Ce-mi place în Bucureşti

V-am tot povestit ce-mi pute în Bucureşti, hai să vă scriu şi ce-mi place. 🙂

Descopăr tot mai multe colţuri din Bucureşti care arată foarte, foarte bine. Şi nu doar prin comparaţie cu acum câţiva ani, ci chiar prin comparaţie cu orice alt oraş pe care l-am văzut. Intersecţia de la Obor, de exemplu, e renovată foarte reuşit, deşi e drept că am auzit poveşti de groază despre cât a durat şi ce impact a avut asupra locuitorilor zonei. Dar rezultatul e foarte frumos. Parcul cu fântânile arată bine, toate ghivecele cu flori de pe trotuar sunt drăguţe, chiar şi gurile de metrou şi traseul tramvaiului sunt gândite unitar, cu barele alea de fier, şi-mi plac.

La fel mi-a plăcut şi zona Moghioroş. Am fost de câteva ori la terase pe acolo, serile, şi e chiar o plăcere. Totul e verde, terasele sunt civilizate (la Trattoria Roma am mâncat un carpaccio bestial), e lume multă pe bulevard ca la o promenadă, şi au mai apărut şi nişte fântâni cu culori.

Apropo de fântânile cu culori, am tot auzit poveşti că ar fi urâte, că ar fi kitschoase, că unele culori ar arăta urât. Mie nu mi se pare; mă rog, nici nu le-am văzut pe cele de la Piaţa Unirii. Dar cele din cartier sunt chiar elegante şi e bine că bucureştenii încep să aibă tot mai multe locuri unde să-şi poată clăti ochii.

Alte colţuri frumoase din Bucureşti sunt Herăstrăul (partea dinspre Roata Mare), Lipscanii (unele părţi, cum ar fi Smârdan sau Stavropoleos, că altele sunt în continuare cam nespălate), şi desigur frumoasa noastră Vatră Luminoasă. 🙂

Bucureştiul nu mai pute a fum! E drept că, fiind vară, am stat mai mult la terasă şi mai puţin înăuntru, dar am stat şi în interior şi cred că poţi ieşi undeva fără să vii acasă mirosind ca un coşar. Pe unde am mai fost noi, locurile de nefumători nu mai arată ca un borcan şi în general dacă nu fumezi nu mai eşti un paria.

În Bucureşti, ai cu cine bea un pahar. Sigur, şi aici lumea munceşte mult, dar dacă dau două-trei telefoane pe seară, sigur găsesc pe cineva cu care să ies în oraş. Îmi place foarte mult cultura asta şi sper să nu se piardă. Spre deosebire de asta, în America am prieteni la fel de buni, dar nu prea-i poţi scoate din casă decât vineri şi sâmbătă.

Per ansamblu, părerea mea este că Bucureştiul se stilează de la un an la altul. Sigur că mai sunt încă destui bădărani şi manelişti, dar ai tot mai multe refugii unde te poţi duce ca să stai într-o atmosferă decentă. Ce-or face ei în cartierele şi mahalalele lor, în definitiv nu mă interesează. Şi mă întristează că mulţi oameni cu care am vorbit refuză să vadă jumătatea plină a paharului şi continuă să remarce doar vechile bube ale oraşului.

3 thoughts on “Ce-mi place în Bucureşti”

  1. Frumos la Bucuresti e cand intalnesti in tramvai un nebun care intreaba „Aici e Guvernul sau Circul de stat?” 🙂 Ori cand dai de vreunul care canta la acordeon 🙂

  2. Mişule, iar îţi rămân dator… Scuze! Dă-mi şi mie un număr de telefon, că de obicei eu când vin în România mă apuc să-mi sun toate contactele din agendă. 🙂 Şi deci în felul ăsta sigur nu te mai uit.

Dă-i un răspuns lui Catalin Cancel Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *