca pe o posibilă dovadă de nevinovăţie.

Oricum, una peste alta, a fost o experienţă interesantă, deşi cam scumpă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.