Prost nu e cine cere, prost e cine dă

S-a lansat și în România Call of Duty 4: Modern Warfare, un joc unde mergi și tragi. N-am jucat niciodată genul ăsta de jocuri, nici n-are importanță, dar m-a frapat că prețul oficial e de 180 de lei, adică $63, când în State îl poți găsi pe internet cu $33, sau probabil vreo $40 cu tot cu taxe și cheltuieli de expediere.

Trebuie să fii un imbecil notoriu să crezi că poți salva o paradigmă depășită (cea de a vinde software pe bani) ridicând prețurile. Să nu dați bani pe așa ceva, că atunci observația din titlu vi se aplică. 🙂 Trăiască torentele.

20 thoughts on “Prost nu e cine cere, prost e cine dă”

  1. Maistre, de data asta nu sunt de acord, cel putin cu parti din postul tau.

    Paradigma de a vinde software pe bani e extrem de actuala. Producatorii de software trebuie sa traiasca din ceva; procesul asta de a produce software trebuie sa aiba un business model, viabil daca se poate, adaptat la profilul clientului (home user/ enterprise user, batran/ tanar, etc/ etc.) Business models astea „e multe”, si printre ele e si „fee-based model”: uite aici un software care iti rezolva problema X, costa $N. Alte variante ar fi:
    – SaaS, Software as a Service: uite aici un produs, iti rezolva problema X, nu costa nimic. E bun, o sa vezi tu, dar n-o sa te descurci cu el, si cand se intampla asta, ma suni si te ajut (pe banu’ gros). Exemplu: RedHat.
    – Ads: uite aici un produs, iti rezolva problema X, nu costa nimic aparent, dar under the hood noi colectam o tona de date despre tine, valoroase pentru unii, carora le si vindem respectivele date. Exemplu: Google search.

    Nu vad ce te face sa zici ca fee business model-ul e depasit, atata vreme cat functioneaza si aduce profituri groase (si nu doar datorita inertiei si lock-in-ului).

    Pe exemplul tau specific: paradigma asta depasita se aplica si-n SUA, nu-i asa, de moment ce jocul tot costa $33 sau $40 sau whatever in SUA. Speculez mai departe ca in RO costa mai mult deoarece:
    a) site-urile ce-l vand cu $33 nu vand in RO;
    b) daca (a) nu e adevarat, oamenii nu stiu de ele;
    c) retailer-ul roman e lacom si-si trage profit margin mare;

    Actually, din tot postul, cam (c) e singura parte cu care (cu tristete) sunt de acord. Tot astept ca piata sa se auto-corecteze, iar retail-erii sa vada ca profit margins mari pot insemna cel mult un tun initial, dar nu o relatie de business sanatoasa pe termen lung (fidelizarea clientului si etc.) Torentele pot fi educationale in acest sens, cu singura conditie ca oamenii sa nu se obisnuiasca prea mult cu ele… pentru ca daca se obisnuiesc, nici nu mai verifica site-urile „normale” sa vada daca nu cumva player-ii si-au bagat mintile in cap intre timp. Apoi respectivii player-ii zic „asta e frate, piata nu suporta nimic, asta e Romania, piraterie pe toata linia” — si ceea ce putea fi un business viabil devine un mare zero taiat.

    What do you say?

    Friendly,
    – Your Microsoftie 🙂

  2. Partea interesanta este ca au fost si jocuri cu promotii speciale pentru Romania. Si acelea chiar costau mai putin decat in tarile invecinate sau in SUA.

  3. Eu cred că softul pe bani este un fel de amigdală a industriei IT, un concept învechit care încă nu a dispărut. La fel cum dacă ai proiecta astăzi un om nu l-ai face cu amigdale, care sunt vestigiale, la fel și dacă ai gândi de la zero industria software, nu cred că modelul ăsta de costuri ar mai intra în discuție.

    Esența problemei este că ei mulează conceptul de „proprietate” a softului pe conceptul de „proprietate” din lumea reală, unde, dacă tu ai un săpun și eu ți-l fur, atunci tu nu-l mai ai. Pe când la software pot să fac o copie și să-l avem amândoi Posibilitățile sunt complet diferite la software față de obiectele reale și deci și etica noastră trebuie regândită.

    Softul pe bani este o afacere bună pentru că este încadrat (și ținut în loc, dar asta este o altă discuție) de legi draconice care, în esență, zic „știm că poți copia acest software cu un click, dar, dacă dai acel click, te băgăm la pușcărie”. Și când lumea crește de mică îndoctrinată cu tâmpenia asta crasă, atunci da, poți să faci bani din software.

