Nasol! Una din primele chestii pe care le observi în suburbiile Americane este că nu există trotuare. Cam încolo se îndreaptă Bucureştiul zilele astea. Iată, într-o suflare, câte lucruri pot să enumăr cu care trebuie să te lupţi dacă insişti să mergi pe jos: rahaţi de câine, maşini parcate, bălţi, foste săpături pe care nimeni nu le-a nivelat, ţevi de scurgere de la balcoanele de deasupra (care picură încontinuu, chiar şi pe timp de mare secetă), grămezi de moloz, mese de la terase improvizate, tomberoane, reclame cu cursuri valutare, ghişee de ambasadă cu soldaţi încruntaţi, garduri mobile care ţin locuri pentru maşinile care urmează să parcheze, tarabe de flori, tarabe de multiplicat chei, bătrânei cu cântare, crengi de copaci crescute aiurea şi netunse (astea sunt „nemesisul” meu personal), şi eventual câte o maşină în plină viteză care caută unul din locurile de parcare enumerate mai sus.
Mai dă cineva doi bani pe mersul pe jos?
ati avut noroc sa vedeti pe cineva cu cantar, pe strada. Am 57 kg si de cateva sapt mi-am facut o activitate din a da 5000 sa ma cantaresc.