Te-ai lepădat de Windows? M-am lepădat!

Tocmai am şters ultima instalare de Windows de pe calculatoarele noastre. Casa Frâncu a fost exorcizată. 🙂

Au trecut vreo 15 ani de când am văzut prima oară un sistem Linux (pentru că, din păcate, au trecut vreo 15 ani de când eram licean). Apoi, în 1996 Andrei mi-a instalat Linux pe un calculator proaspăt cumpărat, pe vremea când numai un guru putea să instaleze un sistem. Dar nu l-am folosit prea mult, pentru că eram mult prea legat de diverse programe de Windows (Borland Pascal / C / Delphi, Microsoft Office şi altele).

În 1999 am intrat la MIT şi de atunci am trecut pe Linux pentru tot ce însemna şcoală sau muncă. Linuxul ajunsese deja la stadiul de kit de instalare şi sistemul în general se instala uşor, deşi trebuia în continuare să sapi prin documentaţii ca să instalezi şi să foloseşti diverse programe. Am rămas legat de Windows pentru diverse lucruri pe care din Linux nu le puteam face mulţumitor: scriere de CD-uri, scanare, jocuri, citirea documentelor Word pe care mi le trimitea lumea.

Cu timpul, Linuxul s-a pus la punct cu mai toate neajunsurile, ajungând să întreacă cu mult Windowsul la numărul de lucruri pe care le poţi face. Vorbind numai din experienţele personale, pot să enumăr întreţinerea unui server de web / SSH / mail, editarea de partituri muzicale, editarea de documente cu formule matematice complexe sau crearea de fişiere .ogg din CD-urile mele. Nu vreau să spun că aceste lucruri nu se pot face şi sub Windows; dar ele nu pot fi făcute în condiţii de stabilitate, securitate, gratuitate şi cu garanţia că software-ul pe care îl instalezi nu te spionează şi nu instalează diverse forme de malware.

De vreo doi ani, singurul motiv pentru care mai încărcam Windowsul era ca să joc World of Warcraft. Acum, de vreo lună, am rezolvat-o şi asta: Există un emulator de Windows pentru Linux şi deci pot juca World of Warcraft de sub Linux. După care am decis că am un grad suficient de independenţă faţă de Windows şi l-am şters fără să mai stau pe gânduri.

Îmi dau seama că am degenerat dintr-o pledoarie pentru free software într-una împotriva Windowsului în particular. Să renunţi la Windows este una, să renunţi la orice software care nu este liber presupune mai mult efort. Dar este un început bun. 🙂

5 thoughts on “Te-ai lepădat de Windows? M-am lepădat!”

  1. 🙂

    Ce distribuție preferi?

    Eu folosesc în mod normal Ubuntu, dar ultima versiune m-a ofticat și acum evaluez OpenSuse.

    Ce nu mi-a plăcut niciodată la Linux sunt micile probleme ce tot apar periodic, mai ales când faci upgrade la versiuni noi, și personal ajung să caut workaround-uri la buguri mult prea des.

    Dar am descoperit că și o distribuție stricată de Linux este mai utilizabilă decât Windows, și chiar dacă investiția inițială este mai mare, pe termen lung câștigurile sunt mai mari.

  2. Eu am folosit RedHat şi apoi Fedora ani de zile şi încă folosesc Fedora pentru server. Pentru laptop, am trecut pe Ubuntu din motive de drivere. Aveam nevoie să pot rula wine + OpenGL + World of Warcraft şi să-mi meargă Direct3D-ul, iar pe Fedora nu mergea şi m-a dezamăgit abordarea lor (cei care fac packaging la wine dau vina pe cei care fac packaging la OpenGL şi invers).

    Aşa că da, şi Linuxul scârţâie, prin definiţie mai mult decât Windowsul. Dar, în majoritatea cazurilor, timpul de rezolvare a problemelor este de câteva zile. 🙂

  3. Eu am renuntat la Windows de vreo 2 ani. Nu ca inainte il foloseam prea des. Il am platit, original, a venit cu laptopul, dar l-am tinut instalat vreo 6 luni si am bootat de vreo doua ori in el.
    Pe server aveam intr-o vreme Slackware. Pe desktop Ubuntu s-a dovedit a fi cel mai OK.

  4. Mie imi place foarte mult Suse. M-am impacat cel mai bine cu el. Il am pus pe doua servere, unul de productie (Suse Enterprise) si unul de dezvoltare (OpenSuse). De ambele sunt extrem de multumit. Pe cel de productie am uptime 100% de cand ruleaza, adica cam de 6 luni.

  5. Eu mai am ceva pana sa ma lepad complet, sunt de-abia pe la 98% – 99%. Mai ales ca n-am gasit un client de DC si de torrente calumea pentru Linux. Nu e nimic comparabil cu DC++ si utorrent.

    In rest, Fedora e baza, iar inainte de asta a fost RedHat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *