O experienţă improbabilă

Un bar undeva prin Lipscani (nu vă divulg numele nu pentru efectul artistic, ci pentru că nu-mi amintesc, pentru mine Lipscaniul a fost dintotdeauna o mare nebuloasă). Eu şi un prieten bem câte ceva (eu un Irish coffee, în speranţa de a drege busuiocul, el fidel berilor lui) şi vorbim despre chestiuni filozofice adânci. E încă devreme, cel puţin pe alte fuse orare. Mă duc la baie şi când mă întorc îl găsesc vorbind cu un tip care până atunci stătuse singur într-un colţ. Îmi zice în engleză, „ia uite, tipul ăsta trăieşte în San Francisco”. Mai mult din reflex zic, „wow, unde în San Francisco?” Zice, „North Beach, tu?” Zic şi eu, „Ashbury Heights”. Şi mă întreabă pe ce stradă! Zic „Upper Terrace”. Şi ştia de ea!

Ce şanse ai să intri într-un bar la întâmplare din Bucureşti şi să dai peste un concitadin din partea opusă a globului, dintr-un oraş de numai 800.000 de oameni?

Şi fiindcă asta nu era destul, după ce stăm noi trei vreun sfert de oră şi schimbăm generalităţi despre meseriile noastre şi ce facem noi în Bucureşti (tipul avea câteva zile de pierdut până la nunta unui prieten din Bruxelles), apare încă un tip care foarte nonşalant se bagă în discuţie, tot în engleză. Şi la ăsta se vedea de la o poştă că era tot american, fiindcă era de culoare, marca Bob Marley. Şi cu el am schimbat alte amintiri, despre Cambridge, Massachusetts, fiindcă tipul fusese la Harvard. Din păcate, ăsta era cam beat (chiar şi după standardele noastre), fiindcă ne-a luat cam jumătate de oră ca să aflăm cum îl cheamă şi era greu să-l convingi să se concentreze mai mult de două fraze pe acelaşi subiect. Şi am ţinut-o aşa, vreo două ore, în care mie încă nu-mi venea să cred că am dat peste doi americani din cele două oraşe în care am trăit eu în SUA, complet întâmplător, într-un bar oarecare din Lipscani. Asta în timp ce Bob Marley se dădea de zor la barmaniţă, care ar fi vrut să ne evite, dar nu avea cum, pentru că trebuia să treacă mereu pe la noi să ne aducă băuturi. Şi eram şi ultimii clienţi (cel puţin ultimii care nu adormiseră deja). O experienţă complet suprarealistă.

Asta cred că a fost, de departe, cea mai improbabilă noapte din viaţa mea.

3 thoughts on “O experienţă improbabilă”

  1. Mie mi s-a intamplat invers. Cand am ajuns aici m-am dus la un curs de „English as a Second Language” si acolo am intalnit o tipa care locuise in Bucuresti pe aceeasi strada cu mine la doua statii mai incolo. 🙂

    Morala creca e, daca vrei americani du-te prin baruri, daca vrei romani, cauta-i pe la cursurile de limbi straine. 🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.