    Eu aș reorganiza etica astfel: dacă tot ai de gând să speli copiii pe creier („you wouldn’t steal candy from a baby, therefore you shouldn’t copy this DVD”), atunci învață-i pe copii de mici că este urât, să zicem pe aceeași treaptă cu minciuna, să folosești software fără să donezi ceva autorilor, funcție de posibilități și de cât de mulțumit ești de software. Sună naiv, și totuși am motive să cred că ar funcționa. De exemplu, suntem educați de mici să nu mințim și ne rămâne acest obicei bun și când creștem, deși am avea avantaje mari dacă i-am trage în piept pe toți cei din jurul nostru.

  4. […] deci și etica noastră trebuie regândită.

    Stai, de ce trebuie regandita etica? Intr-adevar, o diferenta fundamentala intre software engineering si alte tipuri de engineering este usurinta de a face copii. Dar fiecare instanta a acelui software iti aduce beneficii, asa cum fiecare instanta a conceptului de pod te ajuta sa treci peste cate un fluviu. Oamenii din RO platesc taxe pentru un pod care trece peste Dunare; oamenii din SUA platesc taxe pentru un pod care trece peste Mississippi. Perfect asemanator, un om din RO plateste un pret pentru a folosi o instanta de produsul X; un om din SUA plateste si el un pret pentru a folosi o instanta de produsul X.

    Altfel spus, chiar daca produsul X a fost creat o singura data, el rezolva mai multe probleme. Mi se pare corect ca omul sa plateasca per rezolvare de problema, ca sa zic asa; omul din RO nu are dreptul sa zica „stai ba ca ti-a dat ala din SUA bani tot pe conceptul X, eu nu-ti mai dau, desi folosesc si eu tot o instanta de X, pentru a-mi rezolva problema mea.” Banii se platesc per problema rezolva, adica per avantaj creat, nu per concept. Ca sa-ti dau un exemplu „drag” tie: conceptul de WoW este doar un concept, nu are valoare intrinseca, e compus din niste spec-uri pe un blackboard si niste linii de cod si niste ore muncite din greu de niste oameni. Fiecare instanta de WoW (fiecare CD/ subscription/ etc) aduce fericire (de un anume fel) unui om, ii rezolva acelui om problema de „ce fac eu in seara asta ca sa ma simt bine? hai ca bag un WoW si o sa ma culc zambind”. Fiecare asemenea om trebuie sa plateasca intr-o forma sau alta pentru fericirea astfel castigata.

    Eu aș reorganiza etica astfel: […]

    Man, e super ce zici tu, dar iti dai seama ca nu se poate aplica. Ce produs primesti tu de tot, pe incredere, „face cat crezi tu ca face, frate”? Okay, primesti o bucatica de branza la piata, ca sa te decizi daca iti place inainte sa cumperi un kilogram. Primesti o masina in drive-test, accent pe „test”. Sunt super de-acord cu „try it out for free in the next X days”, de acord, lasa produsul sa-si arate valoarea. Dar, de aici pana la „okay, e al tau de tot, daca vrei da-ne un ban, daca nu, nu, noi traim si pe aer” e o cale atat de lunga (ca mii de ani […]). Serios, n-ai cum sa educi oamenii sa plateasca bazat de „feel good motivation” — daca s-ar fi putut, s-ar fi facut in milioanele de industrii non-software care au existat inaintea software-ului. Nici un produs (software sau nu) nu e pe degeaba, chiar si cele care par degeaba, castiga niste bani indirect, sau ajuta alte produse sa castige bani (adjacencies; vezi orice produs Google afara de search). Nimeni nu poate trai pe donatii, pe „mila” user-ului, fie el cat de educat; pe fair market pricing insa da. Tu dac-ai putea lua branza de la piata pe degeaba, te-ai gandi la munca taranului care a hranit si muls vaca? Poate da, poate i-ai arunca acolo niste banuti, cat crezi tu ca merita. Poate nu, „lasa-ma ba ca acum am si eu problemele mele”. Sa vedem daca la anul mai vine la piata, sa-si incerce norocul…
    Again, nu zic ca virgula ce zici tu nu e super-misto, zic doar ca nu cred ca merge cu varianta curenta de natura umana 🙂

  5. La o prima vedere, conceptul de a da bani pentru ceva folositor e logic. Softwareul este folositor, deci ideea de a da bani pentru al folosi de asemenea e logica. Foarte multe companii folosesc aceasta logica pentru a face bani, si pentru a-si plati angajatii, care la randul lor isi pot intretine familiile. Din punct de vedere economic e o idee buna. „Eu fac ceva si tu ma platesti pentru ceea ce am facut.”

    Aici analogia cu realitatea incepe sa devina un pic mai putin plauzibila, pentru ca in definitiv, orice produs software are potentialul de a genera un venit infinit. Daca impartim efortul la venit, evident ca se merita sa faci software, in special pentru ca in teorie poti avea un randament imens 😉

    In orice caz, probabilitatea de a avea un venit infinit si un efort finit este 0. Problema e ca softwareul este temporar in natura, ca si obiectele fizice. Intotdeauna exsita un produs mai nou, mai stralucitor, mai pompos, etc. Aceste produse noua scad probabilitatea de avea cumparatori pentru un produs software vechi. Tocmai din cauza asta companiile de software scot versiuni noi la intervale relativ regulate. Daca nu ar fi aceasta competitie, o singura versiune ar fi suficienta.

    Din punctul de vedere al consumatorului acestui software, ideea de a-l avea pe gratis e extrem de temptanta. In mod evident, avand in vedere ca softwareul se poate duplica, replica, si clona fara problema, oricine poate obtine prin mijloace mai mult sau mai putin chestionabile cam orice soft facut vreodata. Multi oameni, in special din tari in care proportia din venit alocata supravietuirii este prea mare, nici macar nu considera ca ar putea plati vreodata pentru software.

    Intr-o tara in care veniturile oamenilor sunt „decente”, mentalitatea de a gandi despre software e complet diferita. De ce? Pentru ca isi pot permite sa plateasca pentru el. Pana si in Romania sunt detui de multi oameni care platesc pentru software. Insa aici intervine o problema: internetul. Daca un soft costa $X in America, si $Y in Romania, iar $Y este cu mult mai mult fata de $X, atunci, evident a majoritatea oamenilor care gandesc vor zice WTF. Daca situatia ar fi inversa, atunci iarasi acelasi lucru va fi zis de Americani – de ce sa dau eu mai mult decat dau altii pentru acelasi lucru?

    Intr-un final, pentru a avea o piata de software prolifica si universala, trebuie ca softwareul sa fie distribuit universal cu acelasi pret – pret care e posibil sa fie prea mare pentru cei din lumea a treia, care vor continua fericiti sa pirateze – INSA cei din Romania sau alte tari care nu sunt tocmai sarace vor putea sa contribuie bani catre familiile acelor oameni care lucreaza din greu pentru software si experiente de calitate (e.g., jocuri).

    Modelul de donatii sunt sigur ca e „spart”. Exemplu concret: World of Goo – un joc popular care e vandut: au facut un experiment in care au lasat oamenii sa plateasca cat vor / cat cred ca merita jocul, in loc de a plati pretul full. Fata de pretul initial al jocului, majoritatea au platit sub $3 – original jocul a costat $20. Lacomia oamenilor e mult prea mare, pentru a te baza pe marinimia lor – in special cand te bazezi pe ea pentru a supravietui.

  6. @GT: Aici n-ai nimerit-o, World of Goo este tocmai un exemplu de donatii functionand de minune! Autorii insisi au descris experimentul ca fiind un „huge success”! Asta e evident pentru oricine insumeaza veniturile realizate chiar pentru zeci de mii de vanzari in jur de 2$. O discutie mai detaliata este aici.

    Ce este important in acest caz (sau in cazul Radiohead care a fost de asemenea un imens succes) este castigul total, si nu pretul platit per copie. Asta deoarece costul marginal al unei copii software tinde catre 0 — exceptand banda si hosting-ul, atat costa. Asadar, orice suma in plus — chiar si 2$ — constituie PROFIT. Asta e valabil si pentru o mica firma de soft precum 2DBoy dar si pentru Microsoft. Evident, exista costuri fixe de dezvoltare, dar in cazul WoG acelea au fost recuperate cu prisosinta destul de repede dupa lansarea jocului; aelasi lucru e valabil pentru majoritatea filmelor, care isi recupreaza costurile de productie in primele luni la cinematografe, apoi toti banii rezultati din vanzari de CD/DVD/Bluray/t-shirts sunt profit pur.

    A nu se intelege gresit — profitul nu este rau, dimpotriva, a face profit este esenta economiei. Dar a face profit MAXIM cu orice pret, mai ales cu pretul bunastarii societatii in ansamblu, este imoral si gresit pe mult prea multe niveluri! Scopul „drepturilor de autor” este sa promoveze creativitatea, nu sa ofere un venit pe viata pentru un singur produs/creatie.

    Sa nu uitam un fapt economic de baza: oamenii vor plati pentru un obiect/serviciu atat cat considera ei ca valoreaza. Daca un numar extrem de mare de oameni platesc „0” pentru software, atat valoreaza acesta in ochii lor. Rationamentele aberante ale diverselor asociatii de lobby cum ca toti aceia ar cumpara software-ul respectiv daca nu ar avea alternativa, omit concluzia elementara ca majoritatea covarsitoare a acelor oameni nu ar mai accesa software-ul deloc daca ar fi obligati sa plateasca 10, 100, 1000$. Cat de covarsitoare e majoritatea? Un studiu facut de alti producatori de jocuri video arata o rata de conversie dupa folosirea DRM de 1/1000. Cu alte cuvinte, pusi in situatia de a nu putea lua pe gratis soft-ul, 99.9% din oameni aleg sa uite de el. Cam asa arata si in alte domenii… Da, cei mai multi vor plati 0, dar asta contribuie la vizibilitatea produsului, si prin urmare la mai multe vanzari „reale” (food for thought: daca produsele MS ar fi imposibil de copiat ilegal, ar mai avea ei 85% din piata globala?).

    Doua exemple interesante din lumea filmului:
    The Man from Earth si Nasty Old People

    Acum, s-ar putea aduce argumentul ca toate aceste exemple au succes din cauza ca se constituie in exceptii de la regula, ceva nou si interesant, oamenii donand mai degraba din simpatie si distractie decat din „datorie”. Eu as spune ca asta este esenta artei (iar jocurile, muzica si filmele cu siguranta fac parte) — creata din pasiune, nu ca industrie si consumata de placere, nu din spirit de turma. O lume in care fundamentele „proprietatii intelectuale” ar fi reformate pornind de la regandirea eticii (si a scopului esential care tine de progresul societatii, nu de protejarea unui model de afacere) ar fi o lume mai saraca in Britney Spears, unde Brad Pitt nu ar mai castiga zeci de milioane la un film; dar ar fi o lume infinit mai bogata in spirit.

  7. Revenind la discutia privind software-ul, parerea mea este ca exceptand jocurile (care contin o mare doza de sunet, muzica, scenografie si sunt un produs hibrid) tot restul programelor sunt in principiu unelte si ca atare ar trebui sa aiba valoarea unor unelte. Cand cumperi un ciocan platesti pentru lemn, metal si transport pana la magazin; nu platesti sute de dolari „drepturi” inventatorului pierdut in negura timpului. La fel in cazul software — nu neaparat zero, dar nici sute. Sigur, dezvoltatorii trebuie sa-si recupereze investitia, dar pentru asta schemele „capitaliste” gen cea cu donatiile sau „socialiste” gen „taxa pe internet” (din care sa se plateasca creatorii de toate tipurile in mod echitabil) pot functiona de minune… Firmele mari ar avea de suferit, dar societatea si oamenii numai de castigat. Nu sunt prea multi care plang dupa industria potcovitului de cai ce a fost devastata de inventia automobilului (sau a celor conexe, cea a furajelor, a staulelor si a curatatului de… strazi), nu?

  8. Exemplul cu WoG nu e unul corect – din moment ce reprezinta ceva care tine de „marketing, advertising and exposure”.
    Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca respectivul produs e in categoria „distractie”.
    Ca sa nu mai vorbim ca oferta era pentru un produs introdus acum un an.
    Asa cum a fost gandit si executat – „experimentul” a fost un succes total – generand o cantitate enorma de expunere si reclama contra zero cost.

    Rationamentul lui Mihnea – ala cu „ciocanul” – sufera de simplificare exagerata:
    „…cumperi un ciocan platesti pentru lemn, metal si transport pana la magazin…”
    Mihnea, te invit la mine in pravalie, sa cumperi un „ciocan” . Uite colo-sa vrafu’ ala de cherestea, vezi si lingourile alea de fier din curte. Ia ciocanu’, neamule!
    Aaaa…. nu e „ciocan”? Pai, nu e, desigur; dar tu vrei sa platesti doar pentru lemn, metal si transportul la magazin, nu? :))

    Cataline, faza cu sapunu’ cred ca merge aplicata la fix si in biznisu’ de prostitutie: mergem la bordel… folosim pi… er, „sapunul”, zic… si plecam. „Sapunul” nu s-a consumat, nu l-am furat, il lasam acolo unde l-am gasit, nu?

  9. Hai mă Blegoo că se vede din avion că nu-i același lucru. 🙂 La bordel folosești un serviciu, folosești timpul unui om, e normal să plătești. Analogia perfectă cu softul, și aici împrumut aproape textual ce spune Stallman, este dacă ai avea un replicator molecular. Pui săpunul înăuntru, apeși un buton și scoți două săpunuri identice. Nu știu cum ar funcționa, evident vorbim ipotetic, dar dacă ar exista așa ceva pentru obiecte reale, ar trebui să regândim fundamental noțiunile de „a lua”, „a cumpăra”, „producător”, „proprietar”. În mod garantat însă nu am da cu piciorul acestui replicator, nu l-am încuia undeva și nu l-am stigmatiza ca pe satana.

  10. Catalin, cu respect… analogiile duc la fandacsie, dup-aia la ipohondrie, si nimica misca.
    Pe principiul „…ce-ar fi dac-ar fi…” eu ofer un perpetuum mobil.
    Cu motz.

    Nu-i atac personal la persoana ta, e doar o mica exasperare la adresa filozofiilor propovaduite.
    N-am cum sa atac la persona, fiindca tu prestezi ce predici, nu?

    Dar continui sa cred ca ideile de „sa fim toti fericiti, sa ne iubim, nimeni sa nu munceasca si sa avem totul moka” pot sa induca in eroare fel de fel de copii.

    Prin urmare, ma declar aici, in public, ca fiind dushmanu’ tau!

    PeSeu: Felicitari lui Dumi, care traieste in acelasi univers ca si mine.
    Ham-ham-chelalau!

  11. Tu uiți că toată discuția asta poate fi completată de exemple reale. Există sisteme complete (GNU/Linux), și n-au fost făcute doar de un nebun, ci ele constau din multe componente făcute de mulți oameni (kernelul, sistemul de fișiere, interfața grafică, editoare de text, compilatoare, jocuri, media players etc). Nu toți acești oameni sunt nebuni; pur și simplu, fiecare a avut motivul lui să zică „softul scris de mine este liber”. Unii câștigă bani de altundeva; alții programează din plăcere; alții programează pentru sporirea propriei reputații; alții au boală pe Microsoft. Și există și o categorie de oameni care scriu software liber și chiar câștigă din asta.

    Eu nu propovăduiesc ideea să dăm totul pe gratis. Ar fi un argument găunos să zic „costul unei copii tinde către zero, deci costul întregului produs este zero” și nu vreau să mă învinuiești că am lipsuri de logică. 🙂 Dar modelul curent, de a educa lumea să creadă că este urât să copiezi un fișier, și de a dezvolta o întreagă Securitate în jurul acestei convingeri (pentru că RIAA și MPAA exact asta sunt), este barbarie. Este exact ceea ce a făcut Inchiziția cu Galileo: a încercat să mintă un continent întreg, folosindu-se de faptul că ceea ce spuneau ei avea rang de lege. Doar că azi avem lobby-iști, nu inchizitori.

    Nu știu care este cea mai bună soluție. Am oferit una la plezneală, dar care tot e mai bună decât starea curentă de fapt (mai morală și mai bună pentru societate, dar și pentru programator, pe termen lung). Decât să îndoctrinezi lumea că a copia un fișier este echivalent cu a da cu tunul în nave și a viola toate femeile de pe acele nave, mai bine îndoctrinează-i că este frumos să donezi $1 dacă un software ți-a plăcut (sau o melodie sau un film sau o pagină de web). Orice ai spune, nu poți să mă convingi că modelul ăsta nu ar prinde în 10-20 de ani. Nu ar prinde pentru toți, la fel cum nici dogmele „aruncă gunoiul la coș” sau „nu omorî alți oameni” nu au prins pentru toți, dar ar prinde destul cât să ai o masă critică.

    Cât despre naivitate… uite aici un exemplu, să vedem cine-i naiv. Dacă tu ai un soft restricționat și prietenul tău cel mai bun vine și zice „dă-mi-l și mie”, i-l dai sau nu? Eu zic că ești naiv dacă crezi că omul de rând își va refuza cel mai bun prieten în situația asta. Îi va da softul, și nici măcar nu se va simți ca un criminal, pentru că, să fim realiști, toți considerăm că toți ar trebui să ne supunem legilor, până descoperim că o lege ușor de încălcat se interpune între mine și cel mai bun prieten al meu.

  12. Blegoo, intr-adevar poate ca am simplificat lucrurile prea mult. Insa comparatia ta cu bordelul este foarte la obiect — cu totii stim ca sexul, ca si soft-ul, e mai bun cand e liber :-> Iar ca sa aduc analogia la punctul ei culminant, ahem, cum ar fi daca fetele „muncitoare” ar decide ca ceea ce fac este atat de unic si irepetabil incat vor drepturi de autor, pentru ca, nu-i asa, au cea mai veche meserie din lume, deci toti ceilalti s-au inspirat dupa ele. Asa ca trebuie sa montam camere de supraveghere in fiecare dormitor care vor monitoriza activitatea ocupantilor si vor contoriza de cate ori folosesc „proprietatea intelectuala” a fetitelor, iar la sfarsitul lunii vom primi o nota de plata cu sarutari dulci. In plus, cine incearca sa „triseze” prin baie sau bucatarie va fi urmarit de „pimp-police” si va fi acuzat de piraterie sexuala.

    Evident exagerez, dar exemplul nu este deloc departe de directia oribila pe care a luat-o intreaga nebunie cu protectia asa-zisei „proprietati” intelectuale. De aceea unii oameni ajung sa sustina eliminarea acestor idei cu totul. Dar in discutia asta, nici eu si nici Catalin nu am sustinut asa ceva, iar comparatia ta cu o utopie hippie mi se pare deci exagerata, ci readucerea intr-un fagas just, rational a unui concept ce capata dimensiuniunile monstrului lui Frankenstein scapat de sub control.

    Nimeni nu sustine ca ar trebui sa luam totul pe degeaba, dimpotriva am oferit alternative de remunerare la sistemul actual. Sincer m-as multumi pentru inceput cu reducerea valabilitatii drepturilor de autor, de la „infinit” in principiu cat sunt acum (cata vreme va functiona lobby-ul in SUA) la nivelul initial, de 14 ani sa spunem — dupa care totul sa devina bun public. Tie nu ti se pare aberant ca in 2009 sa discutam daca e sau nu legal sa publicam in manuale scolare poezii de Arghezi, cand omul saracul a murit de peste 40 de ani? Acesta e miezul problemei, asta e directia in care mergem, si pe mine ma dezgusta. Ce e mai trist e ca in loc sa depunem efort in gasirea de alternative, cheltuim bani si pierdem timp pentru a distruge vieti si a duce la inchisoare oameni „vinovati” de crime inchipuite…

  13. @Catalin:
    N-am sa neg NICIODATA ca exista o anume proportie, un segment din populatia lumii… care se distreaza facand chestii gratis pentru binele tuturor.
    Ca o fac din hobby ori convingeri religios/filozofice… nu conteaza.
    Conteaza ca proportia, numarul lor – raportat la total… tinde spre zero.
    Foarte simplu:
    Una… – nu-s prea multi care sa-si permita sa creeze gratis si
    Doi – nu poti sa bazezi un sistem economic viabil bazat pe „donatii”.

    Despre educatie: natura umana fiind asa cum e… e absurd sa sustii ca totul se rezuma la educatia cu duhu’ blandetzii.
    Nu nene, daca nu dai cu joarda, lumea nu se educa! Nu c-am fi prosti, dar asa functioneaza (fiziologic vorbind) creierul – aplicarea durerii conduce la intiparirea experientei negative cuplata cu amintirea pe termen lung.
    (cum era aia cu copilul si aragazul?) 🙂

    Zici ca nu e asa? Hehehe… ia sa vedem… nimeni nu fura in Arabia Saudita, nu?
    Singapore e cel mai curat loc din lume, nu?
    Malaezia n-are probleme cu drogurile, nu?

    Oarecum offtopic legat de postul tau cu reciclatul: vad ca iar se lanseaza initiative de mare angajament romanesti (copiate dupa alea straine, desigur) prin care o sa curatam Romania de gunoaie. http://chinezu.eu/2009/11/19/lets-do-it-romania/

    Asta e fix ca aia sa punem plasture la deget fin’ca ne doare maseaua. Solutia nu consta in a aduna voluntar gunoaiele altora, ci in a educa lumea sa nu mai arunce gunoi pe strazi, etc. Educatia – daca te uiti la exemplele citate de mine mai sus – nu e posibila fara BATAIE! Nu neaparat fizica – merge si confiscarea masinii, jumate din avere, chestii d-astea mai blande. 🙂

    Daca efectuezi cateva exemple d-astea, garantez ca nu mai avem nevoie de initiative de adunat gunoaiele altora… chestie care mi se pare injositoare prin definitie, ca sa nu mai vorbesc ca e degeaba… (la anu’… adunam din nou gunoaiele, nu?)

    Aia cu prietenul bun… deja muta discutia pe alt plan. Dar am sa incerc sa raspund si la aia… 🙂

    Uite, sa zicem ca eu am un soft cumparat… scump, profi; asumam ca vorbim de ceva CAD specializat – vii tu si zici: Blegule, da si mie, mancatiash…
    Eu, stiind cu cine am de-a face – o sa zic: Ce pla mea faci tu cu el?
    O sa reiasa ca esti curios, ca vrei sa te joci cu el, ocazional poate il folosesti de 2 ori pe an, ca oricum n-ai tu treaba cu el… sa nu mai vorbim ca n-ai compul necesar sa deschizi programul.

    Asta se admite, e la fel ca si aia cu descarcatul si folositul gratis o luna, nu?

    Si nu conteaza, de fapt, daca softul e scump sau ieftin – desi e relativ la nivelul de salariu – ceea ce conteaza, cred eu, este daca il folosesti sa faci bani cu el, sau daca il folosesti zilnic. Acolo tragi linia si zici: bre, trebe sa tushesc banii…

    Ca oricine, am si eu softuri ilegale – d-alea care le-am folosit odata sau de 2 ori – care le-am descarcat de curiozitate ori le-am folosit ilegal fiindca nu aveam incredere ca or sa fie ce ziceau ele ca sunt. Dar sunt putine… si majoritatea nici nu mai functioneaza pe masina de acum. 🙂

    Asta ridica alt subiect… ala al softurilor BUNE care nu mai exista pe piata, companiile care le-au facut nu mai exista, etc. Softuri care nu mai merg pe compurile curente, ori te forteaza sa instalezi sisteme de operare depasite; le furi… le iei de pe torente… dar e furt? 🙂 Deja sunt offtopic, asa ca ma opresc.

  14. @Mihnea: Tu bazezi mare parte din argumentatie pe semantica… pe definitia „proprietatii intelectuale” versus „proprietatea fizica”. Orice proprietate fizica are o doza mare de proprietate intelectuala, care trebuie luata in considerare, daca vrem sa avansam ca rasa – vezi exemplul meu cu ciocanul tau, nu?

    Proprietatea intelectuala nu e un monstru scapat de sub control, desi admit ca exista situatii ridicole – Arghezi si manualele scolare. Ca raspuns, legea prevede ce se numeste „fair usage”, nu? :))

    Totul depinde de punctul tau de vedere. Ca exemplu, eu cand vad un Lamborghini, un Nikon F5 ori un Apple laptop, nu vad doar metale, bujii si procesoare; vad si IMENSA cantitate de proprietate intelectuala investita ca sa ajungi la rezultate.
    Si zic: bagamiash… bai, astia chiar au gandit toate astea…
    Gandind asa, nu mai ti se pare ca pretul e exagerat.

    Adevarat, cu softurile, situatia e nitel diferita – fiindca nu poti sa vezi partea „fizica” (decat daca cumperi pachetul de retail). Dar in esenta… Nu platesti pentru Fotosop fiindca il are toata lumea… platesti fiindca E BUN!
    Face ce zice ca face. Spre deosebire de fel de fel de „linuxisme” care… ce sa mai vorbim, nu?
    S-a investit o cantitate mare de gandire in softul ala, si nu ma refer doar la cat de eficient e codul…

    Oricum, deja ma cam labartzez in argumentatie – si intru in offtopic; am pornit cu totii de la :

    „…Trebuie să fii un imbecil notoriu să crezi că poți salva o paradigmă depășită (cea de a vinde software pe bani) ridicând prețurile. Să nu dați bani pe așa ceva, că atunci observația din titlu vi se aplică. 🙂 Trăiască torentele…”

    Sustin deci, ca e naivitate pura sa incerci sa bazezi o economie pe „donatii”.

    Fiindca, nu-i asa, ajungi extrem de rapid la aia cu:
    „De la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi” – ori nu vreau sa va jignesc, ca sunt musafir aici – deci nu mai elaborez. :))

  15. Total offtopic: Incercand eu sa bag la un loc raspunsul pentru Catalin ca si cel pentru Mihnea – am remarcat ceva ce nu stiam: limita de caractere e de 4097!
    :))

  16. @Blegoo: Simt nevoia sa raspund in primul rand argumentelor expuse lui Catalin in ceea ce priveste educatia oamenilor cu (citez) „BATAIA”. Nu pot sa fiu de acord si nu voi fi niciodata de acord cu punctul de vedere conform caruia oamenii trebuie civilizati cu forta, si nu vreau sa traiesc intr-o societate bazata pe un asemenea sistem de valori. Oamenii or fi la baza doar niste maimute proaste, dar asta nu inseamna ca pana si cele mai proaste animale nu pot fi educate cu blandete si intelepciune. Voi da un exemplu simplu, acela al cainilor — pot fi dresati cu biciul si bocancul peste bot, sau cu biscuiti si un „good boy”… In ambele situatii, vom obtine un animal obedient care raspunde la „sezi”, „culcat”, „stai cuminte” — dar cu o diferenta fundamentala: unul va fi timorat, stresat, mereu atent la miscarile stapanului si chircindu-se numai la gandul bataii; celalalt alert, curios si pus pe joaca. Oamenii reactioneaza exact la fel — daca vrei o masa de manevra compusa din indivizi lipsiti de individualitate si supusi din frica si prostie, se poate obtine usor aplicand violenta. Daca in schimb te intereseaza dezvoltarea, evolutia societatii si bunastarea, nu o vei putea obtine decat prin educatia pozitiva. Da, dureaza mai mult si nu functioneaza la toti, dar este cu mult mai eficienta… Studii, exemple si intregi carti pe seama subiectului exista cu prisosinta, voi lasa numai o intrebare in incheierea acestei idei: ai prefera sa traiesti intr-un sistem totalitar (Arabia Saudita fiind un bun exemplu) in care nimeni nu arunca gunoaie pe jos, sau intr-o tara libera in care uneori trebuie sa aduni gunoiul vecinului? Daca raspunsul este prima varianta, imi pare rau dar nu cred ca putem continua dialogul deoarece avem sisteme de valori diametral opuse.

    In ceea ce priveste „proprietatea intelectuala”, realitatea este ca e doar o himera, o creatie a sistemului legal pentru a justifica un monopol — gandita pentru a sustine creativitatea, dar contorsionata si pervertita in zilele noastre pentru a o innabusi. Pana si proprietatea fizica este doar o conventie, dar macar are un sens, acela de a reglementa pe cat se poate echitabil (cat de echitabil poate fi „eu am fost primul aici/eu am armata mai tare”) resursele limitate ale singurei planete pe care o folosim momentan. In acest sens, exemplul lui Catalin cu „replicatorul” este binevenit, deoarece cu siguranta ar avea efectul expunerii acestei conventii — ce ne facem atunci cand resursele nu mai sunt limitate, cum este cazul creatiilor mintii? E clar ca precedenta conventie nu mai functioneaza, si trebuie sa facem alta. Nu vreau sa spun ca trebuie sa cadem in anarhie si sa anulam orice regula, doar ca atunci cand premisele unui contract se schimba fundamental, contractul in sine devine nul si trebuie renegociat — asta trebuie sa se intample cu legile IP actuale, si nu o lupta cu dintii pentru pastrarea status-quo-ului.

  17. –(superba limita de 4096)–
    Faptul ca avem la dispozitie un ocean infinit de creativitate este reliefat de faptul ca orice om, de la taranul de pe camp pana la seful de stat creeza in fiecare moment al existentei, ca e vorba de o melodie de fluier, o balada cu mioare, un cantec sub dus sau o poanta cu Bula. Shakespeare si Goethe, Mozart si Beethoven au creat cu mult inainte de existenta copyright-ului, si inca cu prisosinta! In acea vreme paradigma era evidenta — fiecare creator traia din donatii, nobilii si marii negustori laudandu-se cu artistii pe care ii promovau. Trubadurii si lautarii nu au avut contracte cu casele de discuri, si totusi ne-au lasat o vasta bogatie de creatie. De fapt, asa cum arata o excelenta carte (de exemplu, despre miscarea „open source” din agricultura britanica a secolului 19), „proprietatea intelectuala” in toate formele ei nu a ajutat prea mult omenirea in scurta ei existenta, servind mai degraba la franarea progresului decat la accelerarea lui.

    Daca tot ai dat exemplu cu laptop-ul Apple, sa nu uitam ca industria IT a luat amploare odata cu aparitia calculatoarelor „deschise” produse de IBM, care au putut fi clonate cu nesimtire (spre nefericirea lor desigur), fata de „minunatele” MacIntosh-uri care existau deja pe piata dar au ramas etern sub 10% in urma politicii lor aberante de a tine totul inchis cu zece lacate (ceea ce de altfel fac si in prezent, ultima lor gaselnita fiind sa incearca a convinge guvernul american sa declare „jailbreaking-ul” iPhone ca act terorist). Cultura si civilizatia umana au aparut si s-au dezvoltat ca urmare a copierii si „furtului” intelectual, asta ne-a despartit de rudele noastre mai putin norocoase inca de la inceput. Faptul ca Lamborghini poate face acum masini sport se datoreaza in ultima instanta acelui amarat pitecantrop care a facut o piatra sa se invarta… pacat ca nu-l gasim sa-i platim drepturile de autor 🙂 A, iar ca fapt divers — nu folosesc Photoshop si chiar ma enerveaza deoarece face mult prea multe lucruri din care doar 10% imi sunt utile. Nu contest ca pentru unii oameni este valoros, iar aceia ar trebui sa si-l cumpere. Din fericire, pentru ce am eu nevoie, GIMP isi face treaba de minune…

  18. Catalin,

    De ce paradigma de a vinde software pe bani depasita?

    Ar putea cineva trai din dezvoltarea de software daca nu ar percepe o plata pentru produsele create?

    Stallman mai spune si ca:

    I think it is ok for authors (please let’s not call them „creators”, they are not gods) to ask for money for copies of their works (please let’s not devalue these works by calling them „content”) in order to gain income (the term „compensation” falsely implies it is a matter of making up for some kind of damages).

    I even think it would be ok to have a copyright system restricting
    commercial distribution and use of some kinds of works (including art
    and entertainment, for instance), if that helps the authors make money (which the current copyright system usually fails to achieve).

    However, that can’t excuse attacking our freedom as DRM does.

Dă-i un răspuns lui svalentin Cancel Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.